Horoscop 13 august – CAPRICORN – O apariţie – surpriză, vă scoate cineva din oala cu melancolie

Horoscop 13 august – Ştim de ce acte de generozitate suntem în stare şi asta ne face puternici, ne dă încredere în noi, creşte stima de sine.

LEU
O să puteţi repara o relaţie care v-a făcut fericiţi, o vreme, dar au intervenit pe parcurs nişte factori perturbatori şi s-a pierdut vibe-ul. Poate-l refaceţi. O să vă puteţi deplasa spre o staţiune de agrement şi să lăsaţi deoparte grijile, oboseala, ca să fiţi în formă, să vă revigoraţi.

FECIOARĂ
Poate reluaţi o preocupare deconectantă, vreun sport de agrement, ori o fi o reuniune cu prietenii ca să vă recăpătaţi buna dispoziţie. Poate plecaţi într-o excursie, cu trenul, cu vaporul, pare să fie ceva inedit, poate vă plimbaţi cu hidrobicicleta la mare, sau pe un lac.

BALANŢA
O invitaţie la o zi de naştere, sau de căsătorie, şi o să revedeţi prieteni pe care nu i-aţi mai întâlnit cine ştie de când, şi o să vă consolidaţi relaţiile. O întâlnire – de suflet, poate fi o cină romantică şi o să vă faceţi mărturisiri, jurăminte de credinţă.

SCORPION
E momentul adevărului! O să fiţi sinceri cu partenerul de cuplu şi o să afle care vă sunt sentimentele şi ce sunteţi dispuşi să faceţi pentru el. Revin acei prieteni cu care ieşeaţi pe la evenimente şi o să vă faceţi program de timp liber – dacă nu plecaţi

SĂGETĂTOR
Cineva căruia i-oţi fi promis că-i faceţi o vizită vă dă un reminder ca să nu uitaţi să treceţi pe acolo, că sunt chestiuni serioase de luat în discuţie. E posibil să-ntâlniţi pe cineva la drum şi să vi se pară potrivită pentru o relaţie, persoană. Rămâne de văzut dacă da, sau nu!

CAPRICORN
O apariţie – surpriză, vă scoate cineva din oala cu melancolie şi o să vă simţiţi în al nouălea cer, că poate vă îndrăgostiţi şi n-o să mai ştiţi pe ce lume sunteţi. O să primiţi o invitaţie la masă, poate e un eveniment festiv, sau o cină în doi, un tete a tete.

VĂRSĂTOR
Poate vă duceţi la o ceremonie religioasă, e un party la care o s-ajungeţi şi voi, chiar dac-o să trebuiască să rulaţi pe autostradă, că e în alt oraş. Se poate să recuperaţi nişte bani, e cineva care avea să vă dea înapoi o datorie şi o să aveţi de cheltuială, să ieşiţi la masă cu prietenii.

PEŞTI
O veste bună de la cineva care e pe lungimea voastră de undă şi o să vă convingă, poate chiar azi, să vă implicaţi într-o colaborare care se va bucura de succes. Se pare că v-a răzbit dorul de cineva şi o să faceţi drum la malul mării, la munte, acolo unde v-aşteaptă.

BERBEC
Sunt câteva evenimente prin oraş şi o să le treceţi în revistă, că sunt prieteni cu care vreţi să schimbaţi o vorbă, după ce nu v-aţi mai văzut de un car de ani.

TAUR
Poate aveţi de sărbătorit în familie şi o să pregătiţi nişte delicatese ca să-i chemaţi pe fraţi, surori, pe prieteni, la un suc, o îngheţată. O să le faceţi pe plac celor mici şi o să-i duceţi să facă o baie în mare, sau la piscină, îi duceţi într-un parc acvatic.

GEMENI
Din banii strânşi o să scoateţi să luaţi un cadou pentru cei la care vă duceţi în vizită şi s-aveţi de drum, că poate plecaţi mai departe de casă. O ieşire cu prietenii, într-o staţiune turistică s-ar putea să depăşească bugetul alocat, dar mai aveţi ceva rezerve din colaborări.

RAC
E un eveniment în familie şi o s-aveţi nişte invitaţi, chit că ieşiţi cu ei la o piscină, să vă răcoriţi, c-aveţi nevoie şi de spaţiu de manevră. Se poate să primiţi un cadou, poate fi o zi specială pentru voi dar nu neapărat, cineva care vă iubeşte şi vine cu un cadou.

