A fost reținut organizatorul migrației ilegale peste Prut

Acțiuni comune în vederea contracarării și documentării unui caz de organizare a migrației ilegale la frontiera comună, desfășurate între autoritățile de frontieră din Republica Moldova și România.

Astfel, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Vest au fost alertați despre o posibilă tentativă de trecere a frontierei din Republica Moldova în România a unui grup de persoane. În procesul acțiunilor de căutare și în baza planurilor de cooperare între autoritățile de frontieră moldo-române, prin schimbul operativ de date și informații, a permis reținerea în dimineața zilei de 6 august 2023 a șase persoane – cinci cetățeni ai Bangladesh pe teritoriul României și a unui cetățean indian – în Republica Moldova.

În privința ultimului sunt indici că ar fi organizatorul migrației ilegale a cetățenilor Bangladesh. Străinul ar fi folosit o barcă gonflabilă pe care a încercat să o mascheze în fâșia forestieră de pe malul râului Prut. Cetățeanul indian a fost reținut pentru 72 de ore, fiind plasat în izolatorul de detenție preventivă al IP Ungheni.

În conformitate cu prevederile Acordului de readmisie, cei cinci cetățeni ai Bangladesh au fost transmiși autorităților moldovene.

Cazul este cercetat în continuare în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor.

Autoritățile de frontieră din cele două state vor colabora în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună.

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ

Țara care s-a oferit să preia stocul de uraniu îmbogățit al Teheranului. MAE iranian: Prioritatea este să punem capăt războiului

Kazahstanul a propus să preia stocul de uraniu înalt îmbogăţit al Iranului dacă Washingtonul şi Teheranul ajung la un acord privind programul nuclear iranian, a...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Țara care s-a oferit să preia stocul de uraniu îmbogățit al Teheranului. MAE iranian: Prioritatea este să punem capăt războiului

Kazahstanul a propus să preia stocul de uraniu înalt îmbogăţit al Iranului dacă Washingtonul şi Teheranul ajung la un acord privind programul nuclear iranian, a declarat vineri pentru Financial Times directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, consemnează AFP.The post Țara care s-a oferit să preia stocul de uraniu îmbogățit al Teheranului. MAE iranian: Prioritatea este să punem capăt războiului first appeared on Nexta.ro.

O porțiune a străzii Columna va fi închisă circulației până pe 2 iunie. Cum va circula transportul public

Circulația rutieră va fi sistată pe o porțiune a străzii Columna din centrul Chișinăului, în perioada 29 mai – 2 iunie, în legătură cu organizarea evenimentului cultural-artistic „Lumea Copilăriei”, dedicat Zilei Internaționale a Copiilor.

Radu Miruţă anunţă că în şedinţa CSAT s-a decis ca România să solicite NATO sisteme antidronă: Săptămâna viitoare, la nivelul NATO va exista o...

Ministrul interimar al Apărării Radu Miruţă a afirmat că, în şedinţa CSAT de vineri, s-a decis ca România să solicite NATO sisteme antidronă, el explicând că astfel de sisteme au fost cuprinse în Programul SAFE, dar că acestea ar urma să fie livrate abia începând de anul viitor.The post Radu Miruţă anunţă că în şedinţa CSAT s-a decis ca România să solicite NATO sisteme antidronă: Săptămâna viitoare, la nivelul...

Gala Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00: Elita gimnasticii a omagiat o legendă / Marea gimnastă, premiată de...

Gala oficială „Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00” a avut loc vineri seară, la Palatul Parlamentului. A fost evenimentul central al Anului Nadia, dedicat de COSR celei mai cunoscute gimnaste din istorie şi moştenirii sale în sportul mondial.The post Gala Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00: Elita gimnasticii a omagiat o legendă / Marea gimnastă, premiată de...