Cum a ajuns UE să fie la picioarele Ungariei, pentru a obţine sprijinul Budapestei pentru Ucraina

Uniunea Europeană ar putea debloca miliarde de euro din fondurile îngheţate pentru Ungaria, pentru a obţine sprijinul Budapestei pentru Ucraina, relatează Reuters.

UE ia în considerare deblocarea a miliarde de euro pentru Ungaria, care au fost îngheţate din cauza unor probleme legate de statul de drept, în încercarea de a obţine aprobarea Budapestei pentru acordarea de ajutor Ucrainei, inclusiv pentru începerea negocierilor de aderare a Kievului la blocul european, potrivit unor oficiali de rang înalt citaţi de Reuters.

Ungaria cultivă legături mai strânse cu Rusia decât alte state UE şi este văzută drept principalul potenţial oponent la o decizie ce urmează să fie luată în decembrie în legătură cu deschiderea negocierilor de aderare cu Kievul, ceea ce ar necesita sprijinul unanim al celor 27 de membri ai Uniunii.

De asemenea, este în joc o propunere a Comisiei Europene de a cere statelor membre să contribuie mai mult la fondurile comune ale blocului, pentru a ajuta la finanţarea unui ajutor mai mare pentru Ucraina. Această decizie este, de asemenea, aşteptată în cursul acestui an şi necesită unanimitate.

„Ungaria are nevoie urgentă de bani”

Un oficial UE de rang înalt a declarat pentru Reuters că, pentru a influenţa votul Ungariei, blocul se aşteaptă să se analizeze statutul fondurilor UE, în valoare de miliarde de euro, care sunt îngheţate în prezent din cauza preocupărilor legate de faptul că premierul Viktor Orban a restricţionat independenţa instanţelor. “Nu-mi pot imagina că Ungaria este de acord fără să existe mai întâi o soluţie pentru fondurile blocate”, a spus oficialul.

Un al doilea oficial UE a confirmat că există o legătură între deblocarea fondurilor pentru Ungaria şi planurile UE care necesită unanimitate, inclusiv discuţiile privind extinderea şi bugetul.

Cu toate acestea, sursele au subliniat că un acord nu este o concluzie anticipată şi că mult depinde şi de Orban, care se confruntă cu stagnarea economică şi cu un deficit bugetar tot mai mare în ţară. “Ungaria are nevoie urgentă de bani, ceea ce reprezintă un stimulent pentru reforme. În schimb, Comisia are nevoie ca Ungaria să îşi ridice dreptul de veto în legătură cu o serie de chestiuni”, a declarat un diplomat UE.

“Dar nu cred că Bruxelles-ul va acţiona sau poate acţiona fără o mişcare în privinţa reformelor din partea Budapestei”, a arătat diplomatul.

Oficialii UE au declarat pentru Reuters că legile adoptate de Ungaria în această vară pentru a creşte independenţa judiciară au adus mai aproape o decizie privind deblocarea unei părţi din cele aproximativ 22 de miliarde de euro destinate Budapestei, fonduri destinate pentru dezvoltare economică.

Săptămâna trecută, Comisia a scris Budapestei pentru a cere mai multe detalii privind punerea în aplicare a reformelor cerute.

Marţi, la Budapesta, ministrul ungar al afacerilor europene a declarat că se aşteaptă la un acord cu UE privind fondurile îngheţate “până la sfârşitul anului”.

Viktor Orban: „Bruxelles-ul ar trebui să ne dea banii care li se cuvin maghiarilor”

În încercarea de a ajunge la un acord cu Ungaria, UE se confruntă cu un conflict între două dintre obiectivele sale majore – apărarea standardelor democratice în ţările membre şi sprijinirea Ucrainei, în timp ce Kievul încearcă să respingă invazia Rusiei şi să se integreze în Occident.

Pentru Ucraina, care a depus cererea de aderare la UE la doar câteva zile după invazia Rusiei din februarie anul trecut, sprijinul din partea Occidentului este existenţial, iar aderarea la UE este unul dintre cele mai importante obiective naţionale.

Înainte ca liderii UE să voteze, în decembrie, o decizie cu privire la Ucraina, Comisia Europeană trebuie să prezinte în noiembrie o evaluare a progreselor înregistrate de Kiev în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor pentru începerea negocierilor.

Premierul Viktor Orban a declarat că va trebui să se răspundă la “întrebări foarte dificile” înainte ca UE să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina, un proces care ar dura ani de zile până la aderarea efectivă a Kievului. Vorbind în faţa parlamentului ungar săptămâna trecută, el a trasat o linie clară între sprijinirea Ucrainei şi deblocarea fondurilor UE. “Bruxelles-ul se aşteaptă ca noi să fim de acord cu un amendament la bugetul Uniunii Europene care necesită unanimitate”, a spus el. “Ei ne cer să dăm şi mai mulţi bani Ucrainei. Bruxelles-ul ar trebui să ne dea banii care li se cuvin maghiarilor, iar starea finanţelor publice va arăta deja mai bine. Suma care ne este datorată ar netezi – şi, sunt convins, o va face – echilibrul bugetar”, a mai spus el, potrivit News.ro.

