Acest ministru face zilnic valuri în lighean

Alexandr Slusari susține că anumite acțiuni ale ministrului Economiei, Dumitru Alaiba, pot fi realizate timp de trei zile și îi recomandă să renunțe la abordări superficiale și PR.

„Se luptă cu comercianți micro, care activează în baza de patente, deși el personal în aprilie 2019 a semnat inițiativa legislativă privind prelungirea patentelor pănă la 1 ianuarie 2024”, a scris Slusari pe rețelele de socializare.

Fostul parlamentar îl încurajează pe ministru să lupte cu magnații din economie, „care sugrumă concurența și nu permit dezvoltarea normală producătorilor autohtoni”.

Totodată, Alexandr Slusari este de părerea că ministrul ar trebui să aibă întâlniri cu producătorii și procesatorii din domeniul agroalimentar și să obțină informații direct de la aceștia cu referire la relațiile comerciale cu supermarketuri, la mărimea retrobonusurilor, dar și despre în buzunarul cui merg banii căștigați de la aplicarea așa ziselor reducerilor, impuse producătorilor de către supermarketuri.

„Și cel mai important lucru ! Poate aflați din discuția respectivă cum acest sistem viciat influențează asupra creșterii prețurilor la produsele agroalimentare și micșorează semnificativ competitivitatea producătorilor autohtoni, mai ales cei mici și mijlocii”, a mai scris Slusari.

Nu în ultimul rând, acesta a subliniat necesitatea modificărilor în domeniul comerțului intern și exporturilor.

„Implică-te aici, Dumitru! Sau slabo?”, a mai scris Slusari.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion...

VIDEO: O nouă acțiune de salubrizare. Irina Vlah: „Am pus în ordine acest obelisc comemorativ înainte de Ziua Victoriei”

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, după ce...

Blogul lui Luchianiuc: Epopeea Băncii de Economii SA – „pâine și circ”

Cum se distrage atenția publicului de la adevăratele probleme...

VIDEO | Comisia securitate națională a susținut un nou proiect al Partidului Nostru care vine în sprijinul diasporei

Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a examinat...

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

Victoria Furtună propune instituționalizarea opoziției parlamentare: „Avem nevoie de pârghii reale, nu de decor politic”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, solicită instituționalizarea opoziției...

ULTIMA ORĂ

Igor Grosu pleacă pentru 3 zile la Copenhaga: Care este scopul deplasării președintelui Parlamentului

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va participa la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, care se va desfășura în perioada 3–5 mai, la Copenhaga, fiind...

VIDEO | Ion Ceban acuză o „catastrofă ecologică” la Sîngera și un business ilegal cu gunoiul

Primarul General al municipiului Chișinău și președintele MAN, Ion Ceban, susține că situația legată de depozitarea deșeurilor la Sîngera reprezintă o „catastrofă ecologică” și...

Important

Igor Grosu pleacă pentru 3 zile la Copenhaga: Care este scopul deplasării președintelui Parlamentului

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va participa la Conferința Președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, care se va desfășura în perioada 3–5 mai, la Copenhaga, fiind găzduită de Parlamentul Danemarcei.

Moldova lansează proiectul internațional „7000 de ani sub vin”

CHIȘINĂU, 30 aprilie 2025 – La Muzeul Național de Istorie a Moldovei a avut loc prezentarea publică a proiectului „7000 de ani sub vin” – o inițiativă care reunește producatori de vin, economiști, istorici, specialiști în marketing și designeri. Proiectul este realizat de către entuziaști convinși că vinul moldovenesc are o poveste pe care întreaga lume trebuie să o cunoască. Un proiect care unește „7000 de ani sub” vin este un...

FOTO // ADR Nord elaborează cu ajutorul României o strategie modernă pentru transformarea turismului regional într-un motor de creștere economică, până în 2029

Regiunea de Dezvoltare Nord modernizează sectorul turistic, prin elaborarea unui nou document strategic esențial: Programul regional sectorial (PRS) dedicat turismului. Inițiativa, coordonată de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, urmărește să transforme potenți...

Banca din Italia unde brânza ține loc de bani. Mii de roți de Parmigiano Reggiano, garanţie pentru credite

În nordul Italiei, sute de mii de roți de Parmigiano Reggiano sunt păstrate în depozite speciale și folosite drept garanție pentru împrumuturi bancare. Sistemul, vechi de peste un secol, susține una dintre cele mai valoroase industrii alimentare din lume, scrie observatornews.ro.

În atenția cetățenilor moldoveni care intenționează să călătorească în Regatul Unit. Nivel „sever” de alertă teroristă

Cetățenii moldoveni care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sunt atenționați că nivelul de amenințare teroristă a fost ridicat la nivelul „patru - sever”. Acest fapt indică o probabilitate ridicată a producerii unui atac.

Alertă MAE: Cetățenii moldoveni din Marea Britanie sunt avertizați asupra riscului ridicat de amenințare teroristă

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a emis o atenționare pentru cetățenii aflați, în tranzit sau care intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în contextul creșterii nivelului de amenințare...

Atenție, cetățeni! MAE avertizează privind nivelul 4 de amenințare teroristă în Regatul Unit

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a emis o avertizare pentru cetățenii aflați, în tranzit sau care intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, după ce nivelul de amenințare teroristă a fost ridicat la nivelul 4, indicând o probabilitate ridicată de producere a unui atac. „Nivelul de alertă a fost majorat în urma unui atac recent produs în Golders Green, în nordul Londrei. Autoritățile...