Natalia Gavrilița: Țara noastră are volumul suficient de gaze naturale

Guvernul va ajuta și în continuare oamenii din întreaga țară să facă față consecințelor crizelor, iar în următoarea perioadă autoritățile se vor concentra pe relansarea economiei și dezvoltarea infrastructurii regionale și locale.

Despre măsurile întreprinse de Executiv pentru a susține populația și a accelera implementarea reformelor a vorbit, astăzi, prim-ministra Natalia Gavrilița, la întâlnirea cu locuitorii raionului Ialoveni.

Prim-ministra a menționat că, deși anul 2022 a fost marcat de numeroase provocări, acestea au fost depășite datorită mobilizării și solidarității, fiind fortificată capacitatea de a reacționa la crize: „Pe plan internațional suntem cunoscuți ca țară care a primit cel mai mare număr de refugiați pe cap de locuitor. Am gestionat împreună o criză umanitară, astfel încât am schimbat percepția despre Republica Moldova și am contribuit la securitatea internațională. Suntem o țară care nu doar vorbește despre valori europene, dar le și implementează”.

De asemenea, șefa Cabinetului de miniștri a discutat cu locuitorii raionului despre acțiunile Executivului orientate spre susținerea mediului de afaceri, în particular, a agricultorilor. Astfel, exporturile au fost reorientate spre alte piețe, a fost adoptată o politică fiscală avantajoasă pentru antreprenori.

„Am reușit deja să punem țara pe făgașul modernizării. Cel mai important lucru este că anul trecut am devenit țară candidată la Uniunea Europeană – aceasta este calea noastră spre stabilitate, pace și trai decent. Împreună cu dumneavoastră, cetățenii acestei țări, trebuie să continuăm să depunem eforturi pentru a aduce Europa la noi acasă”, a spus Natalia Gavrilița.

Referindu-se la criza energetică, prim-ministra a subliniat că țara noastră are volumul suficient de gaze naturale și capacități de import a energiei din surse alternative, iar, prin instrumentul de compensare a facturilor, Guvernul rămâne alături de oameni. Pentru a soluționa și alte dificultăți pe care le întâmpină cetățenii, inclusiv la nivel local, Executivul și-a propus atragerea de noi investiții, implementarea unor proiecte de gestionare a deșeurilor, îmbunătățirea infrastructurii rutiere.

Locuitorii din Ialoveni au abordat mai multe probleme, inclusiv modificarea formulei de finanțare a grădinițelor, lipsa cadrelor didactice în instituțiile de învățământ din raion, asigurarea pachetului social pentru veterani, delimitarea masivă a terenurilor. De asemenea, s-a discutat despre lipsa transportului între localități, necesitatea iluminării trecerilor pentru pietoni, dar și despre proiecte de eficientizare energetică a clădirilor.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Miruță spune că navele petroliere nu au fost incluse pe lista de sancțiuni UE / SUA când au trecut ultima oară în Portul Constanța

„În ultimele ore au circulat informații potrivit cărora 6 nave petroliere aflate pe listele de sancțiuni ale UE/SUA ar fi operat în portul Constanța. Subiectul...

VIDEO | Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și sistemelor antidrone

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile lucrează la consolidarea sistemelor de apărare împotriva dronelor și la dezvoltarea capacităților de producere a...

Important

Miruță spune că navele petroliere nu au fost incluse pe lista de sancțiuni UE / SUA când au trecut ultima oară în Portul Constanța

„În ultimele ore au circulat informații potrivit cărora 6 nave petroliere aflate pe listele de sancțiuni ale UE/SUA ar fi operat în portul Constanța. Subiectul este unul serios, e legitim să fie de interes public, dar merită discutat pe baza faptelor, nu a speculațiilor. Adevărul este unul singur: niciuna dintre cele 6 nave nu se afla pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene sau ale SUA în momentul în care...

CM 2026: Începe Mondialul ProSport – 104 meciuri analizate și 44 de zile cu materiale de colecție

De azi, 7 iunie, și până după finala CM 2026 din 19 iulie, ProSport ți-a pregătit un regal editorial într-o experiență integrată unică pe piața media din România. Așadar, începe Mondialul ProSport în vara fotbalului pe care nu-l vei uita vreodată! Acesta este „ultimul bal” pentru Lionel Messi, Cristiano Ronaldo, Neymar și Luka Modric, dar în același timp generații ample cu talent uluitor de-abia așteaptă să se consacre la acest...

Represalii israeliene la Beirut, după atacurile Hezbollah. Un armistițiu care a durat doar patru zile

Israelul a anunţat duminică lansarea unui atac aerian asupra suburbiilor sudice ale capitalei libaneze Beirut, zonă care este un bastion al mişcării pro-iraniene Hezbollah, după ce rachete au fost lansate dinspre Liban către Israel, în pofida unui nou armistiţiu convenit miercuri la Washington, informează agenţiile AFP şi EFE, preluate de Agerpres. „Armata desfăşoară în prezent …The post Represalii israeliene la Beirut, după atacurile Hezbollah. Un armistițiu care a durat...

FT: Zelenski a apelat la Abramovici pentru a-i transmite lui Putin un mesaj despre negocierile de pace

Zelenski i-a cerut lui Abramovici, pe 21 mai, să-i transmită președintelui rus mesajul că este pregătit să se întâlnească cu el, în ceea ce ar fi fost primul lor summit bilateral după mai bine de patru ani de la declanșarea invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Moscova, afirmă surse citate de Financial Times. Kievul vrea să arate că ia în serios negocierile directe Ucraina a vrut să arate că...

Maia Sandu avertizează asupra propagandei ruse: „Războiul cognitiv este foarte periculos”

Președinta Maia Sandu a avertizat asupra pericolelor propagandei ruse și ale războiului informațional, afirmând că acestea reprezintă o amenințare reală pentru societățile democratice. Șefa statului susține că nu deține informații concrete despre eventualele planuri ale Rusiei pentru Republica Moldova în următorii ani, însă consideră că Kremlinul își adaptează constant tacticile de influență după eșecurile înregistrate în alte state. Declarațiile au fost făcute în cadrul podcastui lui Nicolae Chicu. Maia Sandu...

Vine direct în România după spectacolul din finala Roland Garros! Personaj surpriză pe zgura de la Iași Open

Turneul WTA 250 UniCredit Iași Open se va dipsuta în perioada 12-19 iulie.The post Vine direct în România după spectacolul din finala Roland Garros! Personaj surpriză pe zgura de la Iași Open first appeared on Nexta.ro.

Unul dintre cei mai importanți scriitori ai lumii tocmai a devenit cetățean român. „Opresiunea aduce uneori mai multe beneficii victimelor sale decât agresorilor”, scria...

În vârstă de 62 de ani, psihologul și scriitorul Andrew Solomon a primit sâmbătă cetățenia română. Solomon are origini în România, iar în 2013 a vizitat locurile din care familia sa a emigrat în SUA. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi și incluse în topurile privind cele mai importante volume ale secolului XXI. …The post Unul dintre cei mai importanți scriitori ai lumii tocmai a devenit cetățean...