Marina Tauber: Cer investigarea gravelor încălcări ale legislației electorale de către concurentul electoral înaintat PAS

Deputatul Marina Tauber anunță că a depus o solicitare oficială la Comisia Electorală Centrală, prin care cere investigarea acțiunilor concurenților electorali înaintați de PAS pentru alegerile din 5 noiembrie. Potrivit ei, aceștia ar încălca flagrant legea electorală.

„Am depus o solicitare oficială la Comisia Electorală Centrală prin care cer investigarea gravelor încălcări ale legislației electorale de către concurentul electoral înaintat PAS, tragerea la răspundere și anularea înregistrării acestuia.

Totodată, am cerut sesizarea Procuraturii pe acest caz. Deja întreaga societate a devenit martoră cum PAS sfidează direct toate restricțiile și normele legale, cum utilizează resursele administrative, cheltuie mijloace financiare nedeclarate și începe campania electorală înainte de termen.

Mă refer aici la scandalosul caz cu acele 500 de mii de ziare electorale (doar cele declarate oficial), care au fost comandate, tipărite și distribuite înainte de termenul legal admisibil și înainte ca să fie legal posibil de a efectua cheltuieli din fondul electoral”.

Deocamdată, reprezentanții PAS nu au comentat acuzațiile Marinei Tauber.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

„Partidul Nostru” inițiază o moțiune simplă împotriva politicii fiscale promovate de Ministerul Finanțelor

Fracțiunea parlamentară a formațiunii „Partidul Nostru” anunță despre inițierea moțiunii simple împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027...

Partidul Nostru inițiază moțiunea simplă privind politica fiscală promovată de ministrul Finanțelor și o propune spre semnare tuturor deputaților

Fracțiunea parlamentară a Partidului Nostru inițiază moțiunea simplă împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o...

Important

„Partidul Nostru” inițiază o moțiune simplă împotriva politicii fiscale promovate de Ministerul Finanțelor

Fracțiunea parlamentară a formațiunii „Partidul Nostru” anunță despre inițierea moțiunii simple împotriva politicii fiscale promovate de ministrul Finanțelor prin proiectul politicii bugetar-fiscale pentru anul 2027 și o propune spre semnare tuturor deputaților din Parlament. Formațiunea susține că documentul depășește cadrul unor simple ajustări tehnice și reprezintă, în realitate, o reformă fiscală amplă, cu impact major asupra economiei naționale, mediului de afaceri și nivelului de trai al cetățenilor.

Atenție, șoferi! Un drum din Hîncești se închide pentru reparații. Zonele pe care trebuie să le ocoliți

Administrația Națională a Drumurilor informează că, în perioada 25–27 iunie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe drumul republican R33 Hîncești – Lăpușna – M1, în orașul Hîncești, în legătură cu executarea lucrărilor de așternere a stratului de uzură din mixtură asfaltică.

Blocaje în trafic și insulte la adresa polițiștilor la protestele fermierilor

În urma acțiunilor de protest desfășurate de fermieri în mai multe localități din țară, au fost înregistrate două incidente care au necesitat intervenția oamenilor legii, anunță Poliția Republicii Moldova. Primul caz a avut loc în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Cahul–Oancea, unde accesul către punctul de trecere a fost blocat pentru aproximativ o oră, ceea ce a afectat temporar circulația. Cel de-al doilea incident s-a produs în raionul Ungheni. Potrivit...

Blocaje în trafic și insulte la adresa polițiștilor la protestele fermierilor

În urma acțiunilor de protest desfășurate de fermieri în mai multe localități din țară, au fost înregistrate două incidente care au necesitat intervenția oamenilor legii, anunță Poliția Republicii Moldova. Primul caz a avut loc în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Cahul–Oancea, unde accesul către punctul de trecere a fost blocat pentru aproximativ o oră, ceea ce a afectat temporar circulația. Cel de-al doilea incident s-a produs în raionul Ungheni. Potrivit...

VIDEO Businessul contra reformei fiscale: prețuri cu până la 15% mai mari

Pizza, kebabul și cafeaua s-ar putea scumpi cu până la 15% în Moldova, dacă va fi aprobat proiectul noii politici bugetar-fiscale, propusă de Ministerul Finanțelor. Despre aceste calcule preliminare au vorbit experții din domeniu în cadrul unei mese rotunde organizate de platforma „Agenda Națională de Business” pe 23 iunie. Reprezentanții mediului de afaceri s-au reunit The post VIDEO Businessul contra reformei fiscale: prețuri cu până la 15% mai mari...

(stop cadru) Dinari Cojocaru, la tribuna CMC: Domnule președinte, conduceți dvs ședința sau doamna Eugenia, ca să știu cui să adresez întrebările

Un schimb de replici cu tentă ironică a avut loc în ședința Consiliului Municipal Chișinău, după ce consilierul PSRM, Dinari Cojocaru, a fost întrerupt de colega sa, Eugenia Ceban, în timp ce susținea un discurs de la tribuna centrală.

Agricultorii ies din nou în stradă: Poliția recomandă rute alternative spre Leușeni și Sculeni

Poliția atenționează șoferii să evite, joi, 25 iunie, pe cât posibil, deplasările în direcția punctelor de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni, în contextul intenției declarate de agricultori de a continua protestele și de a bloca aceste drumuri.