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ

Cazul Epstein. Fostul procuror general Pam Bondi a fost audiată în Congres. Ea a refuzat să răspundă la întrebările legate de Trump

Pam Bondi, fostul secretar american al justiţiei, a apărat vineri modul în care administraţia Trump a gestionat cazul Epstein în faţa unei comisii a Congresului...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Cazul Epstein. Fostul procuror general Pam Bondi a fost audiată în Congres. Ea a refuzat să răspundă la întrebările legate de Trump

Pam Bondi, fostul secretar american al justiţiei, a apărat vineri modul în care administraţia Trump a gestionat cazul Epstein în faţa unei comisii a Congresului care a audiat-o, pe fondul acuzaţiilor persistente de lipsă de transparenţă a guvernului, relatează AFP şi Reuters.The post Cazul Epstein. Fostul procuror general Pam Bondi a fost audiată în Congres. Ea a refuzat să răspundă la întrebările legate de Trump first appeared on Nexta.ro.

Cazul Epstein. Fostul procuror general Pam Bondi a fost audiată în Congres. Ea a refuzat să răspundă la întrebările legate de Trump

Pam Bondi, fostul secretar american al justiţiei, a apărat vineri modul în care administraţia Trump a gestionat cazul Epstein în faţa unei comisii a Congresului care a audiat-o, pe fondul acuzaţiilor persistente de lipsă de transparenţă a guvernului, relatează AFP şi Reuters.The post Cazul Epstein. Fostul procuror general Pam Bondi a fost audiată în Congres. Ea a refuzat să răspundă la întrebările legate de Trump first appeared on Nexta.ro.

Suedia garantează un împrumut de 236 de milioane de euro pentru Ucraina prin Banca Mondială

Guvernul Suediei a anunțat vineri că va oferi o nouă garanție pentru Banca Mondială, care va permite Ucrainei să primească un împrumut de aproximativ 2,5 miliarde SEK, adică 236 de milioane de euro, potrivit European Pravda. Potrivit autorităților de la Stockholm, banii vor fi folosiți, printre altele, pentru acoperirea cheltuielilor publice din bugetul de stat al Ucrainei, afectat de invazia la scară largă a Rusiei. „Ucraina se confruntă cu provocări de...

„Nu mai știm să ne oprim”. Lecția unui maestru Shaolin pentru oamenii mereu grăbiți

Într-o lume care ne cere permanent să facem mai mult, mai repede și mai bine, tot mai mulți oameni descoperă că cea mai dificilă provocare este să rămână conectați la ei înșiși. Maestrul Shi Heng Zuan, directorul Centrului Shaolin din Europa, vorbește despre echilibrul dintre minte și inimă.The post „Nu mai știm să ne oprim”. Lecția unui maestru Shaolin pentru oamenii mereu grăbiți first appeared on Nexta.ro.

„Nu mai știm să ne oprim”. Lecția unui maestru Shaolin pentru oamenii mereu grăbiți

Într-o lume care ne cere permanent să facem mai mult, mai repede și mai bine, tot mai mulți oameni descoperă că cea mai dificilă provocare este să rămână conectați la ei înșiși. Maestrul Shi Heng Zuan, directorul Centrului Shaolin din Europa, vorbește despre echilibrul dintre minte și inimă.The post „Nu mai știm să ne oprim”. Lecția unui maestru Shaolin pentru oamenii mereu grăbiți first appeared on Nexta.ro.

NATO confirmă că drona care s-a prăbușit în România era rusă

Colonelul Martin O’Donnell, purtător de cuvânt al Cartierului General al Forțelor NATO din Europa (SHAPE), a confirmat pentru Agenția France-Presse că drona care s-a prăbușit pe un imobil rezidențial…The post NATO confirmă că drona care s-a prăbușit în România era rusă first appeared on Nexta.ro.

Justiţia din Kenya dispune suspendarea planului SUA pentru un centru de carantină în cazurile de Ebola

O instanţă din Kenya a dispus suspendarea temporară a unui plan al Statelor Unite de a înfiinţa o unitate de carantină pentru Ebola în această ţară, după ce o plângere a susţinut că locaţia ar putea pune în pericol sănătatea publică, relatează Reuters.The post Justiţia din Kenya dispune suspendarea planului SUA pentru un centru de carantină în cazurile de Ebola first appeared on Nexta.ro.