Datorită inițiativei lui Ilan Șor, pensionarii din Taraclia încep să primească adaos la pensie

În orașul Taraclia, pensionarii care au o pensie mai mică de 3000 de lei, datorită programului lui Ilan Șor de susținere a persoanelor în etate, încep să primească un adaos la pensie în sumă de 1000 de lei, transmite Partidulsor.MD.

Banii pentru plata suplimentului au fost atrași din surse extrabugetare de către omul de afaceri și politicianul Ilan Șor. Despre acest program el a vorbit pentru prima dată pe 1 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor în Etate.

Pentru a depune cereri de solicitare a ajutorului, locuitorii Taracliei se pot adresa la primărie. Decizia de încheiere a contractului de sponsorizare pentru acordarea suportului financiar pensionarilor din surse extrabugetare a fost luată de consiliul orășenesc al Taracliei.

Mai devreme, o hotărâre similară a fost luată de Comitetul Executiv al Găgăuziei, atunci au fost depuse peste 3000 de cereri, în doar câteva zile.

Miercuri, 11 octombrie, Consiliul raional Orhei, de asemenea, a aprobat această inițiativă și procedurile necesare cu privire la alocarea acestor plăți.

Ilan Șor nu o singură dată și-a manifestat atitudinea grijulie față de bătrâni. Constant, aceștia beneficiază de ajutor în cadrul diferitor proiecte sociale.

De exemplu, rețeaua de magazine “Merișor”, unde pensionarii pot cumpăra produse calitative la prețuri mici. De asemenea, există farmacii sociale, care funcționează după o schemă similară. Unul dintre primele proiecte ale lui Ilan Șor este Clubul „Vârsta de Aur”, care pe parcursul timpului și-a schimbat formatul în evenimente în cadrul programului social „Din tot sufletul”, care se desfășoară cu regularitate în fiecare raion din țară, oferind persoanelor în etate posibilitatea de a comunica și a petrece activ timpul liber, inclusiv cântece, dansuri și concursuri.

Suplimentar, Partidul “ȘOR” a înregistrat în Parlament un proiect de lege încă în septembrie 2021, care prevedea majorarea pensiei până la 5000 de lei. Deoarece nu a fost susținut de majoritatea parlamentară, în primăvara anului 2023 deputații au încercat să obțină indexarea pensiei la valoarea de 27,3%, dar nu 14,1% așa cum a propus guvernarea.

Regimul Sandu-PAS, de asemenea, a ignorat inițiativa echipei lui Ilan Șor de a asigura persoanele în etate cu medicamente gratuite și a blocat proiectul legislativ cu privire la farmaciile mobile sociale.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru...

NEWS ALERT VIDEO | Primarul Ion Ceban a fost scos forțat din sala de plen a Parlamentului

Un incident fără precedent s-a produs în Parlamentul Republicii...

ULTIMA ORĂ | Ion Ceban anunță referendum împotriva reformelor PAS: „Întrebați oamenii dacă vor asta”

Primarul general al municipiului Chișinău și președintele Mișcării Alternativa...

ULTIMA ORĂ

Acordul SUA-Iran, iminent: Mai este nevoie doar de o singură semnătură. Detalii din culisele negocierilor intense

Negociatorii americani și iranieni au ajuns la un acord privind un memorandum de înțelegere de 60 de zile pentru prelungirea armistițiului și lansarea negocierilor...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Acordul SUA-Iran, iminent: Mai este nevoie doar de o singură semnătură. Detalii din culisele negocierilor intense

Negociatorii americani și iranieni au ajuns la un acord privind un memorandum de înțelegere de 60 de zile pentru prelungirea armistițiului și lansarea negocierilor privind programul nuclear al Iranului, dar președintele Trump nu și-a dat încă aprobarea finală, au declarat pentru publicația Axios doi oficiali americani și o sursă regională implicată în eforturile de mediere. Nici Iranul nu și-a confirmat acceptul, scrie hotnews.ro.

Spania se retrage din planul UE împotriva Chinei. Tensiuni majore privind politica comercială europeană

Declarația a fost făcută joi de ministrul economiei și comerțului, Carlos Cuerpo, în marja unei reuniuni desfășurate la Berlin. Oficialul spaniol a precizat că, în acest moment, „nu a existat un sprijin politic concret pentru niciun document informal”, referindu-se la propunerea susținută recent de Franța și alte state europene. Poziția Madridului vine după ce Spania semnase, săptămâna trecută, documentul transmis Comisiei Europene, prin care se solicita întărirea instrumentelor de protecție comercială...

Olanda a confiscat 800 de servere folosite de hackeri ruși pentru atacuri cibernetice în Europa

Autoritățile olandeze au desfășurat o amplă operațiune împotriva unei infrastructuri digitale despre care anchetatorii spun că era utilizată de hackeri ruși pentru atacuri asupra instituțiilor guvernamentale și serviciilor bancare din Europa, scrie adevărul.ro. În cadrul raidurilor, poliția a confiscat 800 de servere și a reținut doi suspecți acuzați de încălcarea sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană. Operațiunea a fost coordonată de Serviciul Fiscal de Informații și Investigații din Olanda, care a...

Scenariul „foarte realist” care îngrijorează Moscova: arsenalul sovietic al Venezuelei transferat Ucrainei

Rusia este îngrijorată că Venezuela ar putea permite Kievului să acceseze stocul său vast și în mare neutilizat de arme fabricate în Uniunea Sovietică, pe măsură ce își schimbă orientarea politicii externe, scrie Euractiv.The post Scenariul „foarte realist” care îngrijorează Moscova: arsenalul sovietic al Venezuelei transferat Ucrainei first appeared on Nexta.ro.