VIDEO | Orașul din Europa unde a nins la câteva zile după ce s-au înregistrat 30 de grade

Val de vreme rea în Piemont. Regiunea a fost puternic afectată de ploi torențiale și ninsori, care au afectat atât infrastructura, cât și activitățile zilnice.

În Sestriere, situat între Valea Susa superioară și Val Chisone, la o altitudine de peste 2.000 de metri, camerele web au arătat un peisaj de iarnă, scrie meteogiornale.it.

Vremea s-a schimbat brusc în localitate. Ninsorile au venit la doar după câteva zile după ce s-au înregistrat temperaturi de 30 de grade.

Localnicii din Sestriere s-au trezit de dimineață cu un strat de cinci centimetri de zăpadă, conform presei locale.

În alte localități, precum Camparient, Varallo Sesia, Brandizzo și Villanova Solero, s-au înregistrat ploi torențiale.

Recordul de precipitații a fost înregistrat la Sabbia, în zona Vercelli.

La Colle dell’Agnello, în zona Cuneo, a fost necesară intervenția pompierilor și a carabinierilor pentru a elibera vehiculele blocate în zăpadă. Toți ocupanții au fost coborâți la vale fără probleme.

Vremea rea a provocat închiderea a numeroase drumuri în Alpii Cuneo, inclusiv a unora care reprezintă legături importante cu Franța, cum ar fi RD900, din cauza alunecărilor de teren.

În zona Alessandria, o mică alunecare de teren a afectat drumul provincial 140 între Borghetto Borbera și Cantalupo Ligure.

În plus, unele zone au rămas fără electricitate și apă potabilă, cum ar fi municipalitățile Tagliolo Monferrato și Villanova Monferrato, unde s-au înregistrat defecțiuni ale instalațiilor.

În ceea ce privește transportul public, întârzieri și anulări au afectat linia feroviară Torino-Genoa via Arquata, cauzate de o furtună în Liguria, care a dus la defecțiuni ale sistemelor automate de spațiere. Trei trenuri au fost oprite în stațiile Arquata și Serravalle.

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ

Meciul Dinamo-FCSB: Florin Tănase – Nu s-a salvat sezonul, s-a spălat din ruşine

Florin Tănase, jucătorul echipei FCSB, se bucură pentru calificarea în cupele europene, dar crede că prezenţa în Conference League nu a salvat sezonul slab al...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Meciul Dinamo-FCSB: Florin Tănase – Nu s-a salvat sezonul, s-a spălat din ruşine

Florin Tănase, jucătorul echipei FCSB, se bucură pentru calificarea în cupele europene, dar crede că prezenţa în Conference League nu a salvat sezonul slab al bucureştenilor.The post Meciul Dinamo-FCSB: Florin Tănase – Nu s-a salvat sezonul, s-a spălat din ruşine first appeared on Nexta.ro.

A murit Sanda Țăranu, una dintre cele mai longevive jurnaliste ale Televiziunii Române. „Steaua ei nu va apune niciodată”

Sanda Țăranu, care a lucrat în TVR între 1963 și 1998 și a colaborat și după cu televiziunea publică, s-a stins din viață vineri, la vârsta de 87 de ani, potrivit Rador. „Cu profundă durere anunțăm plecarea dintre noi a Sandei Țăranu, una dintre cele mai iubite și respectate personalități ale Televiziunii Române”, a declarat …The post A murit Sanda Țăranu, una dintre cele mai longevive jurnaliste ale Televiziunii...

Meciul Dinamo-FCSB: Darius Olaru – Cum puteam să terminăm acest sezon mai frumos decât cu o victorie în derby şi o calificare în Europa?

Darius Olaru, căpitanul echipei FCSB, a recunoscut, vineri seară, că pentru el acest sezon este un eşec.The post Meciul Dinamo-FCSB: Darius Olaru – Cum puteam să terminăm acest sezon mai frumos decât cu o victorie în derby şi o calificare în Europa? first appeared on Nexta.ro.

Sanda Ţăranu, una dintre figurile emblematice ale televiziunii româneşti, a murit la vârsta de 87 de ani

Sanda Ţăranu a murit, vineri, la vârsta de 87 de ani.The post Sanda Ţăranu, una dintre figurile emblematice ale televiziunii româneşti, a murit la vârsta de 87 de ani first appeared on Nexta.ro.