BREAKING NEWS: Maia Sandu are asigurat încă un mandat! Natalia Morari face dezvăluiri

Natalia Morari anunță în cadrul emisiunii Morari NEWS, că a venit timpul ca nu doar să analizăm știrile, dar să și lansăm vreo două. 

Prima știre ar fi că la anul, totuși, nu vom avea alegeri prezidențiale, așa cum tot vorbim despre importanța toamnei 2024. De ce? Simplu de tot. Doamna noastră Maia Sandu a depus jurământul pe data de 24 decembrie 2020. 

Prin urmare, spune Natalia Morari, mai devreme de 24 decembrie 2024 alegerile nu pot avea loc. Legea zice că mandatul președintelui durează 4 ani și se exercită de la data depunerii jurământului. Scrutinul nou prezidențial trebuie să aibă loc cel mult la două luni distanță de la expirarea mandatului, adică cel târziu la 16 februarie, anul 2025, zi de duminică, la două milenii după Hristos. 

Evident că acele alegeri pot avea loc și pe data de 1 ianuarie, dar nu vor risca așa, pentru că prezența la vot va fi de una. O singură persoană. Ea se va vota pe ea însăși, ea va număra buletinul de vot, ea se va declara învingătoare, iar noi, pe 2 ianuarie, un pic mahmuri, vom constata cu tristețe că iarăși am sfeclit-o, constată Natalia Morari în cadrul emisiunii Morari NEWS.. 

Râdem, glumim, dar să fim serioși. Așadar, în mod normal și legal, alegerile vor avea loc cam în februarie 2025, mai exact ultima duminică din termenul prevăzut legal e data de 16. E lună de iarnă, frig, tarife mari, lume nervoasă, obosită și dezamăgită de faptul că sărbătorile de iarnă n-au adus minuni precum ni se tot arată în filme, deci, a naibii de riscant să organizezi scrutin prezidențial într-o asemenea atmosferă și perioadă, pentru că există riscul pentru cei de sus ca să învingă chiar și ultimul clasat din sondaje. 

Apropo, amintește Natalia Morari, cam așa a fost în anul 2001. Acele alegeri parlamentare tot în februarie au avut loc, lumea trăia prost, era iritată, nemulțumită și foarte dezamăgită. Și ce s-a întâmplat? Da, comuniștii au luat 71 de mandate. 71 din 101. Cu atâtea mandate Vladimir Voronin putea modifica astfel Constituția încât Republica Moldova se declara monarhie, Oleg ar fi fost Prinț, cuvântul PAS ar fi fost scos în afara legii, iar prenumele Maia – exclus din lista de nume ce pot fi date fetelor- ultimele două așa, în avans. Dar Voronin, orice am spune, avea anumite principii și nu prea a atentat la cele statale. E clar că a mai depășit el multe limite, dar nici chiar așa ca ai lui elevi. 

Și că a venit vorba – iată și a doua știre, care de fapt e cea mai importantă.

Natalia Morari declară că pe culoarele puterii de sus, acolo unde totul e galben de roz, s-a ajuns la o următoare idee – imediat cum se calmează spiritele după localele din această toamnă, cică se va naște o inițiativă venită de jos. Mai mulți reprezentanți ai societății civile, oameni cunoscuți în societate, anumite ONG-uri, acelea de ale casei, un fel de cumătri ai puterii care cică au voie să hămăie, însă numai cu textul scris tot de către putere, vor lansa o următoare idee în societate – din cauza pericolului de fraudare crasă a alegerilor prezidențiale prin coruperea masivă a cetățenilor de către grupările criminale, din cauza războiului hibrid, din cauza atacurilor la adresa democrației, din cauza Hamasului și Hezbollahului, din cauza planetei Marte retrograd, din cauza mamei lor de ruși din nou și pentru a salva cauza nobilă a eurointegrării și a păstra șansa istorică unică pe care ne-a clădit-o doamna președinte cu măinile ei de aur — propunem ca alegerea șefului statului să aibă loc în Parlament, mai spune Natalia Morari. 

