La Chișinău are loc cea de-a patra ediție a Platformei de sprijin pentru Moldova

Peste 30 de state, dar și zeci de organizații internaționale și financiare se reunesc astăzi la Chișinău, în cadrul celei de-a patra ediții a Platformei de sprijin pentru Moldova, inițiată de România, Germania și Franța.

** Dorin Recean: Este un gest de solidaritate de care dau dovadă prietenii noștri**

Potrivit premierului, reprezentanții statelor participante, inclusiv la nivel de miniștri de Externe, vor analiza necesitățile țării noastre în contextul crizei generate de războiul Federației Ruse în Ucraina.

„Este un gest de solidaritate de care dau dovadă prietenii noștri în raport cu Republica Moldova”, a menționat, în cadrul unui briefing, Dorin Recean.

În cadrul reuniunii, Republica Moldova va solicita ajutor pe trei direcții principale, care reflectă prioritățile noastre în dezvoltarea țării.

Prima direcție se referă la suportul bugetar, necesar pentru acoperirea cheltuielilor legate de plata salariilor și a pensiilor, dar și pentru susținerea în continuare a păturilor social vulnerabile.

O altă direcție ține de crearea unui Fond pentru Infrastructură, care va contribui la modernizarea și extinderea infrastructurii existente, creând o bază solidă pentru creșterea economică și dezvoltarea socială. De asemenea, va fi abordată crearea Fondului pentru Energia Verde.

Ne vom concentra pe sporirea eficienței energetice

„Acest fond va contribui la sprijinirea proiectelor inovatoare în domeniul energiei verzi și la reducerea dependenței noastre de sursele de energie poluante. Ne vom concentra în continuare pe sporirea eficienței energetice, trecerea la energia regenerabilă, dar și pe programele care ne vor ajuta să ne ajustăm la schimbările climatice”, a spus prim-ministrul Dorin Recean.

La reuniunile precedente ale Platformei de Sprijin pentru Moldova, desfășurate la Berlin, Paris și București, țara noastră a primit suport pentru compensarea cheltuielilor în factură, acordarea ajutorului fermierilor și realizarea proiectelor de infrastructură.

Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova (Moldova Support Platform) este o inițiativă a României, Germaniei și Franței, care urmărește generarea de asistență imediată politică, financiară și materială, precum și de expertiză aprofundată pentru procesul de reformă democratică, din partea instituțiilor și statelor membre ale Uniunii Europene, a țărilor G7, a instituțiilor financiare internaționale și organizațiilor internaționale, precum și a altor parteneri de dezvoltare.

Scopul organizării Conferințelor este de a mobiliza, concentra și coordona sprijinul politic, tehnic și financiar al țărilor dezvoltate pentru Republica Moldova.

O inițiativă a României, Germaniei și Franței

Prima ediție a Conferinței ministeriale a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova a avut loc la Berlin, Germania, pe 5 aprilie 2022.

Cea de-a doua ediție a avut loc la București, România, pe 15 iulie 2022.

A treia ediție a Conferinței a avut loc la Paris, Franța, pe 21 noiembrie 2022.

Ediția curentă, a patra, e găzduită astăzi, 17 octombrie 2023, la Chișinău.

În pregătirea Conferințelor ministeriale au loc ședințele grupurilor de lucru tematice constituite pe șase piloni, după cum urmează:

  • efort umanitar – gestionarea fluxului de refugiați și relocarea acestora în statele europene;
  • energie – sprijinirea securității energetice a Republicii Moldova;
  • lupta împotriva corupției – susținerea Guvernului în implementarea agendei ambițioase de reforme, inclusiv în domeniile justiției, combaterii corupției și promovării dezvoltării economice;
  • managementul frontierelor – afaceri interne și gestionarea eficientă a frontierelor;
  • asistența financiară – creșterea rezilienței socio-economice;
  • reforma administrației și managementul finanțelor publice.

Republica Moldova este în atenția comunității internaționale. Susținerea stabilității și a parcursului său european este esențială

În iulie 2022, la București, la cea de-a doua ediție a Platformei de sprijin pentru Moldova, ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a accentuat importanța susținerii Republicii Moldova în eforturile sale de a face față crizelor și de a se alătura marii familii europene.

„Este crucial să rămânem uniți în aceste timpuri grele. Doar astfel vom putea face diferența chiar și pe timp de război”, sublinia Annalena Baerbock.

