O jurnalistă rusă a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru o postare pe Telegram

Jurnalista rusă Maria Ponomarenko a fost condamnată miercuri la şase ani de închisoare pentru o postare pe Telegram despre care instanţa a spus că a răspândit “informaţii false” şi în care relata despre atacul rusesc asupra teatrului din Mariupol.

Tribunalul din oraşul rus Barnaul, din Siberia de Vest, a condamnat-o pe Ponomarenko la şase ani de închisoare într-o colonie corecţională cu regim general, fără dreptul de a se angaja în activităţi legate de internet şi alte tipuri de comunicare publică timp de cinci ani, potrivit serviciului de presă al instanţei, citat de agenţia TASS.

Procurorii ceruseră nouă ani de închisoare şi interzicerea dreptului de a mai profesa, conform news.ro.

Maria Ponomarenko a fost reţinută în aprilie anul trecut şi acuzată că a publicat “informaţii false” pe canalul său de Telegram.

Angajatorul ei, RusNews, spune că jurnalista a stat închisă până acum într-un centru de detenţie preventivă, ceea ce a avut un impact psihologic asupra ei. Ea ar fi avut o tentativă de sinucidere, în septembrie.

Ponomarenko este mamă a doi copii.

Ziarul Kommersant a scris că Ponomarenko a fost diagnosticată cu “tulburare de personalitate isterică” în timp ce se afla în detenţie şi că şi-a tăiat venele. Avocatul ei ar fi spus că aceasta suferea de claustrofobie şi că a spart o fereastră.

La începutul lunii februarie, Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor (CPJ) a cerut autorităţilor ruse să o “elibereze imediat” pe Ponomarenko, împreună cu editorialistul Iskander Iasaveev, şi să “înceteze să mai urmărească penal membrii presei pentru relatările şi comentariile lor despre războiul din Ucraina”.

“Patriotism înseamnă dragoste pentru patrie, iar dragostea pentru patrie nu ar trebui să fie exprimată prin încurajarea crimei. Să-ţi ataci vecinul este o crimă”, a declarat Ponоmarenko în faţa instanţei înainte de a fi condamnată, potrivit RusNews. “Dacă este un război – atunci numiţi-l război”, a mai spus ea din cuşca în care era închisă în sala de judecată. “Aceasta este o crimă de stat împotriva armatei – este ca şi cum ai scuipa pe mormintele veteranilor”, a continuat Ponomarenko, relatează Reuters.

Teatrul Academiei Dramatice din Mariupol a fost distrus de un atac aerian în dimineaţa zilei de 16 martie 2022. Clădirea era folosită ca adăpost pentru civili în timpul asediului rusesc asupra oraşului. Kievul a acuzat Rusia că a bombardat teatrul, în timp ce Rusia a declarat că acesta a fost aruncat în aer de naţionaliştii ucraineni.

O anchetă a Amnesty International a ajuns la concluzia că forţele ruseşti au comis o crimă de război prin lovirea teatrului. Potrivit Amnesty, cel puţin zece persoane au fost ucise, dar multe alte decese nu au fost raportate. Oficialii ucraineni susţin că cel puţin 300 de persoane au fost ucise în teatru.

Ponоmarenko a fost reţinută în aprilie pentru postările sale online, în conformitate cu legile introduse la scurt timp după ce preşedintele Vladimir Putin a ordonat intrarea trupelor în Ucraina. Legile impun sancţiuni severe pentru discreditarea forţelor armate.

Conform celui mai recent recensământ al închisorilor realizat de CPJ, cel puţin 19 jurnalişti se aflau în spatele gratiilor în Rusia la 1 decembrie 2022.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

SUA au anunțat că își retrag submarinele, bombardierele și avioanele de luptă din Europa

Donald Trump intenționează să reducă drastic arsenalul de avioane...

ULTIMA ORĂ

Norofert – debut ezitant de an. Conducerea companiei promovează așteptări ridicate față de investițiile din SUA și Brazilia

Compania care a demarat o afacere în Brazilia la începutul acestui an, Norofert afișează la 3 luni declin al cifrei de afaceri și profitabilității.The post...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Norofert – debut ezitant de an. Conducerea companiei promovează așteptări ridicate față de investițiile din SUA și Brazilia

Compania care a demarat o afacere în Brazilia la începutul acestui an, Norofert afișează la 3 luni declin al cifrei de afaceri și profitabilității.The post Norofert – debut ezitant de an. Conducerea companiei promovează așteptări ridicate față de investițiile din SUA și Brazilia first appeared on Nexta.ro.

Portugalia înregistrează un record de temperatură pentru o zi de mai, de peste 40 de grade Celsius

Portugalia a înregistrat un nou record de căldură pentru o zi din luna mai, cu o temperatură maximală de 40,3 grade Celsius măsurată miercuri în Mora, un oraş din centrul ţării, a anunţat joi agenţia meteorologică portugheză, precizând că precedentul record, care era de 40 de grade Celsius, fusese stabilit în mai 2001, informează agențiile …The post Portugalia înregistrează un record de temperatură pentru o zi de mai, de...

CM 2026. SUA, Mexic şi Canada anunţă măsuri de sănătate publică privind călătoriile, în contextul epidemiei de Ebola

Statele Unite, Mexic şi Canada au anunţat joi măsuri coordonate de sănătate publică privind călătoriile pentru persoanele care sosesc din regiunile africane expuse celui mai mare risc de infectare cu Ebola. Autorităţile din cele trei ţări au emis o declaraţie comună, în scopul de a proteja cetăţenii şi vizitatorii pe durata Cupei Mondiale de fotbal, relatează Reuters.The post CM 2026. SUA, Mexic şi Canada anunţă măsuri de sănătate publică...