Joe Biden pregătește un atac dur la adresa lui Vladimir Putin

Joe Biden se pregătește să țină un discurs important cu ocazia împlinirii unui an de la debutul războiului din Ucraina. Discursul va pune în discuție aportul extrem de important al NATO în ceea ce privește susținerea Ucrainei.

Discursul pe care îl va ține Joe Biden marți la Varșovia va conține o serie de „mesaje” direcționate către liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Acest discurs va marca împlinirea unui an de la declanșarea războiului din Ucraina. De asemenea, Joe Biden urmează să salute efortul fără precedent al NATO pentru a ajuta Kievul să facă față agresiunii din parte rușilor, informează AFP.

Acest discurs va fi susținut în Polonia, o țară aliată de bază a SUA și a Ucrainei. Simultan Putin va ține propriul discurs la Moscova, în Duma de Stat, cu trei zile înainte de împlinirea unui an de când acesta a dat startul „operațiunii militare speciale” din Ucraina.

Președintele Statelor Unite ale Americii va ateriza marți la Varșovia unde va avea o întâlnire cu omologul să polonez Andrzej Duda. Ulterior, acesta își va susține discursul la Castelul Regal Arkady, pe parcursul după-amiezii. Joe Biden va mai avea o întâlnire, miercuri, cu liderii țărilor NATO din Eurpoa de Est, în aşa-numitul Format de la Bucureşti.

Itinerariul lui Joe Biden în Polonia
Totodată, liderul de la Casa Albă urmează să aibă mai multe convorbiri telefonice, pe parcursul următoarei săptămâni, cu liderii din Marea Britanie, Franța și Italia. Pe data de 3 martie, cancelarul german Olaf Scholz urmează să meargă într-o vizită oficială la Washington.

Totuși, discursul de la Castelul Regal din Varșovia rămâne principalul eveniment public al președintelui Joe Biden. Acesta va sublinia în special „modul în care Statele Unite au mobilizat lumea pentru a sprijini poporul ucrainean care își apără libertatea și democrația” a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby.

„Preşedintele Biden va spune clar că Statele Unite vor continua să fie alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie. Şi bănuiesc că îl veţi auzi transmiţându-i nişte mesaje şi domnului Putin, precum şi poporului rus”, a mai declarat Kirby.

În presă au circulat mai multe zvonuri conform cărora Biden ar putea să aibă o întâlnire cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, în Polonia sau că acesta ar vizita și Ucraina. Totuși, oficialul de la Casa Albă a infirmat aceste informații.

ULTIMA ORĂ

Alertă în Lituania: conducerea țării, trimisă în adăposturi din cauza unei drone

Preşedintele şi prim-ministrul Lituaniei au fost evacuaţi miercuri în...

CNPF respinge afirmațiile calomnioase, denigratoare, nefondate și manipulatorii lansate în presă

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) respinge afirmațiile calomnioase,...

Șeful Secției poliția criminală de la IP Botanica, plasat în arest la domiciliu

Șeful Secției poliția criminală din cadrul Inspectoratului de Poliție...

Adolescentă a fost găsită și se află în afara oricărui pericol !

Actualizare: Potrivit primarului de Cupcini, Adrian Belei, fata a...

ULTIMA ORĂ

Panică în Congo după numărul îngrijorător de decese din cauza bolii Ebola. OMS a declanșat alertă internațională

Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă cu privire la amploarea epidemiei de Ebola, care a provocat deja peste 130 de decese și...

21 de personalități publice, apel către justiție pentru Victor Osipov: îngrijorare față de condițiile din Penitenciarul nr. 13 și legalitatea arestului

Foștii miniștri Alexandru Tănase și Vitalie Marinuță, academicienii Mihai Cimpoi și Gheorghe Ghidirim, economistul Veaceslav Ioniță și alți 16 semnatari au transmis un apel...

Important

Panică în Congo după numărul îngrijorător de decese din cauza bolii Ebola. OMS a declanșat alertă internațională

Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă cu privire la amploarea epidemiei de Ebola, care a provocat deja peste 130 de decese și se răspândește rapid în estul Republicii Democrate Congo.The post Panică în Congo după numărul îngrijorător de decese din cauza bolii Ebola. OMS a declanșat alertă internațională first appeared on Nexta.ro.

Procesiune impresionantă la Târgu Jiu de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Peste 1.000 de credincioși au participat

Peste 1.000 de credincioși au participat miercuri seară la Târgu Jiu la o procesiune dedicată Sfinților Împărați Constantin și Elena.The post Procesiune impresionantă la Târgu Jiu de Sfinții Împărați Constantin și Elena. Peste 1.000 de credincioși au participat first appeared on Nexta.ro.

Insule plutitoare au fost instalate pe Lacul Bistreț pentru păsările sălbatice, Zona se întinde pe aproape 2.000 de hectare

În Dolj, pe Lacul Bistreț, au fost instalate insule plutitoare uriașe, transformate în refugii sigure pentru păsările sălbatice protejate. Departe de pericole și de agitație, pelicanii, cormoranii sau egretele își pot face cuib.The post Insule plutitoare au fost instalate pe Lacul Bistreț pentru păsările sălbatice, Zona se întinde pe aproape 2.000 de hectare first appeared on Nexta.ro.

Incendiu într-un apartament din Câmpina. O femeie a fost găsită, inconștientă de pompieri și a fost transportată la spital

Un incendiu a izbucnit joi dimineață, în jurul orei 7:00, într-un apartament situat la etajul 2 al unui bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Câmpina. Potrivit ISU Prahova, la fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Câmpina cu două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD, fiind solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. „În interiorul apartamentului, într-un dormitor de aproximativ 15 metri pătrați, a...

Dan Dungaciu: „În România, guvern tehnocrat sună complet necredibil. Călin Georgescu ar putea fi, totuși, un tehnocrat cu multe voturi în spate”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă live de Gândul, profesorul Dan Dungaciu a vorbit despre propunerea AUR pentru funcția de premier, dar și despre discuțiile de la Cotroceni privind posibilitatea unui premier tehnocrat. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Prim-vicepreședintele partidului AUR, Dan Dungaciu, a vorbit despre negocierile de la Cotroceni, afirmând că în discuții a venit și propunerea unui premier tehnocrat. De asemenea, susține că...

Două alerte cu bombă la Aeroportul Chișinău: pasagerii au fost evacuați

Două alerte cu bombă au fost înregistrate în noaptea trecută la Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga”, iar toți pasagerii și angajații au fost evacuați preventiv, transmite IPN. Potrivit Poliției de Frontieră, prima alertă privind o presupusă minare a fost recepționată la ora 00:31, iar cea de-a doua la 04:33. Forțele de ordine și serviciile specializate au intervenit prompt, aplicând măsurile prevăzute în astfel de situații. În urma verificărilor efectuate în incinta...

Friedrich Merz propune un statut de „membru asociat” pentru Ucraina în Uniunea Europeană

Cancelarul german Friedrich Merz a propus ca Ucraina să primească un rol în structurile Uniunii Europene, prin crearea unui statut special de „membru asociat”, etapă intermediară înaintea aderării complete la UE, scrie Reuters. Potrivit unei scrisori adresate liderilor europeni, Merz consideră că această nouă, posibilă formulă ar putea contribui la facilitarea negocierilor pentru încheierea războiului provocat de invazia Rusiei. Conform propunerii, Ucraina ar urma să participe la summituri și reuniuni ministeriale...