Moldova suspendă eliberarea vizelor de tranzit pentru palestinieni

Autoritățile suspendă eliberarea vizelor de tranzit resortisanților din Autoritatea Națională Palestiniană. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, transmite Deschide.MD

Anterior, din lista statelor pentru care a fost suspendată eliberarea vizelor de tranzit au fpcut parte opt țări: Nepal, Nigeria, Pakistan, Vietnam, Iran, Irak, Republica Libaneză și Afganistan.

Totodată, prin hotărârea CSE s-a decis ca pe perioada stării de război declarate de Guvernul Israelului pe întregul său teritoriu, Ambasada R.Moldova în Israel va considera cetățenii R.Moldova ca fiind în situații excepționale, fapt care justifică scutirea de achitare a taxei consulare la eliberarea titlului de călătorie.

ULTIMA ORĂ

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ

Șeful Pentagonului cere aliaților asiatici să investească mai mult în apărare, pe fondul creșterii influenței militare a Chinei

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, le-a cerut sâmbătă aliaților din Asia să își majoreze cheltuielile pentru apărare, avertizând asupra creșterii rapide a puterii militare...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Șeful Pentagonului cere aliaților asiatici să investească mai mult în apărare, pe fondul creșterii influenței militare a Chinei

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, le-a cerut sâmbătă aliaților din Asia să își majoreze cheltuielile pentru apărare, avertizând asupra creșterii rapide a puterii militare a Chinei, scrie Reuters. Declarațiile au fost făcute în cadrul Dialogului Shangri-La din Singapore, unul dintre cele mai importante forumuri asiatice dedicate securității și apărării, unde participă lideri politici și diplomați din întreaga lume. Pete Hegseth a spus că există „o alarmă justificată cu privire la...

Între escaladare și capitulare: cele patru scenarii care i-au mai rămas lui Putin

Kremlinul se apropie de un moment critic în războiul din Ucraina, iar amânarea unei decizii strategice riscă să transforme criza de personal a armatei ruse într-o problemă imposibil de controlat.The post Între escaladare și capitulare: cele patru scenarii care i-au mai rămas lui Putin first appeared on Nexta.ro.

„Există motive legitime de alarmă”: Pete Hegseth avertizează împotriva consolidării forţelor militare ale Chinei

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă, la Singapore, că există „motive legitime de alarmă” în regiunea Asia-Pacific în ceea ce priveşte consolidarea continuă a armatei Chinei de-a lungul mai multor decenii.The post „Există motive legitime de alarmă”: Pete Hegseth avertizează împotriva consolidării forţelor militare ale Chinei first appeared on Nexta.ro.

Dezvăluiri despre familia secretă a liderului de la Kremlin. Cine sunt profesorii occidentali angajați pentru copiii lui Putin

În timp ce atacă constant Occidentul și vorbește despre „decadența valorilor europene”, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, pare să aibă alte standarde atunci când vine vorba despre propriii copii.The post Dezvăluiri despre familia secretă a liderului de la Kremlin. Cine sunt profesorii occidentali angajați pentru copiii lui Putin first appeared on Nexta.ro.