ULTIMA ORĂ

Horoscop 3 mai – Surprizele se țin lanț pentru unele zodii

Horoscop 3 mai - o zi frumoasă. Încă o...

Horoscop 2 mai – zodia care astăzi va primi o surpriză financiară

Horoscop 2 mai - o zi frumoasă. Ne bucurăm,...

Horoscop 1 mai – Rac- e un moment bun să refaceți o căsnicie

Horoscop 1 mai - O zi de sărbătoare. Avem...

Horoscop 30 aprilie – e undă verde la călătorii și vacanțe

Horoscop 30 aprilie - o zi cu noutăți. O...

Horoscop 29 aprilie – zodia pentru care urmează o cerere în căsătorie

Horoscop 29 aprilie - O zi a provocărilor. O...

Horoscop 28 aprilie – zodia care va primi bani din surse colaterale

Horoscop 28 aprilie - o zi reușită. O să...

Horoscop 27 aprilie – Zodia care va primi bani în plus la salariu

Horoscop 27 aprilie - o zi cu rezolvări. O...

ULTIMA ORĂ

Chișinăul și Tokyo aprofundează colaborarea în domeniul digital

Republica Moldova și Japonia au semnat la Chișinău un Memorandum de cooperare în domeniul digital, care prevede consolidarea colaborării bilaterale în sectoare precum inteligența artificială...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

Chișinăul și Tokyo aprofundează colaborarea în domeniul digital

Republica Moldova și Japonia au semnat la Chișinău un Memorandum de cooperare în domeniul digital, care prevede consolidarea colaborării bilaterale în sectoare precum inteligența artificială și securitatea cibernetică. Documentul a fost semnat în cadrul întrevederii dintre viceprim-ministrul, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, și ministrul japonez al Afacerilor Interne și Comunicațiilor, Hayashi Yoshimasa, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova.

Atac rusesc asupra Odesei: doi morți și cinci răniți după bombardamente cu drone

Rusia a atacat din nou infrastructura civilă și portuară din regiunea Odesa, din sudul Ucrainei, duminică dimineață devreme, bombardament soldat cu doi morți și cinci răniți, informează EFE. Conform unui mesaj de pe contul de Telegram al șefului Administrației Mil...

Mesajul premierului Alexandru Munteanu de Ziua Internațională a Libertății Presei: „O presă liberă nu este un lux, ci o condiție pentru democrație”

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a transmis astăzi un mesaj de felicitare și reflecție cu ocazia Zilei Internaționale a Libertății Presei, onorându-i pe cei care aleg să slujească adevărul în fiecare zi. Șeful Executivului a subliniat valoarea fundamentală...

Incendiu pe strada Columna din Chișinău: un camion a fost cuprins de flăcări

Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de duminică, pe strada Columna din Chișinău, unde un camion a fost afectat de flăcări. Potrivit informațiilor preliminare, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 09:20. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au reușit să localizeze și să lichideze incendiul până la ora 10:01. În urma incidentului, aproximativ 20% din camion a fost distrus de foc. Din fericire,...

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de mulțumire jurnaliștilor dedicați care apără democrația și adevărul în Republica Moldova

Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de recunoștință și analiză strategică adresat jurnaliștilor din Republica Moldova, subliniind rolul vital al acestora în apărarea democrației în fața atacurilor externe fără precedent asupra suveranității țări...

Polițiști reținuți în dosarul drogurilor: Maia Sandu: „Este o dovadă că începem să facem ordine în instituții”

Președinta Republica Moldova, Maia Sandu, a comentat reținerea polițiștilor de la IPN Botanica din Chișinău, într-un dosar ce vizează corupția și traficul de droguri, afirmând că aceste acțiuni reprezintă un semn că autoritățile încep să curețe instituțiile statului. Declarațiile au fost făcute în noul format „Jurnal Politic”. Șefa statului mai spune că implicarea unor angajați ai instituțiilor publice în astfel de scheme nu este un fenomen nou: „Este o practică veche (…)...

Mega-șantierul de sub Alpi: Cel mai lung tunel feroviar din lume va lega Austria de Italia

Un proiect uriaș de infrastructură prinde contur sub Alpi. Tunelul Brenner va deveni cea mai lungă linie feroviară subterană din lume, legând Austria de Italia și promițând să schimbe radical transportul european de marfă, scrie adevărul.ro.