Maia Sandu: Trebuie să ajutăm Ucraina să câștige acest război, altfel noi toți vom fi în pericol

Maia Sandu a îndemnat liderii lumii să susțină Ucraina ca să poată învinge în războiul inițiat de Federația Rusă în februarie, anul trecut.

Apelul a fost lansat în cadrul unei conferințe de la Forumul Economic Mondial de la Davos, care se desfășoară în aceste zile, scrie deschide.md.

„Noi trebuie să ajutăm Ucraina, toți împreună. Să o ajutăm ca să câștige acest război, altfel noi toți vom fi în pericol”, a declarat Maia Sandu.

Ea s-a referit la faptul că Moscova a încercat să șantajeze țările din regiune prin faptul că deținea controlul asupra resurselor energetice, în special gazele naturale livrate în Europa. Dar pentru cetățenii din Republica Moldova acest lucru a însemnat costuri devastatoare, mai ales că o mare parte a populației are venituri destul de modeste.

„Desigur că Moldova era vulnerabilă, pentru că a depins 100% de o singură sursă de gaze, de la Gazprom, încă înainte ca războiul să înceapă. Acum primim doar 40% din gazele rusești de la Gazprom și am reușit rapid să diversificăm resursele. Rusia a contat pe faptul că ne va șantaja prin aceste resurse, dar Europa a reușit să găsească soluții, ceea ce nu este ușor. Îmi aduc aminte de discuțiile din aprilie și mai, când erau diferite propuneri și mulți oameni nu credeau că UE va găsi soluții atăt de rapid.

Da, noi trebuie să plătim un preț, și ne pare rău că cetățenii au plătit un preț foarte mare. În Moldova tariful la gaze a crescut de 7 ori și asta nu e o țară în care oamenii să aibă venituri mari. Puteți înțelege care sunt costurile. Dar noi credem în democrație și noi vrem să fim parte a lumii libere și soluția este să fim împreună”, a mai declarat Maia Sandu.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului...

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

ULTIMA ORĂ

Ce le-a ordonat Netanyahu forțelor israeliene: „Ne vom ocupa de ceea ce rămâne”

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat armatei israeliene să cucerească o parte mai mare din Gaza, inițial prin ocuparea a 70% din...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Ce le-a ordonat Netanyahu forțelor israeliene: „Ne vom ocupa de ceea ce rămâne”

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a declarat joi că a ordonat armatei israeliene să cucerească o parte mai mare din Gaza, inițial prin ocuparea a 70% din teritoriul palestinian.The post Ce le-a ordonat Netanyahu forțelor israeliene: „Ne vom ocupa de ceea ce rămâne” first appeared on Nexta.ro.

Ion Cristoiu: „România este imună la Nicușor Dan”

 În emisiunea „Marius Tucă Show”, Ion Cristoiu a comentat discursul lui Nicușor Dan de la Summitul European pentru Integritatea Informației și Combaterea Dezinformării. Urmărește aici, integral, emisiunea Marius Tucă Show Jurnalistul a ironizat ideea de „România imună la dezinformare” în timpul discursului lui Nicușor Dan. Marius Tucă: „Președintele României, Nicușor Dan, în cadrul evenimentului Summitul European pentru Integritatea Informației și Combaterea Dezinformării din cadrul inițiativei România Imună ”  Ion Cristoiu: „Imună la ce?” Marius Tucă: „La...

Antrenor de înot din Câmpina, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 12 ani

Un nou scandal zguduie lumea sportului, după ce un antrenor de înot al Clubului Sportiv Câmpina a fost pus sub anchetă pentru agresiune sexuală asupra unei minore de 12 ani. Polițiștii au descins la domiciliul bărbatului, iar autoritățile locale cer demisia imediată a acestuia.The post Antrenor de înot din Câmpina, cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 12 ani first appeared on Nexta.ro.