În conferința de încheiere în iulie 2022, șeful diplomației de la București, Bogdan Aurescu, a declarat că Republica Moldova este în atenția comunității internaționale și că susținerea stabilității Moldovei și a parcursului său european este esențială.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

SUA au anunțat că își retrag submarinele, bombardierele și avioanele de luptă din Europa

Donald Trump intenționează să reducă drastic arsenalul de avioane...

Vești proaste pentru iarna viitoare: toate facturile la încălzire se vor scumpi

Contextul geopolitic, dar și gradul redus de umplere a...

ULTIMA ORĂ

(P) Bugetul de nuntă explicat: Ghid complet al cheltuielilor

Nunta vine cu mult entuziasm, dar şi cu numeroase decizii financiare. De la locaţie şi până la elemenetele de decor, fiecare contribuie la bugetul total...

ULTIMA ORĂ | Prima semnătură pentru Autostrada Unirii, proiect de aproape cinci miliarde de lei finanțat prin SAFE

Compania Națională de Investiții Rutiere a semnat contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului Târgu Neamț - Târgu Frumos al Autostrăzii „Unirii” - A8. Contractul pentru...

Important

(P) Bugetul de nuntă explicat: Ghid complet al cheltuielilor

Nunta vine cu mult entuziasm, dar şi cu numeroase decizii financiare. De la locaţie şi până la elemenetele de decor, fiecare contribuie la bugetul total alocat. The post (P) Bugetul de nuntă explicat: Ghid complet al cheltuielilor first appeared on Nexta.ro.

(P) 10 motive pentru care nunțile în hambar sunt tot mai populare

În ultimii ani, tot mai mulţi miri aleg să renunțe la locațiile clasice și să organizeze nunți în hambar.The post (P) 10 motive pentru care nunțile în hambar sunt tot mai populare first appeared on Nexta.ro.

Nadia Comăneci va fi decorată vineri de președintele Nicușor Dan. Ceremonia va avea loc la Palatul Cotroceni

Nadia Comăneci va fi decorată vineri de președintele Nicușor Dan, în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Palatul Cotroceni. În iulie anul trecut, șeful statului a semnat decretul potrivit căruia 2026 a fost numit ‘Anul Nadia Comăneci’.The post Nadia Comăneci va fi decorată vineri de președintele Nicușor Dan. Ceremonia va avea loc la Palatul Cotroceni first appeared on Nexta.ro.

Hantavirusul pune Europa în alertă. UE trimite de urgență primele doze de tratament experimental

Primele doze dintr-un antiviral experimental împotriva hantavirusului sunt trimise de urgenţă în Franţa, Spania şi Ţările de Jos, după apariţia unui focar la bordul unei nave de croazieră. Comisia Europeană anunţă că tratamentul ar putea fi folosit în lipsa unei terapii specifice pentru virusul transmis de rozătoare.The post Hantavirusul pune Europa în alertă. UE trimite de urgență primele doze de tratament experimental first appeared on Nexta.ro.

Super El Niño, fenomenul care va influența vremea vara aceasta. Au apărut deja primele anomalii

Un posibil Super El Niño începe să remodeleze circulația atmosferică globală, iar primele efecte sunt deja vizibile în prognozele pentru America de Nord. Și continentul european va resimți influența fenomenului.The post Super El Niño, fenomenul care va influența vremea vara aceasta. Au apărut deja primele anomalii first appeared on Nexta.ro.

Amendă de 200 de milioane de euro pentru Temu: Jucării periculoase pentru copii și încărcătoare electrice neconforme, printre produsele vândute pe platformă

Comisia Europeană a aplicat o amendă de 200 de milioane de euro platformei Temu, în baza Regulamentului privind serviciile digitale (Digital Services Act – DSA), acuzând compania că nu a evaluat corespunzător riscurile sistemice legate de vânzarea produselor ilegale pe platformă și impactul acestora asupra consumatorilor din Uniunea Europeană.

Amendă de 200 de milioane de euro pentru Temu: Jucării periculoase pentru copii și încărcătoare electrice neconforme, printre produsele vândute pe platformă

Comisia Europeană a aplicat o amendă de 200 de milioane de euro platformei Temu, în baza Regulamentului privind serviciile digitale (Digital Services Act – DSA), acuzând compania că nu a evaluat corespunzător riscurile sistemice legate de vânzarea produselor ilegale pe platformă și impactul acestora asupra consumatorilor din Uniunea Europeană.