Horoscop 6 septembrie – LEU – Se poate să intraţi şi voi în posesia unor bani

Horoscop 6 septembrie – o zi cu veşti bune. În mai multe privinţe aşteptarea a luat sfârşit. O să ne alegem cu un accept care să ne plaseze la un nivel superior.

FECIOARĂ
O reparaţie morală! Vi se cer scuze, vă primiţi banii înapoi, recuperaţi o casă, şi alte bunuri pe care le-aţi câştigat, poate, în urma unui proces. O să vă străduiţi să păstraţi la cald o relaţie, chiar dacă partenerul pleacă o vreme şi vă sperie distanţa.

BALANŢA
Banii se grupează frumos în cont şi o să vă puteţi plimba sâmbătă, duminică, şi o să vă prindă bine să mai ieşiţi puţin din peisajul obişnuit. Se refac punţile de comunicare cu prietenii care au dispărut o vreme, dar n-au rezistat fără voi pentru că sentimentele sunt puternice.

SCORPION
Se poate să vă daţi acceptul pentru o colaborare şi munca o puteţi începe mai târziu, după ce o să lichidaţi proiectele vechi. Poate puneţi umărul la o activitate de grup şi o să iasă ceva care să atragă atenţia unor investitori şi-o să primiţi aplauze.

SĂGETĂTOR
Vi se face în sfârşit dreptate. Primiţi ce-i al vostru, se dovedeşte că aţi fost sinceri, de încredere şi vi se consolidează poziţia într-un cerc de prieteni sau la slujbă. Apare acel cineva care vă poate completa frumos şi o să înţelegeţi de minune, poate o să formaţi un cuplu şi o să fiţi fericiţi.

CAPRICORN
Aţi putea pleca pe undeva, că e în continuare undă verde la călătorii. Poate vă invită cineva sau aţi făcut o rezervare pentru sâmbătă, duminică, să vă duceţi într-un city break. O să puteţi recupera nişte bani şi să aveţi de buzunar, ca să vă duceţi într-o zonă de agrement, să uitaţi de stres.

VĂRSĂTOR
Se poate să vă daţi întâlnire cu un posibil partener de afaceri şi să negociaţi un contract până vă puneţi de acord că şanse sunt să vă daţi ok-ul. O să revină cineva în viaţa voastră sentimentală şi dacă nu i-a luat nimeni locul o să vă meargă bine împreună.

PEŞTI
E posibil să luaţi mai mulţi bani şi să profitaţi de ocazia să vă îngrijiţi şi de sănătate, că poate oţi fi avut de luat un tratament şi nu vă rămân bani din salariu. Poate abia acum realizaţi ce s-a întâmplat in relaţia de cuplu şi o să puteţi îndrepta nişte aspecte ca să puteţi merge mai departe.

BERBEC
Poate daţi cărţile pe față într-o chestiune de afaceri şi renunţaţi la aspecte ca să puteţi merge mai departe. O chestiune de suflet poate răsuci cuţitul într-o rană mai veche, dar să şi clarifice o neînţelegere cu ocazia asta.

TAUR
Se poate să vi se propună o afacere, să găsiţi şi sponsori şi o să meargă treaba. Jupiter e cel mai mare protector până în mai, anul viitor. E posibil să iasă la iveală o problemă de sănătate şi o să ştiţi cu ce să vă trataţi, că o să treceţi întâi pe la medic.

GEMENI
E posibil să luaţi o decizie legată de casă şi o să scoateţi banii de la rezerve, fie pentru o renovare, fie ca să vă cumpăraţi o locuinţă, poate una mai spaţioasă. Se poate să fiţi înconjuraţi de lume multă, că o să vă duceţi la un eveniment monden sau ieşiţi la o cafea cu prietenii.

RAC
O să recuperaţi cât de curând banii pentru care v-aţi zbătut, că insistenţele voastre au dat, în sfârşit, roade. Practic aţi făcut ce trebuia. Se poate să încheiați un contract şi să începeţi altul, că aveţi resurse interioare, nu glumă.

LEU
Se poate să intraţi şi voi în posesia unor bani, să perfectaţi şi un contract care v-ar aduce profituri de lună viitoare încolo şi să aveţi un confort financiar. O relaţie care-şi pierduse culoarea prinde viaţă şi o să vă bucuraţi de un trai fericit în doi.

ULTIMA ORĂ

Horoscop 3 mai – Surprizele se țin lanț pentru unele zodii

Horoscop 3 mai - o zi frumoasă. Încă o...

Horoscop 2 mai – zodia care astăzi va primi o surpriză financiară

Horoscop 2 mai - o zi frumoasă. Ne bucurăm,...

Horoscop 1 mai – Rac- e un moment bun să refaceți o căsnicie

Horoscop 1 mai - O zi de sărbătoare. Avem...

