Horoscop 26 ianuarie – pentru Scorpioni, veştile sunt cam amestecate, dar sunt şi lucruri bune

Horoscop 26 ianuarie 2023 – reuşite astăzi – o să ne bucurăm de o veste, de prezenţa cuiva, poate primim şi daruri, ceva bun de tot se-ntâmplă!

VĂRSĂTOR
E posibil să investiţi banii pe care i-aţi strâns şi o să reamenajaţi locuinţă, sau începeţi nişte cursuri, vă specializaţi într-un domeniu. Vă cooptează cineva într-un proiect care v-ar aduce şi faimă şi bani – vedeţi cum arată. O să vă înţelegeţi mult mai bine cu partenerul de cuplu, dar şi cu anturajul, poate c-aţi devenit mai empatici.

PEŞTI
O promovare la serviciu, dar o să fie ceva antrenant, care să vi se potrivească şi o să vă achitaţi onorabil, drept care o să luaţi şi bani. Va căuta nişte parteneri de afaceri ca să interacţionaţi şi o să negociaţi timp şi bani, să vedeţi dacă vă convine munca respectivă. E posibil să luaţi acei bani pe care i-aţi aşteptat de câteva luni şi o să acoperiţi cheltuielile masive, taxe, rate.

BERBEC
Vouă vă reuşesc iniţiativele, demersurile, vă aflaţi într-un plan de forţă şi o să faceţi progrese şi la serviciu şi la preocupările din particular, că-l aveţi pe marele benefic Jupiter. O să apară cineva care să vă suscite interesul şi va fi o chimie puternică care promite să vă ţină împreună. O să luaţi nişte bani, poate vi se plăteşte o colaborare, şi o să le faceţi nişte surprize alor voştri.

TAUR
Un nou proiect la orizont şi o să câştigaţi pe lângă bani și o notorietate care o să vă consolideze statutul şi o să aveţi uşi deschise peste tot. O probă de sănătate s-ar putea să vă dea un pic de furcă, dar se remediază din mers, totul e să vă duceţi la medic. Vi se propune o colaborare şi poate o să renunţaţi la un contract, ca să v-apucaţi de altceva.

GEMENI
O să vă descoperiţi noi valenţe de care nu v-aţi fi crezut în stare şi se poate să vă sporiţi veniturile, dacă o să mai lucraţi în paralel. O să atrageţi atenţia prin ceva şi se poate să primiţi o subvenţie, voucher compensatoriu, o recompensă. Apare cineva care vă poate completa frumos şi să vă meargă bine împreună, c-aţi depăşit un moment critic.

RAC
Se poate să vă asociaţi cu cine trebuie ca să vă puneţi în valoare, să luaţi şi bani şi să deschideţi o nouă perspectivă în sfera profesională, în carieră. E cineva care vrea să fiţi împreună şi, dacă nu sunteţi implicaţi într-o relaţie, o să-i răspundeţi persoanei, da, nu. Vi se face o propunere de avansare, o funcţie care să atragă noi responsabilităţi şi să vă daţi acceptul

LEU
Flerul în afaceri nu vă lipseşte şi o să alegeţi ceva care să v-aducă venituri suplimentare şi să vă descurcaţi mult mai bine cu cheltuielile acestei perioade. E cineva atrăgător care vrea să vă cucerească şi dacă găsiţi compatibilitate o să decurgă totul frumos. O ofertă de afaceri care v-ar conveni, cu condiţia să găsiţi şi timpul necesar c-aveţi treaba, nu glumă.

FECIOARĂ
Vin bani, poate pentru că vi s-a aprobat un credit ori poate partenerul de cuplu aduce bani în plus şi o să faceţi nişte investiţii în locuinţă. O s-aveţi de semnat acte la notar, poate reactualizaţi buletin, paşaport, carduri, permis, legitimaţii, ca să fiţi cu toate la zi. Recuperaţi nişte bani, vă interesaţi şi de soarta unor acte, c-aşteptaţi o autentificare.

BALANŢA
Vi se propun nişte afaceri şi ar avea de unde să meargă totul bine, că o să daţi de oameni parolişti şi buni profesionişti. Se anunţa stabilitate în relaţia de cuplu, iar dacă n-aveţi permis o s-apară cineva. E cineva care vă iubeşte, vrea să formaţi un cuplu stabil, să vă şi căsătoriţi, dacă o să fiţi şi voi de acord.

SCORPION
Voi puteţi da un tun financiar şi să rezolvaţi problemele majore ale familiei, să vă luaţi altă casă, ori o maşină, să plătiţi taxele şcolare. Întrevedere cu cineva care vine cu o propunere de colaborare şi o să vă găsiţi timp să mai câştigaţi nişte bani c-aveţi nevoie pentru diverse. Veştile sunt cam amestecate, dar sunt şi lucruri bune, confirmări, bani şi promisiuni de afaceri.

SĂGETĂTOR
Poate vă găsiţi o preocupare de timp liber care să vă ajute să diminuaţi stresul şi la o adică să v-aducă şi bani – poate valorificaţi nişte produse. E posibil să vă răsară-n cale cineva care să corespundă idealului vostru şi să formaţi un cuplu, dacă vă simţiţi compatibili. Va mai gândiţi la mutat într-o casă mai mare, dar trebuie să vă asiguraţi că primiţi un credit bancar.

CAPRICORN
Faceţi monetarul să vedeţi cum staţi, ce vă permiteţi şi ce nu, şi vă mai gândiţi dacă vă mai luaţi un extra job. Se poate să vă ocupaţi de studii, poate-i îndrumaţi şi pe copii la şcoală, sau la cursurile din particular. Sunteţi mai comunicativi, vă faceţi cunoscute părerile în reţelele de socializare şi or să se vadă ecourile pozitive.