Știu, prieteni, ați mai auzit tema asta, dar stați un pic. Ceea ce știu eu, nu știe multă lume. Pe rând – pentru ca să modifici Constituția în acest sens, sunt necesare 68 de voturi din 101 ale parlamentarilor. 

Salvarea vine de la Vladimir Voronin

PAS actual deține 63. Știți de unde vin încă cinci voturi? Nu, nu de la socialiști. Nu, dragi prieteni, nu de la șoriști, ci de la… Vladimir Voronin. Om înțelept, dar trecut de multe tinereți. Se spune că deja s-ar fi înțeles aceste două tabere, care aparent sunt dușmănoase. Și mai e ceva – liderul comuniștilor mereu a pledat pentru alegerea șefului statului în cadrul Parlamentului, așa cum a fost ales și el, și tot el niciodată nu a recunoscut alegerea lui Dodon sau a Maiei Sandu de către popor, zicând că asta s-a făcut în afara Constituției. 

Toată povestea cu inițiativa de jos a fost inventata pentru a păstra fața frumoasă a doamnei Sandu – cică nu ea se teme de un scrutin direct, la care, apropo, sociologii nu ai casei admit și surprize pentru actuala președinte, dar așa cere poporul care conștientizează pericolele iminente pentru un viitor democrat. Apropo, în 2015 și 2016 același popor împreună cu Dvs, doamna președinte, printre altele cerea și alegeri prezidențiale directe. Ori eu ceva încurc?

Pe această cale am o singură rugăminte către doamna președinte Sandu și domnul Voronin: dacă un asemenea plan există și s-a discutat, recunoașteți acum, înainte de alegeri locale. Lumea trebuie să știe mai exact cu cine votează și ce planuri ei au pentru perioada imediată după alegeri. Înțeleg că aleșii locali formal nu au treabă cu asemenea inițiative, dar noi știm să citim printre rânduri și o astfel de acțiune politică trebuie asumată politic deschis, asta în caz că vreți să jucați cinstit. Dacă asta nu este adevărat (cu toate că informația o dețin din trei surse absolut diferite și nici una nu m-a trădat măcar o dată până-n ziua de azi), rămâne doar să dezmințiți. 

Lipsa răspunsului din partea Dvs doar va confirma că un asemenea plan există. Iar asta e mai trist decât pe vremea lui Plahotniuc. Acela măcar juca politicienii – țineți minte cum a dispersat liderii protestelor din anul 2015-2016? A modificat Constituția astfel încît președintele să fie ales de către popor și imediat Usatîi a fost scos din joc pentru că nu avea 40 de ani necesari și a intrat în conflict cu Dodon, iar Năstase cu Maia Sandu. Toți se vedeau președinți și fiecare a început propria campanie. Și astfel protestele s-au încheiat. De data asta însă, ne vor juca pe noi, ca pe niște proști utili doar la alegeri. 

Iar dacă toate acestea de mai sus se vor adeveri, dragi prieteni, atunci țineți minte trei cuvinte – va fi mai rău ca n’ nainte, pentru ca asta va fi o finalizare juridică a procesului de uzurpare puterii în stat. Anume așa. Lipsirea oamenilor de dreptul lor constituțional de a alege și astfel de a schimba puterea o dată la 4 ani, printr-o asemenea șmecherie – ce e asta dacă nu uzurpare? Ori de data aceasta nu le furați oamenilor ultima lor speranță?, se întreabă Natalia Morari în cadrul emisiunii Morari NEWS.

ULTIMA ORĂ

CNA efectuează percheziții în Orhei și Chișinău într-un dosar de corupere electorală

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău...

VIDEO | Ion Ceban: Proiect strategic pentru alimentarea cu apă potabilă a centrului țării

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, anunță discuții „constructive...