Horoscop 30 aprilie – e undă verde la călătorii și vacanțe

Horoscop 30 aprilie - o zi cu noutăți. O...

Horoscop 29 aprilie – zodia pentru care urmează o cerere în căsătorie

Horoscop 29 aprilie - O zi a provocărilor. O...

Horoscop 28 aprilie – zodia care va primi bani din surse colaterale

Horoscop 28 aprilie - o zi reușită. O să...

Horoscop 27 aprilie – Zodia care va primi bani în plus la salariu

Horoscop 27 aprilie - o zi cu rezolvări. O...

ULTIMA ORĂ

FT: Bruxelles analizează scenarii „non-standard” pentru aderarea Ucrainei la UE

Uniunea Europeană (UE) dezbate conceptul așa-numitei „extinderi inverse”, în condițiile în care blocul comunitar nu a stabilit încă o abordare unificată privind aderarea Ucrainei, în...

VIDEO | Alexandru Berlinschii acuză CEC de influență politică după excluderea unui candidat la Orhei

Deputatul Partidului Nostru, Alexandru Berlinschii, fost secretar al Comisiei Electorale Centrale, acuză CEC că ar acționa sub influență politică, după eliminarea din cursa pentru...

Important

FT: Bruxelles analizează scenarii „non-standard” pentru aderarea Ucrainei la UE

Uniunea Europeană (UE) dezbate conceptul așa-numitei „extinderi inverse”, în condițiile în care blocul comunitar nu a stabilit încă o abordare unificată privind aderarea Ucrainei, în pofida recunoașterii importanței strategice a acestui demers. Deși Kievul a obținut statutul de candidat în 2022, calendarul și mecanismele integrării rămân subiecte de dezbatere intensă, notează Financial Times.

Maia Sandu, despre cazul Vartic: Vedem și oameni care încearcă să folosească acest caz în scopuri politice

Președinta Republica Moldova, Maia Sandu, a declarat că speră să nu se confirme acuzațiile potrivit cărora fostul vicepreședinte al raionului Hâncești, Dumitru Vartic, ar beneficia de protecție politică în ancheta care îl vizează. Declarațiile au fost făcute în noul format „Jurnal Politic”. Președinta a reiterat că acest fenomen rămâne o problemă gravă în Republica Moldova și necesită un efort constant din partea întregii societăți. „Violența împotriva femeilor este o problemă serioasă...

Sute de cetățeni israelieni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva guvernului Netanyahu

Sute de oameni au demonstrat sâmbătă în mai multe orașe din Israel pentru a protesta față de guvernul israelian și prim-ministrul Benjamin Netanyahu, informează EFE. Potrivit ONG-ului Mișcarea de Protest Prodemocrație Israeliană, câteva sute de pers...

Ministrul finanțelor: E firesc ca prețurile să crească când carburanții se scumpesc

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, afirmă că majorarea prețurilor la carburanți va avea un efect direct asupra costurilor produselor alimentare, într-un context economic global marcat de scumpiri. Întrebat dacă prețurile alimentelor ar putea crește cu până la 10%, oficialul a evitat să ofere o cifră exactă, dar a subliniat că o astfel de evoluție este „firească”. ”Nu știu exact care ar fi cifra, dar este firesc. Atunci când transportul este bazat...

VIDEO // Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, despre realizările oraşului Stăuceni: „Prin astfel de proiecte, Moldova crește”

Orașul Stăuceni marchează o nouă etapă în procesul său de modernizare prin inaugurarea unui sediu nou pentru primăria locală. Începând de luni, 4 mai, cetățenii vor avea acces la toate serviciile administrative într-un spațiu modern, construit i...

Orașul Leova pregătește să includă o nouă destinație pe harta turistică a țării. Inaugurarea se planifică la vară

Partea de sud a Republicii Moldova se pregătește să includă o nouă destinație pe harta turistică a țării. Orașul Leova mizează pe un proiect ambițios de revitalizare urbană care promite să schimbe fața regiunii. Acolo unde nu demult se afla doar un lac orășenesc secat, acum prinde contur complexul turistic „Valul lui Traian”.

(stop cadru) „Până la alegeri am avut multe vizite ale oficialilor europeni, s-au cam rărit acum”. Popșoi: „Nu știu la ce vă referiți”

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a fost întrebat despre faptul că, până la referendum, alegerile prezidențiale și alegerile parlamentare, în Republica Moldova au avut loc mai multe vizite ale oficialilor europeni, iar în ultima perioadă acestea „s-au cam rărit”. „Nu știu la ce vă referiți când spuneți că s-au oprit vizitele”, a declarat acesta la emisiunea „Rezoomat” de la Realitatea.