ULTIMA ORĂ

Horoscop 20 mai – o să aveți bani de buzunar să plecați într-un city break

Horoscop 20 mai - o zi reușită. Cerul ține...

Horoscop 19 mai – Veți intra într-o combinație partenerială pe sufletul vostru

Horoscop 19 mai - o zi chiar frumoasă. Avem...

Horoscop 18 mai – Zodia care va promova un examen important

Horoscop 18 mai - o zi cu surprize. O...

Horoscop 17 mai – zodia căreia îi va fi recunoscută valoarea

Horoscop 17 mai - surprize astăzi. O să profităm...

Horoscop 16 mai – zodia care va primi un premiu

Horoscop 16 mai - lună nouă, cu vești bune....

Horoscop 15 mai – zodia care va primi un cadou

Horoscop 15 mai - o zi destul de bună....

Horoscop 14 mai – O să recuperați niște bani

Horoscop 14 mai - O zi a provocărilor serioase....

ULTIMA ORĂ

Ucraina acuză Rusia că a deviat o dronă în spațiul aerian al Estoniei, unde a fost doborâtă de un avion de vânătoare românesc

O dronă identificată de autoritățile estoniene ca fiind ucraineană a fost doborâtă marți de un avion de vânătoare românesc în spațiul aerian al Estoniei, în...

Renato Usatîi, vicepreședintele Comisiei pentru securitate, propune măsuri noi de securitate în armată după tragedia de la Cahul: controale mai stricte și reguli clare...

În cadrul audierilor desfășurate pe platforma Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică privind incidentul produs la 10 mai 2026 în cadrul Brigăzii 3...

Important

Ucraina acuză Rusia că a deviat o dronă în spațiul aerian al Estoniei, unde a fost doborâtă de un avion de vânătoare românesc

O dronă identificată de autoritățile estoniene ca fiind ucraineană a fost doborâtă marți de un avion de vânătoare românesc în spațiul aerian al Estoniei, în urma unei incursiuni…The post Ucraina acuză Rusia că a deviat o dronă în spațiul aerian al Estoniei, unde a fost doborâtă de un avion de vânătoare românesc first appeared on Nexta.ro.

Ucraina acuză Rusia că a deviat o dronă în spațiul aerian al Estoniei, unde a fost doborâtă de un avion de vânătoare românesc

O dronă identificată de autoritățile estoniene ca fiind ucraineană a fost doborâtă marți de un avion de vânătoare românesc în spațiul aerian al Estoniei, în urma unei incursiuni…The post Ucraina acuză Rusia că a deviat o dronă în spațiul aerian al Estoniei, unde a fost doborâtă de un avion de vânătoare românesc first appeared on Nexta.ro.

Ucraina acuză Rusia că a deviat o dronă în spațiul aerian al Estoniei, unde a fost doborâtă de un avion de vânătoare românesc

O dronă identificată de autoritățile estoniene ca fiind ucraineană a fost doborâtă marți de un avion de vânătoare românesc în spațiul aerian al Estoniei, în urma unei incursiuni…The post Ucraina acuză Rusia că a deviat o dronă în spațiul aerian al Estoniei, unde a fost doborâtă de un avion de vânătoare românesc first appeared on Nexta.ro.

Detalii neștiute despre noul șantier de la Casa Albă. Sala proiectată ca un buncăr și acoperișul care se vrea „port de drone”

Președintele SUA, Donald Trump, a dezvăluit marți detalii necunoscute până acum despre noua lui sală de bal de la Casa Albă, asemănătoare unui buncăr, afirmând că aceasta va avea, pe acoperiș, o bază pentru drone, dar și un spital militar care va fi parte a unui complex subteran de șase etaje, informează Reuters. În mijlocul …The post Detalii neștiute despre noul șantier de la Casa Albă. Sala proiectată ca...

Ce spune Cristian Mungiu despre noul său film „Fjord”, ovaţionat îndelung la premiera de la Cannes. Pelicula, printre favoritele la câștigarea trofeului Palme d’Or

Prin intermediul celui mai recent lungmetraj al său, „Fjord”, selectat în competiția oficială a Festivalului de la Cannes din acest an, Cristian Mungiu pune sub semnul întrebării abuzurile comise în numele ideologiilor progresiste, fără să se teamă că stârnește dezbateri. „Cinemaul trebuie să rămână polemic”, a declarat regizorul român, recompensat cu trofeul Palme d’Or în …The post Ce spune Cristian Mungiu despre noul său film „Fjord”, ovaţionat îndelung la...

Pep Guardiola, despre viitorul său pe banca echipei Manchester City: Când terminăm sezonul, vom discuta

În cadrul conferinței de presă susținute după remiza cu Bournemouth (1-1) – rezultat care a consfințit pierderea luptei pentru titlu în favoarea celor de la Arsenal -, tehnicianul Pep Guardiola a evitat un răspuns categoric la întrebarea dacă meciul de duminică, din etapa finală a sezonului din Premier League, va fi ultimul din mandatul său de 10 ani la clubul din Manchester. „Prima persoană cu care trebuie să vorbesc este...

O femeie moare la New York, căzând de la trei metri înălţime într-un canal tehnic, printr-o trapă în drum, după ce a coborât din...

O femeie în vârstă de 56 de ani a murit după ce a căzut printr-o trapă deschisă, pe un drum, în timp ce ieşea din maşina pe care o parcase în Manhattan, a anunţat marţi Poliţia din New York, relatează AFP.The post O femeie moare la New York, căzând de la trei metri înălţime într-un canal tehnic, printr-o trapă în drum, după ce a coborât din maşină, parcată în...