Olesea Stamate: Oamenilor din sistem se opun reformei

Tergiversarea evaluării extraordinare a judecătorilor și procurorilor are loc, inclusiv, din cauza oamenilor din sistem care se opun reformei. O spune deputatul PAS, Olesea Stamate, potrivit căreia, pre-vetting-ul și vetting-ul sînt procese care durează atît din motive tehnice, cît și din cauza rezistenței pe care o opune sistemul.

„Sînt două motive. Unul este obiectiv și ține de partea tehnică, pregătirea legislației pentru această evaluare. Fiecare dintre legile evaluării a trecut cel puțin două expertizări la Comisia de la Veneția și asta ia cel puțin jumătate de an. Cealaltă parte presupune tergiversări chiar din interiorul sistemului. Noi ne-am așteptat că sistemul se va opune, de aceea am inclus în lege prevederi care să limiteze aceste tergiversări.

Din păcate, nu toate au funcționat așa cum ne-am fi dorit. Ați văzut ce s-a întîmplat cu Adunarea Generală a Judecătorilor în primăvară și încă nu avem deciziile pronunțate de Curtea Supremă de Justiție (CSJ), iar primele contestații au fost depuse încă în ianuarie”, a spus Olesea Stamate la emisiunea „Secretele Puterii”, transmite IPN.

Juristul Centrului de Resurse Juridice, Vlad Gribincea, spune că procesul evaluării extraordinare a judecătorilor și procurorilor trebuie finalizat în perioada mandatului guvernării PAS.

„Procesul de vetting nu poate dura la nesfîrșit. Există riscul ca în viitorul Parlament să fie o altă conjunctură politică și mulți din cei care critică astăzi se vor regăsi la guvernare și atunci dacă procesul de vetting va fi sistat la jumătate, va fi subminat tot procesul. De aceea s-a luat decizia ca în doi ani și jumătate să se evalueze cît e posibil de evaluat și e vorba cam de 400-500 de oameni”, a spus juristul Vlad Gribincea.

La 25 iulie comisia de pre-vetting a anunțat finalizarea procesului de evaluare extraordinară a celor 18 candidați înscriși în concursul pentru ocuparea funcției de membru în principalul organ de autoadministrare al procurorilor – Consiliul Superior la Procurorilor (CSP). În urma verificărilor integrității financiare și etice a candidaților, Comisia pre-vetting a emis opt decizii de promovare și zece decizii de nepromovare a evaluării integrității.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Două camere în Genova, la prețul unei garsoniere în București: „Nu, frate, vreau să dau de la 200.000 de euro în sus, în România”

Un anunț imobiliar din Italia a stârnit valuri de reacții online din partea românilor, după ce costul apartamentului pus în în vânzare a fost comparat...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Două camere în Genova, la prețul unei garsoniere în București: „Nu, frate, vreau să dau de la 200.000 de euro în sus, în România”

Un anunț imobiliar din Italia a stârnit valuri de reacții online din partea românilor, după ce costul apartamentului pus în în vânzare a fost comparat cu cel al locuințelor din Capitală și alte orașe din România.The post Două camere în Genova, la prețul unei garsoniere în București: „Nu, frate, vreau să dau de la 200.000 de euro în sus, în România” first appeared on Nexta.ro.

Japonia oferă 14,7 milioane de dolari pentru sprijinirea Ucrainei prin programul NATO PURL

Japonia a anunțat o contribuție de 14,7 milioane de dolari la inițiativa NATO „Lista de cerințe prioritare pentru Ucraina” (PURL), în demersul lor de a sprijni Kievul, scrie Kyiv Post. Potrivit Ministerului de Externe al Japoniei, suma se ridică la 2,2 miliarde de yeni și provine din bugetul suplimentar al Japoniei pentru anul fiscal 2025. Reprezentanții politici din Tokyo au precizat că banii vor fi folosiți exclusiv pentru echipamente neletale, iar...

Secretele și misterele lui Avram Iancu. Cum a reușit un avocat, fără niciun fel de experiență militară să convingă mii de oameni să-l urmeze

Avram Iancu a fost, fără îndoială, unul dintre personajele cele mai romantice și totodată eroice ale poporului român. Deși s-a făcut remarcat pe scena istoriei doar în perioada Revoluției de la 1848, printr-o carismă aparte a rămas în mentalul colectiv, deși culmea nu a fost un orator de profesie.The post Secretele și misterele lui Avram Iancu. Cum a reușit un avocat, fără niciun fel de experiență militară să convingă...