Alaiba: „Într-o săptămână, 400 de persoane au trecut la regimul de activitate independentă”

Într-o săptămână, 400 de persoane, care au activat anterior în bază de patentă de întreprinzător, au trecut la regimul de activitate independentă, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Primele rezultate ale reformei patentelor au fost discutate în cadrul consultărilor publice pe platforma Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe. Totodată, reprezentanții celor mai mari piețe din țară spun că majoritatea foștilor patentari au ales activitatea independentă, transmite Telex.md.

Comercianții care au muncit în baza patentelor trec la alte forme de activitate, iar Serviciul Fiscal de Stat și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului le oferă susținerea necesară, a precizat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

„Din acești 4 mii de persoane, 400 deja au actele în regulă de activitate independentă, pot lucra, legal mai departe cu aparat de casă. În afară de asta, la ODA, din câte știu, aproape 40 de solicitări de compensare deja au ajuns. Vedem că lucrurile pornesc. Deci aproape 40 de solicitări de compensare a costurilor aparatului de casă, în mare parte sunt la ODA și săptămâna asta o să fie transferați banii pentru a compensa aceste cheltuieli”, a declarat Dumitru Alaiba.

În același timp, directorul Întreprinderii Municipale „Piața Centrală”, Ion Pîntea, a precizat că de la începutul acestei luni, a crescut numărul de contracte noi încheiate, deoarece noua formă de organizare juridică le oferă comercianților posibilități mai mari, inclusiv mai multe locuri de comerț.

„Din acei circa 380 de agenți economici care au fost deținători de patent au trecut la activitate independentă, circa 210 personae. În același timp, 40 persoane au înființat sau societăți cu răspundere limitată sau întreprindere individuală, practic au trecut la alte forme de organizare juridică decât cea activități independente. Practic numărul contractelor s-a majorat, deoarece au avut posibilități de a încheia contracte pe mai multe locuri de comerț, adică nu au fost limitați la un loc de comerț sau două învecinate. 40 de persoane care au fost deținători de patente, încă nu au ajuns să încheie acest contract, însă de activat nu activează”, a subliniat Ion Pîntea.

Amintim că, din 1 iulie, agenții economici nu mai pot activa în baza patentelor. Autoritățile au anunțat anterior că, cei care trec de la regimul de patentă la activitatea independentă, vor primi ajutor de grant nerambursabil, în valoare de 10 mii de lei pentru fiecare. Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului va recepționa cererile de la patentarii care doresc să beneficieze de acest ajutor pentru achiziționarea caselor de marcat. Compensațiile vor fi acordate în termen de 30 de zile de la acceptarea cererii. La începutul anului, în Republica Moldova erau înregistrați peste 4000 de deținători de patente de întreprinzător.

ULTIMA ORĂ

Elon Musk declară că Soros a preluat controlul asupra Ungariei

Fiul miliardarului George Soros, Alex, a salutat victoria partidului...

Victoria Furtună vine cu un apel în Joia Mare: Îndemn politicieni și cetățeni să întâmpinăm Paștele uniți

Liderul partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat un...

Minut de reculegere în Parlamentul R. Moldova în memoria lui Mircea Lucescu

Parlamentul Republicii Moldova a păstrat un minut de reculegere...

După ce Donald Trump a anunțat armistițiul SUA–Iran, preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic

Preţurile globale ale petrolului au scăzut puternic, iar pieţele...

EXCEL invită elevii din Moldova la un eveniment gratuit despre tehnologie și business digital

Centrul educațional EXCEL organizează, în perioada 27–29 aprilie 2026,...

ULTIMA ORĂ

„Un talent total”: Lumea teatrului deplânge plecarea maestrului Gheorghe Urschi

Deși a „pus comedia la masă” alături de celelalte genuri de artă, maestrul Gheorghe Urschi „nu a fost apreciat la justa valoare” în timpul vieții...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

„Un talent total”: Lumea teatrului deplânge plecarea maestrului Gheorghe Urschi

Deși a „pus comedia la masă” alături de celelalte genuri de artă, maestrul Gheorghe Urschi „nu a fost apreciat la justa valoare” în timpul vieții sale, consideră președintele Uniunii Teatrale din R. Moldova (UNITEM), Sandu Grecu. Urschi a fost „un talent total” și va fi greu să fie egalat, consideră Grecu.

„Un talent total”: Lumea teatrului deplânge plecarea maestrului Gheorghe Urschi

Deși a „pus comedia la masă” alături de celelalte genuri de artă, maestrul Gheorghe Urschi „nu a fost apreciat la justa valoare” în timpul vieții sale, consideră președintele Uniunii Teatrale din R. Moldova (UNITEM), Sandu Grecu. Urschi a fost „un talent total” și va fi greu să fie egalat, consideră Grecu.

Cum se înțelege Pavel Stratan cu ginerele său, Edward Sanda: „Pentru un tată contează enorm să își vadă fiica fericită”

Pavel Stratan și fiica sa, Cleopatra, au vorbit deschis despre carieră, familie, căsnicie și legătura specială care îi unește. Artistul a mărturisit că și-a susținut fiica încă de la început în alegerea partenerului de viață, iar relația cu Edward s-a construit firesc, transformându-se într-una apropiată, ca între tată și fiu. Cum se înțelege Pavel Stratan cu ginerele său, Edward Sanda, și ce spune celebrul artist despre dorința de...

Premierul Bulgariei promite măsuri dure împotriva fraudelor electorale înaintea alegerilor parlamentare

Prim-ministrul interimar al Bulgariei, Andrei Gurov, a promis măsuri mai dure împotriva cumpărării de voturi și a manipulării alegerilor, în contextul în care țara se pregătește pentru al optulea scrutin parlamentar din ultimii cinci ani. Alegerile au loc pe fondul protestelor de masă izbucnite în decembrie, generate de acuzații de corupție guvernamentală și de nemulțumiri legate de regresul statului de drept. Aceste evenimente au dus la prăbușirea coaliției de centru-dreapta...

VIDEO // Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, continuă experimentul fără cash: „Provocarea va dura tot mandatul”

La o lună de la lansarea provocării „Cashless Challenge”, ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, a anunțat că va continua experimentul prin care își propune să renunțe complet la numerar, extinzând inițiativa pe întreaga durată a mandat...

Aplicațiile Android care îți consumă bateria pe furiș: Cum le identifici și le oprești rapid

Dacă bateria telefonului tău nu mai ține ca înainte, problema nu este întotdeauna hardware-ul. De multe ori, aplicațiile care rulează în fundal sunt cele care consumă energie fără să-ți dai seama. Sistemul de operare Android permite aplicațiilor să funcționeze chiar și atunci când nu sunt deschise, dar unele abuzează de această funcție, scrie playtech.ro.

Papa Leon răspunde atacurilor președintelui SUA: „Nu îmi este frică de administrația Trump”

Papa Leon al XIV-lea a reacționat luni la criticile lansate de Donald Trump, declarând că nu se teme de administrația americană și că își va continua misiunea. „Nu voi intra în dezbatere. Lucrurile pe care le spun nu sunt menite ca atacuri la adresa cuiva”, a declarat Suveranul Pontif reporterilor, la bordul avionului papal. Potrivit Antena 3 CNN, acesta a subliniat că mesajul său este unul de pace și reconciliere: „Îi...