Munteanu: Dacă se constată fraudarea alegerilor, ar trebui să le repetăm

Dacă se va constata fraudarea alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, ar trebui să fie organizate alegeri repetate. O spune procurorul general interimar, Ion Munteanu.

Potrivit șefului interimar al Procuraturii Generale, oamenii legii verifică listele persoanelor care au participat la scrutinul din autonomie, iar în paralel este investigată corectitudinea finanțării campaniei electorale, notează IPN.

După cel de-al doilea tur al alegerilor din Găgăuzia, CNA a solicitat CEC-ului din autonomie listele persoanelor participante la scrutin. Procurorul general interimar spune că există suspiciuni că persoane care se regăsesc în lista votanților, nu ar fi fost prezente în țară în ziua scrutinului.

„Ultimele acțiuni întreprinse constau în verificarea listelor persoanelor care s-au prezentat la vot. E vorba de un număr suficient de mare de persoane care trebuie verificate dacă la data alegerilor se aflau în țară. E posibil să fi votat altcineva în locul lor. Însă, în paralel, sunt investigate și aspecte de finanțare ilegală și de atragere a fondurilor electorale ilegale. În cazul în care se constată fraudarea alegerilor, ar trebui să se finalizeze, cel puțin, cu alegeri repetate”, a spus procurorul general interimar, Ion Munteanu, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

De asemenea, șeful interimar al Procuraturii Generale spune că reforma justiției, demarată de actuala guvernare, are loc prea lent. Potrivit lui Ion Munteanu, funcționalitatea Procuraturii este afectată de lipsa unui șef cu mandat plenipotențiar.

„Constat perioada prea lungă în care se implementează această reformă. Stagnează examinarea cauzelor de rezonanță la etapa judiciară. În continuare, nu există un mecanism real implementat de luptă împotriva marii corupții, fie că vorbim de capacitarea Procuraturii Anticorupție sau de alte mecanisme. Pentru a fi eficientă Procuratura, trebuie să existe stabilitate în Procuratură, dar noi vorbim deja despre al doilea an de interimat al procurorului general. Aproximativ 50% din funcțiile de conducere din Procuratură sunt funcții de interimari. Acest lucru nu este benefic activității procurorilor. Procurorii tot trebuie să aibă o siguranță în activitate. Nu e vorba că procuratura nu activează, ci de faptul că nu este suficient de eficientă. Așa cum își dorește societatea sau procurorul general. Sper că în perioada următoarea vom avea un Consiliu Superior al Procurorilor funcțional, astfel încât funcțiile de conducere să fie suplinite, să fie suplinite funcțiile vacante de procuror”, a spus Ion Munteanu.

Prin decretul președintelui Maia Sandu din octombrie 2022, Ion Munteanu a devenit procuror general interimar. Potrivit experților, numirea unui procuror general cu mandat deplin nu poate avea loc până când nu există finalitate în cazul procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

ULTIMA ORĂ

Europa se sufocă sub o caniculă istorică. Recordurile de temperatură pentru luna mai au fost doborâte în mai multe ţări

Ţările din Europa de Vest înregistrează valuri de căldură fără precedent pentru luna mai. Italia, Franţa şi Portugalia au atins noi recorduri de temperatură.The post...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Europa se sufocă sub o caniculă istorică. Recordurile de temperatură pentru luna mai au fost doborâte în mai multe ţări

Ţările din Europa de Vest înregistrează valuri de căldură fără precedent pentru luna mai. Italia, Franţa şi Portugalia au atins noi recorduri de temperatură.The post Europa se sufocă sub o caniculă istorică. Recordurile de temperatură pentru luna mai au fost doborâte în mai multe ţări first appeared on Nexta.ro.

Doi membri ai Congresului american pun presiune pe Trump și cer trimiterea rachetelor vitale pentru Ucraina

Guvernul american ar trebui să răspundă pozitiv la solicitarea președintelui Volodimir Zelenski de a furniza mai multe rachete de apărare aeriană pentru a proteja capitala Ucrainei de o posibilă escaladare a bombardamentelor rusești, au declarat joi doi membri ai Congresului SUA, potrivit Reuters. Zelenski le-a scris săptămâna aceasta președintelui american Donald Trump și membrilor Congresului …The post Doi membri ai Congresului american pun presiune pe Trump și cer trimiterea...

Trezoreria SUA analizează emiterea unei bancnote de 250 de dolari cu imaginea lui Donald Trump

Administrația americană ia în calcul o măsură fără precedent în istoria monetară recentă a Statelor Unite: emiterea unei bancnote comemorative de 250 de dolari cu portretul președintelui Donald…The post Trezoreria SUA analizează emiterea unei bancnote de 250 de dolari cu imaginea lui Donald Trump first appeared on Nexta.ro.

UiPath anunță venituri peste așteptările sale

UiPath, primul unicorn fondat de antreprenori români, listat la bursa de la New York, anunță pentru primul trimestru al anului fiscal 2027, încheiat la 30 aprilie 2026, venituri de 418 milioane de dolari, cu 17% mai mult față de intervalul similar al anului precedent.The post UiPath anunță venituri peste așteptările sale first appeared on Nexta.ro.