Oportunitățile de cooperare cu Liechtenstein. Recean: Aceasta înseamnă mai mult comerț, mai multe investiții

Oportunitățile de cooperare dintre Republica Moldova și Liechtenstein, în urma semnării Acordului de Liber Schimb cu Asociația Europeană a Liberului

Schimb, au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Dorin Recean cu premierul Principatului Liechtenstein, Daniel Risch.

„Am discutat despre oportunitățile de cooperare ce ni se deschid odată cu semnarea Acordului de Liber Schimb cu Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS). Aceasta înseamnă mai mult comerț, mai multe investiții, mai multe oportunități pentru oamenii noștri”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean în cadrul întrevederii.

Prim-miniștrii au trecut în revistă principalele domenii de cooperare și s-au pronunțat pentru aprofundarea agendei bilaterale, în beneficiul ambelor state. În context, șeful Executivului de la Chișinău a mulțumit pentru proiectele deja implementate prin intermediul Serviciului pentru Dezvoltare al Liechtensteinului, care în acest an marchează 15 ani de la lansare în Republica Moldova.

În altă ordine de idei, premierul Dorin Recean a salutat alinierea Liechtensteinului la decizia Uniunii Europene de instituire a regimului de sancțiuni împotriva indivizilor care încearcă să destabilizeze situația din țara noastră.

În prezent, în țara noastră se desfășoară 4 proiecte în domeniul educației, cu un buget total de 2 milioane de euro, care vizează formarea în sectorul agricol, agricultura biologică, printarea și modelarea 3D, crearea atelierelor de dezvoltare non-formală. Proiectele sunt implementate în mai multe școli profesionale cu profil tehnic și agricol, Centrul de excelență în servicii și prelucrarea alimentelor, Centrul de Excelență în Energetică și Electronică și Școala Profesională nr. 4 din Bălți.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

NEWS ALERT | Bruxelles-ul are calendarul pentru aderarea Moldovei la UE

Comisia Europeană va propune pe 16 iunie deschiderea primului...

VIDEO | Partidul Nostru, alături de agricultori: Guvernul trebuie să ia măsuri urgente pentru fermieri

Partidul Nostru susține revendicările agricultorilor și cere Guvernului să...

ULTIMA ORĂ

(video) Mama lui Dan Balan, apariție spectaculoasă la 68 de ani: Renumita tanti Ludmila are o siluetă de invidiat și o energie incredibilă

Ludmila Balan a făcut adevărat show și a surprins pe toată lumea cu silueta și energia sa debordantă. La 68 de ani, mama lui...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

(video) Mama lui Dan Balan, apariție spectaculoasă la 68 de ani: Renumita tanti Ludmila are o siluetă de invidiat și o energie incredibilă

Ludmila Balan a făcut adevărat show și a surprins pe toată lumea cu silueta și energia sa debordantă. La 68 de ani, mama lui Dan Bălan continuă să impresioneze prin aparițiile sale, iar imaginile cu ea dansând la concertul fiului său au devenit rapid virale pe internet. Mulți dintre urmăritori au fost uimiți de felul în care arată și de entuziasmul cu care a trăit fiecare moment al...

(video) Mama lui Dan Balan, apariție spectaculoasă la 68 de ani: Renumita tanti Ludmila are o siluetă de invidiat și o energie incredibilă

Ludmila Balan a făcut adevărat show și a surprins pe toată lumea cu silueta și energia sa debordantă. La 68 de ani, mama lui Dan Bălan continuă să impresioneze prin aparițiile sale, iar imaginile cu ea dansând la concertul fiului său au devenit rapid virale pe internet. Mulți dintre urmăritori au fost uimiți de felul în care arată și de entuziasmul cu care a trăit fiecare moment al...

Baschet masculin: CSM Oradea – U BT Cluj, 1-1 la general, în finala Ligii Naţionale

Campioana U BT Cluj şi-a luat revanşa în finala Ligii Naţionale în faţa vicecampioanei CSM Raiffeisen Oradea, scor 88-83 (45-39), în al doilea meci din cinci programate. Seria se mută în BT Arena, în 1 şi 3 iunie.The post Baschet masculin: CSM Oradea – U BT Cluj, 1-1 la general, în finala Ligii Naţionale first appeared on Nexta.ro.

Fondul Proprietatea are undă verde de la acționari. Va participa la majorarea de capital al companiei care administrează Portul Constanța

FP are aprobarea în AGA pentru un aport de capital de peste 10 milioane de euro la Compania Națională Administrația Porturilor Maritime.The post Fondul Proprietatea are undă verde de la acționari. Va participa la majorarea de capital al companiei care administrează Portul Constanța first appeared on Nexta.ro.

Dr. Diana Loteta Păun: Tiroida e o glandă esenţială pentru viaţa noastră / Este foarte important ca o femeie însărcinată să îşi facă o...

Dr. Diana Loreta Păun, şefa Secţiei de endocrinologie de la Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală, a vorbit, joi seară, despre importanţa tiroidei în organism, pornind de la făt, în viaţa intrauterină, la copil şi adolescent şi ajungând până la adulţi. ”Tiroida e o glandă esenţială pentru viaţa noastră”, avertizează medicul, explicând că glanda este responsabilă de bunăstarea generală a organismului.The post Dr. Diana Loteta Păun: Tiroida e o...

O femeie care a făcut scandal în două mijloace de transport din Piteşti şi a folosit un spray iritant-lacrimogen cînd unul dintre şoferi i-a...

O femeie de 28 de ani, care a făcut scandal în două mijloace de transport din Piteşti şi a folosit un spray iritant-lacrimogen când unul dintre şoferi i-a atras atenţia, a fost arestată, fiind cercetată pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi lovirea sau alte violenţe.The post O femeie care a făcut scandal în două mijloace de transport din Piteşti şi...

Fostul director al unei școli gimnaziale din Bihor a fost reținut într-un dosar de agresiune sexuală asupra unor minori. Ce acuzații i se aduc

Fostul director al Școlii Gimanziale „Alexandru Roman” din Auseu, Bihor, acuzat de mai mulți elevi că îi pipăia și le trimitea mesaje nepotrivite la ore târzii, a fost reținut pentru 24 de ore. Adrian Botici este cercetat pentru patru presupuse infracțiuni de agresiune sexuală comise asupra unor elevi cu vârste între 13 și 15 ani, potrivit eBihoreanul.  Măsura a fost dispusă joi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor,...