VIDEO | Fiodor Gagauz: Toată mașinăria statului lucrează pentru blocarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei

Politicianul Fiodor Gagauz afirmă că toată mașinăria statului depune...

ULTIMA ORĂ | CNA confirmă reținerea a șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica

Șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost...

Anca Dragu avertizează: Digitalizarea aduce eficiență, dar și costuri mari pentru bănci

Peste 70% din serviciile oferite de administrația publică din...

ULTIMA ORĂ

Accident grav la Briceni. Un bărbat de 34 de ani a decedat la fața locului

Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a decedat în urma unui accident rutier. Impactul s-a produs în această dimineață, la ieșirea din satul...

VIDEO | PAS blochează inițiativa Partidului Nostru care propune majorarea pragului neimpozabil pentru colete de la 150 la 500 de euro

Deputații fracțiunii Partidului Nostru au înregistrat în Parlament un proiect de lege pentru modificarea Codului vamal al Republicii Moldova, care prevede majorarea considerabilă a...

Important

Accident grav la Briceni. Un bărbat de 34 de ani a decedat la fața locului

Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a decedat în urma unui accident rutier. Impactul s-a produs în această dimineață, la ieșirea din satul Caracușenii Noi, raionul Briceni, comunică MOLDPRES. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, bărbat...

După întrevederea cu Erdogan, Maia Sandu și Igor Grosu au discutat cu primarii și deputații de la Comrat. Ce au decis

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a desfășurat consultări cu primarii localităților din UTA Găgăuzia (UTAG) și cu membrii Adunării Populare a UTAG, în contextul blocajului creat în procesul de organizare a alegerilor în autonomie. ”În cadrul întrevederilor, Președinta și Speakerul au reiterat poziția fermă a autorităților centrale în favoarea organizării unui scrutin liber și corect, subliniind necesitatea transparenței și a respectării reglementărilor naționale. Responsabilitatea...

Polițiștii din Briceni investighează circumstanțele unui accident rutier produs astăzi dimineață, în jurul orei 08:30

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 34 de ani, aflat la volanul unei Skoda, pe traseul M-5, la ieșirea din satul Caracușenii Noi- direcția spre Briceni, din motive care urmează a fi stabilite a pierdut controlul mașinii. Autoturismul a derapat de pe partea carosabilă, s-a tamponat într-un copac, după care a fost proiectat pe carosabil. Șoferul a decedat la fața locului. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Articolul Polițiștii...

(video) Din București la Chișinău: Alexandru Balan, extrădat astăzi. Ora la care ajunge în custodia autorităților ex-adjunctul SIS, condamnat pentru trădare

Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, Alexandru Bălan, condamnat la Chișinău pentru trădare și anchetat în România pentru spionaj, va fi predat vineri autorităților moldovene, scrie adevarul.ro.

(video) „Coridorul rușinii” în fața Parlamentului: Reprezentanții MAN au protestat împotriva prețurilor la carburanți și a legii amalgamării

Reprezentanții Mișcării Alternativa Națională (MAN) au organizat un flashmob intitulat „Coridorul rușinii” în fața Parlamentului Republicii Moldova.

Șoferița de la volanul Volvo, care era cât pe ce să lovească un copil pe zebră, pe str. Studenților, sancționată: A primit amendă maximă...

Ofițerii de patrulare din cadrul INSP s-au autosesizat și au identificat conducătorul auto care nu a acordat prioritate legală unui pieton angajat în traversarea străzii, pe strada Studenților din sectorul Rîșcani al capitalei, la data de 22 aprilie curent.

Alexandru Bălan, predat autorităților de la Chișinău: Imagini cu momentul escortării la Vama Albița

Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Bălan, este escortat vineri, 24 aprilie, în Republica Moldova. Poliția Română îl însoțește până la Vama Albița, pentru a-l preda autorităților judiciare moldovene.