ULTIMA ORĂ: Vladimir Putin pleacă în Turcia

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat sâmbătă că face presiuni asupra Rusiei pentru a prelungi cu cel puţin trei luni acordul privind transportul cerealelor pe Marea Neagră şi a anunţat o vizită a preşedintelui Vladimir Putin în luna august, informează Reuters.

Erdogan a vorbit la o conferinţă de presă comună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, după ce s-au întâlnit la Istanbul pentru a discuta soarta acestui acord negociat anul trecut de Turcia şi ONU, care permite exportul în siguranţă a cerealelor din porturile ucrainene de la Marea Neagră, în ciuda războiului.

Erdogan a declarat că se lucrează la prelungirea acordului, care expiră la 17 iulie, pentru perioade mai lungi după această dată. Acordul va fi unul dintre cele mai importante subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii sale cu Putin care va veni în luna viitoare în Turcia, a menţionat Erdogan.

“Speranţa noastră este ca acesta să fie prelungit cel puţin o dată la trei luni, nu la două luni. Vom face un efort în acest sens şi vom încerca să mărim durata acestuia la doi ani”, a declarat liderul turc la conferinţa de presă comună cu Zelenski.

Rusia, nemulţumită că nu sunt puse în aplicare prevederi care o privesc direct din acordului privind cerealele, a ameninţat că nu va permite o nouă prelungire a acestuia dincolo de 17 iulie.

Preşedintele ucrainean a venit vineri în Turcia după deplasări în Bulgaria, Republica Cehă şi Slovacia. El a efectuat un mini-turneu în aceste capitale ale unor ţări mermbre NATO cu scopul de a le încuraja să ia măsuri concrete la summitul de săptămâna viitoare pentru a acorda Kievului statutul de membru al alianţei, pe care Erdogan a spus că Ucraina îl merită.

Erdogan şi Zelenski au discutat, de asemenea, despre o altă chestiune cheie pentru viitoarele convorbiri ale lui Erdogan cu Putin – problema schimburilor de prizonieri, despre care liderul ucrainean a spus că a fost primul subiect de pe agendă. “Sper că vom obţine în curând un rezultat”, a spus, la rândul său, Erdogan. Zelenski a menţionat că va aştepta rezultatul pentru a comenta, dar a precizat că discuţia a intrat în detalii privind întoarcerea tuturor prizonierilor, inclusiv a copiilor deportaţi în Rusia şi a altor grupuri.

“Lucrăm la întoarcerea prizonierilor noştri, a prizonierilor politici, a tătarilor din Crimeea”, a declarat el, referindu-se la membrii comunităţii musulmane din Ucraina din peninsula anexată de Rusia în 2014. “Partenerii noştri au toate listele. Lucrăm cu adevărat la acest lucru”, a asigurat Zelenski.

Erdogan a declarat că această problemă ar putea fi abordată şi în contactele sale cu liderul rus înainte de vizita acestuia. “Dacă vom purta nişte convorbiri telefonice înainte de aceasta, vom discuta şi despre asta”, a promis el.

Kremlinul a declarat că va urmări cu atenţie discuţiile, afirmând că Putin a apreciat foarte mult medierea lui Erdogan în încercarea de a rezolva conflictul din Ucraina. “În ceea ce priveşte viitoarele contacte dintre Putin şi Erdogan, nu le excludem în viitorul apropiat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, înainte de discuţiile de la Istanbul dintre Erdogan şi Zelenski.

Turcia, membră NATO, a reuşit să păstreze relaţii cordiale atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina în cele 16 luni de război, iar anul trecut a ajutat la intermedierea schimburilor de prizonieri. Turcia nu s-a alăturat aliaţilor săi occidentali în ceea ce priveşte impunerea de sancţiuni economice Rusiei, dar a furnizat, de asemenea, arme Ucrainei şi a cerut ca suveranitatea acesteia să fie respectată.

 

ULTIMA ORĂ

Elon Musk declară că Soros a preluat controlul asupra Ungariei

Fiul miliardarului George Soros, Alex, a salutat victoria partidului...

Victoria Furtună vine cu un apel în Joia Mare: Îndemn politicieni și cetățeni să întâmpinăm Paștele uniți

Liderul partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat un...

