Maia Sandu merge la București

Președinta Maia Sandu va merge miercuri la București, unde va participa la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, care va fi găzduit de omologul său român, Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Potrivit Președinției de la București, la Summit vor fi prezenți reprezentanți din toate cele 12 state participante la Inițiativă:Austria, Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Slovenia, alături de țara gazdă, România. Vor fi prezenți și reprezentații Germaniei, Statelor Unite și Comisiei Europene, anunță tv8.md.

Printre invitații speciali se numără cei din Grecia, Ucraina, Republica Moldova, Japonia, Regatul Unit, Franța și Turcia, precum și reprezentați ai unor importante organizații internaționale, cum ar fi Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Europeană de Investiții, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

După Summit va fi organizată o nouă ediție a Forumului de Afaceri al I3M.

În cadrul lucrărilor Summitului, va fi adoptată Declarația Comună a Summitului.

„Aceasta va constitui un reper important pentru activitățile viitoare ale I3M, vizând direcțiile de acțiune pentru dezvoltarea interconectărilor transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transport, al energiei și al digitalizării, dar și privind consolidarea și diversificarea instrumentelor financiare ale Inițiativei. Prin adoptarea Declarației de la București, Grecia va deveni cel de-al 13-lea stat participant la Inițiativă, iar Ucraina și Republica Moldova vor obține calitatea de state participante asociate la I3M”, se arată în comunicatul instituției prezidențiale de la București.

Amintim că România este primul dintre statele participante la I3M care organizează pentru a doua oară un Summit al Inițiativei, după cel găzduit la București, în perioada 17-18 septembrie 2018.

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ

Meciul Dinamo-FCSB: Florin Tănase – Nu s-a salvat sezonul, s-a spălat din ruşine

Florin Tănase, jucătorul echipei FCSB, se bucură pentru calificarea în cupele europene, dar crede că prezenţa în Conference League nu a salvat sezonul slab al...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Meciul Dinamo-FCSB: Florin Tănase – Nu s-a salvat sezonul, s-a spălat din ruşine

Florin Tănase, jucătorul echipei FCSB, se bucură pentru calificarea în cupele europene, dar crede că prezenţa în Conference League nu a salvat sezonul slab al bucureştenilor.The post Meciul Dinamo-FCSB: Florin Tănase – Nu s-a salvat sezonul, s-a spălat din ruşine first appeared on Nexta.ro.

A murit Sanda Țăranu, una dintre cele mai longevive jurnaliste ale Televiziunii Române. „Steaua ei nu va apune niciodată”

Sanda Țăranu, care a lucrat în TVR între 1963 și 1998 și a colaborat și după cu televiziunea publică, s-a stins din viață vineri, la vârsta de 87 de ani, potrivit Rador. „Cu profundă durere anunțăm plecarea dintre noi a Sandei Țăranu, una dintre cele mai iubite și respectate personalități ale Televiziunii Române”, a declarat …The post A murit Sanda Țăranu, una dintre cele mai longevive jurnaliste ale Televiziunii...

Meciul Dinamo-FCSB: Darius Olaru – Cum puteam să terminăm acest sezon mai frumos decât cu o victorie în derby şi o calificare în Europa?

Darius Olaru, căpitanul echipei FCSB, a recunoscut, vineri seară, că pentru el acest sezon este un eşec.The post Meciul Dinamo-FCSB: Darius Olaru – Cum puteam să terminăm acest sezon mai frumos decât cu o victorie în derby şi o calificare în Europa? first appeared on Nexta.ro.

Sanda Ţăranu, una dintre figurile emblematice ale televiziunii româneşti, a murit la vârsta de 87 de ani

Sanda Ţăranu a murit, vineri, la vârsta de 87 de ani.The post Sanda Ţăranu, una dintre figurile emblematice ale televiziunii româneşti, a murit la vârsta de 87 de ani first appeared on Nexta.ro.