A fost simplificată procedura de examinare medicală pentru șoferi și candidați la permisul de conducere

Procedura privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permiselor de conducere din grupa I, categoria AM, A1, A2, A, B1, B, șoferi amatori, a fost simplificată. Astfel, șoferii se pot adresa direct la medicul de familie, la cererea solicitantului.

Informația privind problemele de sănătate mintală sau cele legate de consumul de droguri și alcool va fi furnizată medicilor de familie de Centrele comunitare de sănătate mintală și Dispensarul Republican de Narcologie, în baza solicitării acestuia, în termen maxim de trei zile lucrătoare. Un ordin în acest sens a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătății.

În același timp, dacă medicul de familie constată că solicitantul suferă sau se află sub supraveghere medicală pentru una sau mai multe afecțiuni sau constată riscuri și pericole care pot apărea în timpul conducerii vehiculelor, acesta va fi consultat de Comisia medicală teritorială de examinare a conducătorilor auto, care include specialiști de profil îngust.

În ceea ce privește obținerea permisului de conducere din grupa II profesioniști, examinarea medicală se va realiza, în continuare, în cadrul comisiilor teritoriale de examinare medicală a conducătorilor auto. În cadrul acestor comisii, vor trece examenul medical și persoanele care nu sunt înregistrate pe lista unui medic de familie.

Măsurile introduse intră în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2023.

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ

După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa

Cancelarul Friedrich Merz pare considerabil slăbit pe fondul unei creşteri economice anemice, după ce promisese să readucă Germania pe picioare la preluarea puterii, în urmă...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa

Cancelarul Friedrich Merz pare considerabil slăbit pe fondul unei creşteri economice anemice, după ce promisese să readucă Germania pe picioare la preluarea puterii, în urmă cu un an. Acum se confruntă cu sondaje din ce în ce mai dezastruoase şi, mai nou, cu zvonuri privind o eventuală înlocuire, relatează AFP.The post După rezultatele slabe din sondaje, Friedrich Merz este pus în dificultate de zvonuri cu privire înlocuirea sa first...

Bulgaria riscă procedura de deficit excesiv la scurt timp după aderarea la zona euro

Bulgaria ar urma să intre miercuri în procedura de deficit excesiv a Uniunii Europene, la doar câteva luni după aderarea la zona euro, a anunțat premierul Rumen Radev, potrivit Euractiv. Radev a acuzat fostul executiv de centru-dreapta că ar fi manipulat datele fiscale pentru ca Bulgaria să poată intra în zona euro la 1 ianuarie 2026, după mai multe certuri politice privind îndeplinirea criteriilor de convergență. „Au mințit pentru a împinge...

A murit Sanda Țăranu, una dintre cele mai iubite voci ale Televiziunii Române. Ce a mărturisit, la 87 de ani, la ultima apariție în...

Sanda Țăranu, una dintre cele mai cunoscute și apreciate figuri ale Televiziunii Române, a murit la vârsta de 87 de ani, după o carieră de aproape patru decenii petrecute pe micul ecran. Anunțul decesului a fost făcut de familie, în exclusivitate pentru Oficiul de Știri. Pentru multe generații de români, Sanda Țăranu a rămas un simbol al eleganței, rafinamentului și profesionalismului în televiziune. „Cu profundă durere anunțăm plecarea dintre noi a...

Povestea celor 12 fete din Târgu Mureș care au câștigat „Românii au talent”. Trupa Re-Born spune că a „renăscut” sub îndrumarea unei profesoare

Trupa Re-Born a câștigat vineri seară finala sezonului 16 al emisiunii „Românii au talent” și premiul de 120.000 de euro cu un moment spectaculos. Formația este alcătuită din 12 fete din Târgu Mureș, cu vârste între 15 și 19 ani, care practică dans contemporan și gimnastică. Înaintea finalei, membrele trupei spuneau că, dacă vor obține …The post Povestea celor 12 fete din Târgu Mureș care au câștigat „Românii au...

Finala „Românii au talent”: Trupa Re-Born a câștigat cu un moment de dans contemporan și gimnastică

10 concurenți s-au întrecut vineri seară în marea finală a talent show-ului de la Pro Tv „Românii au talent” sezonul 16. Marea câștigătoare a fost desemnată trupa Re-Born, care a plecat acasă cu premiul de 120.000 de euro. Cei 10 finaliști ai sezonului 16 al emisiunii „Românii au talent” au fost Iosif Mândru, Lucas Moroșan, …The post Finala „Românii au talent”: Trupa Re-Born a câștigat cu un moment de dans...