Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, susține astăzi, 1 iulie, o conferință de presă, în contextul scandalurilor cu salariile de lux la unele instituții de stat precum MoldATSA, unde verișoara sa, Anastasia Taburceanu, ridica lunar circa 120 mii lei. Urmăriți live, pe UNIMEDIA.
Trei persoane au fost reținute de oamenii legii, după ce ar fi înșelat un tânăr de 20 de ani, prejudiciindu-l cu 90.000 de lei sub pretextul efectuării unui schimb de criptovalută.
La 1 iulie sunt marcate momente istorice de la recunoașterea independenței României la Berlin până la una dintre cele mai sângeroase zile ale Primului Război Mondial.
Mexicul a învins-o cu un scor 2-0, pe echipa din Ecuador și s-a calificat în optimile Cupei Mondiale 2026. Partida programată să începă la ora 04:00, ora RM, a început cu o oră mai târziu, deoarece la Ciudad de Mexico a fost furtună, scrie digisport.
Deputata PAS Ersilia Qatrawi justifică închiderea Secției ginecologie a Spitalului din Ștefan Vodă. „Decizia de închidere a fost solicitată de administrația spitalului din cauza numărului foarte redus de nașteri, a deficitului financiar constant și a problemelor constatate în activitatea secției. Doar în primele trei luni ale anului 2026 au fost înregistrate 39 de nașteri, iar secția a continuat să genereze pierderi financiare. Totodată, conducerea a invocat și existența unor cazuri grave, care au...
O explozie provocată de un colet-capcană a rănit un oligarh ucrainean şi alte două persoane în Monaco, au declarat autorităţile, într-un act fără precedent care a zguduit principatul cunoscut pentru securitatea sa extremă. O sursă apropiată anchetei, care a dorit să rămână anonimă, a declarat pentru AFP că unul dintre răniţi este oligarhul ucrainean Vadim Ermolaev, transmite France24, la care face referire digi24.ro.