BREAKING: Rușii pregătesc o ofensivă de amploare înainte ca ucrainenii să primească tancurile promise de țările NATO

Germania a decis, în sfârșit, să doneze Ucrainei tancuri Leopard 2, potrivit publicației Der Spiegel care citează surse guvernamentale.

Anunțul oficial nu a venit încă, dar se pare că exemplul va fi urmat și de americani însă la începutul anului viitor cred analiştii.

Armata ucraineană așteaptă acum tancuri moderne și din partea altor state europene.

Sunt 12 țări care vor să doneze Kievului până la 100 de blindate Leopard 2.

După săptămâni de discuții, Germania a decis să trimită Ucrainei o companie de tancuri Leopard 2. Totodată, va permite, oficial, și altor state europene să livreze acest tip de blindate, potrivit publicației germane Der Spiegel. În primă instanță, Berlinul ar dona 15 tancuri, împreună cu echipamentul auxiliar.

Pistorius, ministrul german al apărării: “NATO nu trebuie să ia parte la război. Și, în același timp, coeziunea alianței e de importanță majoră, atât în fața Ucrainei, națiunea care este atacată în acest caz și pentru care am promis că vom face tot ce e necesar ca să o ajutăm, dar și pentru a trimite mesaje clare și determinate către agresor, Rusia.”

La scurt timp după ce presa germană anunța că Berlinul a decis să trimită tancuri în Ucraina, publicația americană Politico a scris că și Washingtonul a hotărât să livreze Kievului între 30 și 50 de tancuri Abrams.

Matthew Lee, reporter: “Se pare că decizia e rezultatul unui compromis între Statele Unite și Germania, potrivit căruia SUA și-au luat angajamentul să ofere aceste tancuri Abrams cândva în viitor, iar Germania își dă acordul pentru ca Polonia să trimită acum tancuri Leopard în Ucraina”.

Și, potrivit cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, Olanda ia în calcul să cumpere tancuri Leopard de la nemți și să le doneze Ucrainei.

De la Moscova, a venit reacţia purtătorului de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Dmitry Peskov: “Relațiile (ruso-germane) sunt deja la cel mai jos nivel. Nu vedem niciun dialog serios cu Germania sau cu alte state din Uniunea Europeană și din NATO. Asemenea livrări (de tancuri) nu prevestesc nimic bun pentru relațiile viitoare, vor avea un impact inevitabil asupra viitorului acelor relații”.

Secretarul-General al NATO a declarat însă că Alianța va continua să sprijine eforturile Ucrainei de a-și elibera teritoriul.

Jens Stoltenberg: “Singura speranţă pentru o pace trainică este să-l convingem pe Putin că nu are cum să câştige pe teren. De aceea trebuie să furnizăm, cât mai rapid, Ucrainei arme mai grele şi sisteme avansate, astfel încât Kievul nu doar să supravieţuiască, ci să şi câştige, să-şi recupereze teritoriile”.

În timpul unei vizite la o fabrică de muniții, șeful Consiliului de Securitate al Federației Ruse, fostul președinte Dimitri Medvedev, susține pe de altă parte că Rusia are suficient armament să facă față ajutoarelor trimise Ucrainei.

Dmitry Medvedev: “Adversarii noștri ne privesc, spun periodic că ne lipsește una sau alta, că nu mai avem rachete decât pentru una sau două lovituri și alte lucruri de genul ăsta. Aș vrea să-i dezamăgesc. Avem destul din toate.”

De pe front apar tot mai multe informații că rușii pregătesc o ofensivă de amploare cât mai repede, pentru a obține un avantaj înainte ca ucrainenii să primească armamentul greu și tancurile promise.

Orașul Bahmut e unul dintre cele mai fierbinți locuri din Ucraina, alături de Soledar, aflat doar la câțiva kilometri distanță.

Militari despre Bahmut: “Să conduci în Bahmut în timpul zilei e periculos, pentru că un proiectil poate lovi oricând. Iar noaptea e periculos pentru că poți să dai peste niște tancuri. Chiar s-a întâmplat asta ieri„.

Rușii au concentrat aici un mare număr de soldați și tehnică militară, dar nu au reușit să spargă frontul, după luni întregi de eforturi.

Vasyl, soldat ucrainean: “Nu e niciodată liniște aici. Dar azi e foarte liniște. Da! Nu trecea un minut fără să zboare câte un proiectil pe undeva.”

Pentru apărători, situația nu e deloc favorabilă. Orașul e încercuit din trei părți și singurul drum de acces rămas în mâinile ucrainenilor e bombardat de ruși.

În altă ordine de idei, mai mulţi înalţi responsabili ucraineni şi-au anunţat demisiile, în urma anchetei de corupţie legate de aprovizionarea armatei la preţuri supraevaluate. De asemenea, Volodimir Zelenski a anunţat semnarea unui decret care interzice ieşirea din ţară a angajaţilor guvernamentali, în alte scopuri decât deplasările oficiale de serviciu.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: “Dacă vor să se odihnească acum, se vor odihni în afara funcţiei publice.”

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

ULTIMA ORĂ

OpenAI a fost depășit de rival. Anthropic obține finanțare la o evaluare triplă față de cea din urmă cu doar 3 luni și devine...

Startup-ul de inteligență artificială Anthropic a atras o finanțare de 65 de miliarde de dolari, la o evaluare de 965 de miliarde de dolari, care...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

OpenAI a fost depășit de rival. Anthropic obține finanțare la o evaluare triplă față de cea din urmă cu doar 3 luni și devine...

Startup-ul de inteligență artificială Anthropic a atras o finanțare de 65 de miliarde de dolari, la o evaluare de 965 de miliarde de dolari, care îl plasează înaintea rivalului OpenAI, evaluat recent la 852 de miliarde de dolari.The post OpenAI a fost depășit de rival. Anthropic obține finanțare la o evaluare triplă față de cea din urmă cu doar 3 luni și devine cel mai valoros startup AI din...

PREMIERĂ UiPath anunță venituri peste așteptări și primul profit operațional la început de an. „Am avut un început puternic de an fiscal."

UiPath, primul unicorn fondat de antreprenori români, listat la bursa de la New York, anunță pentru primul trimestru al anului fiscal 2027, încheiat la 30 aprilie 2026, venituri de 418 milioane de dolari, cu 17% mai mult față de intervalul similar al anului precedent.The post PREMIERĂ UiPath anunță venituri peste așteptări și primul profit operațional la început de an. „Am avut un început puternic de an fiscal." first appeared...