Minut de reculegere în Parlamentul R. Moldova în memoria lui Mircea Lucescu

Parlamentul Republicii Moldova a păstrat un minut de reculegere...

După ce Donald Trump a anunțat armistițiul SUA–Iran, preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic

Preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic, iar pieţele...

EXCEL invită elevii din Moldova la un eveniment gratuit despre tehnologie și business digital

Centrul educațional EXCEL organizează, în perioada 27–29 aprilie 2026,...

ULTIMA ORĂ

Cum se înțelege Pavel Stratan cu ginerele său, Edward Sanda: „Pentru un tată contează enorm să își vadă fiica fericită”

Pavel Stratan și fiica sa, Cleopatra, au vorbit deschis despre carieră, familie, căsnicie și legătura specială care îi unește. Artistul a mărturisit că și-a...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

Cum se înțelege Pavel Stratan cu ginerele său, Edward Sanda: „Pentru un tată contează enorm să își vadă fiica fericită”

Pavel Stratan și fiica sa, Cleopatra, au vorbit deschis despre carieră, familie, căsnicie și legătura specială care îi unește. Artistul a mărturisit că și-a susținut fiica încă de la început în alegerea partenerului de viață, iar relația cu Edward s-a construit firesc, transformându-se într-una apropiată, ca între tată și fiu. Cum se înțelege Pavel Stratan cu ginerele său, Edward Sanda, și ce spune celebrul artist despre dorința de...

Premierul Bulgariei promite măsuri dure împotriva fraudelor electorale înaintea alegerilor parlamentare

Prim-ministrul interimar al Bulgariei, Andrei Gurov, a promis măsuri mai dure împotriva cumpărării de voturi și a manipulării alegerilor, în contextul în care țara se pregătește pentru al optulea scrutin parlamentar din ultimii cinci ani. Alegerile au loc pe fondul protestelor de masă izbucnite în decembrie, generate de acuzații de corupție guvernamentală și de nemulțumiri legate de regresul statului de drept. Aceste evenimente au dus la prăbușirea coaliției de centru-dreapta...

VIDEO // Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, continuă experimentul fără cash: „Provocarea va dura tot mandatul”

La o lună de la lansarea provocării „Cashless Challenge”, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a anunțat că va continua experimentul prin care își propune să renunțe complet la numerar, extinzând inițiativa pe întreaga durată a mandat...

Aplicațiile Android care îți consumă bateria pe furiș: Cum le identifici și le oprești rapid

Dacă bateria telefonului tău nu mai ține ca înainte, problema nu este întotdeauna hardware-ul. De multe ori, aplicațiile care rulează în fundal sunt cele care consumă energie fără să-ți dai seama. Sistemul de operare Android permite aplicațiilor să funcționeze chiar și atunci când nu sunt deschise, dar unele abuzează de această funcție, scrie playtech.ro.

Papa Leon răspunde atacurilor președintelui SUA: „Nu îmi este frică de administrația Trump”

Papa Leon al XIV-lea a reacționat luni la criticile lansate de Donald Trump, declarând că nu se teme de administrația americană și că își va continua misiunea. „Nu voi intra în dezbatere. Lucrurile pe care le spun nu sunt menite ca atacuri la adresa cuiva”, a declarat Suveranul Pontif reporterilor, la bordul avionului papal. Potrivit Antena 3 CNN, acesta a subliniat că mesajul său este unul de pace și reconciliere: „Îi...

Livada Moldovei prinde rădăcini la UTM: Proiect pentru formarea practică a viitorilor agronomi

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) dezvoltă o livadă didactică de zece hectare în cadrul proiectului „Livada Moldovei”, finanțat de Banca Europeană de Investiții, oferind studenților oportunități extinse de instruire practică și cercetare în domeniul horticol.

Dinamo București rămâne fără victorie în play-off-ul Superligii românești de fotbal

Dinamo București a fost aproape de repurta prima victorie în play-off-ul Superligii românești de fotbal. În etapa a 4-a, „câinii roșii" au remizat, scor 1:1 în deplasare cu CFR Cluj. Dinamoviștii au deschis scorul în minutul 23. Alexandru Pop a înscris din pasa lui Cătălin Cîrjan. CFR-ul a egalat peste un sfert de oră. Gambianul Sheriff Sinyan a profitat de faptul că portarul Alexandru Roșca a respins balonul în...