Piaţa rezidenţială din Ungaria va înregistra o schimbare în acest an, notează Daily News Hungary.
Preţurile unor locuinţe vor scădea, iar creşterile de preţuri vor încetini în general. Schemele de susţinere a familiilor sunt de ajutor pentru mulţi oameni. Mulţi le pot folosi, şi o vor face, pentru achiziţia unei locuinţe.
„Piața imobiliară a atins un punct de cotitură anul trecut. Pe lângă scăderea treptată a numărului de vânzări, am observat o încetinire a pieței, dar această reținere nu s-a reflectat încă în modificarea prețurilor proprietăților până la sfârșitul anului. Se preconizează că această tendință va continua în 2023”, a declarat Károly Benedikt, șeful de analiză la Duna House, pentru Magyar Nemzet.
Potrivit acestuia, numărul apartamentelor care s-au vândut în acest an este mult mai mic decât vânzările de 125.000 de anul trecut, în jur de 90-110.000.





