Alexei Lungu: Noi începem din Orhei și vom ajunge în toată țara

Alexei Lungu declară că ar vrea să discute cu cei de la PAS ca să-i întrebe ce planuri au cu orașul Orhei și dacă vor să facă exact așa cum au făcut cu întreaga țară.

Guvernarea a adus scumpiri exorbitante – 35% este inflația pentru anul trecut, i-au lăsat pe pensionari fără o jumătate din indexare, în schimb, și-au ridicat salariile la 75000 de lei întregului aparat guvernamental, declară Alexei Lungu.

Îi invit pe toți să vadă cum arată astăzi Orheiul, fiindcă, noi începem din Orhei și vom ajunge în toată țara. Noi deja suntem exemplu pentru toată țara, noi suntem deja capitala de centru a Republicii Moldova.

Avem trei proiecte mari și frumoase pe care le vom anunța foarte curând, iar Orhei va fi atracția numărul unul a Republicii Moldova, declară președintele partidului ” Șansă”, Alexei Lungu.

ULTIMA ORĂ

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco, a fost aleasă în Consiliul de Coordonare al Platformei Deputatelor din Parlament

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Elena Grițco, a fost...

ULTIMA ORĂ | Două tronsoane de 45 km din Autostrada Unirii, finanțate prin SAFE, intră în proiectare

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a emis ordinul de...

Un proiect privind consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, examinat de Congresul SUA

Un proiect de lege care urmărește consolidarea securității energetice...

BREAKING NEWS | Un diplomat american a fost găsit mort

Un diplomat american a fost găsit mort în cel...

ULTIMA ORĂ

SUA au publicat informații despre laboratoare biologice din peste 30 de țări, inclusiv din Ucraina și Rusia. Reacția Moscovei

Serviciul Național de Informații al SUA a declasificat documente care arată că Washingtonul a finanțat peste 120 de laboratoare biologice din mai mult de 30...

NEWS ALERT VIDEO | Microbuz înmatriculat în R. Moldova, implicat într-un accident în Ungaria: opt persoane au decedat

Opt persoane și-au pierdut viața, iar una a fost rănită într-un grav accident produs dimineață, în vestul Ungariei. Incidentul a avut loc după ce...

Important

SUA au publicat informații despre laboratoare biologice din peste 30 de țări, inclusiv din Ucraina și Rusia. Reacția Moscovei

Serviciul Național de Informații al SUA a declasificat documente care arată că Washingtonul a finanțat peste 120 de laboratoare biologice din mai mult de 30 de țări, unde sunt studiați inclusiv agenți patogeni periculoși.The post SUA au publicat informații despre laboratoare biologice din peste 30 de țări, inclusiv din Ucraina și Rusia. Reacția Moscovei first appeared on Nexta.ro.

România și viitorul tehnologic al Europei. Ce au discutat Nicușor Dan și șefa Consiliului European pentru Cercetare

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit sâmbătă, 13 iunie, cu Maria Leptin, Președinta Consiliului European pentru Cercetare. Cei doi au discutat, printre altele, despre dezvoltarea în România a unor domenii precum inteligența artificială, biotehnologiile, energia, securitatea cibernetică și apărarea.The post România și viitorul tehnologic al Europei. Ce au discutat Nicușor Dan și șefa Consiliului European pentru Cercetare first appeared on Nexta.ro.

Câeva sute de persoane au participat la Marşul Normalităţii în Bucureşti. Diana Şoşoacă, în fruntea manifestanţilor – FOTO

Mii de persoane au participat, sâmbătă, la ”Marşul Normalităţii” în Bucureşti, acţiune desfăşurată cu câteva ore înainte ca tot în Capitală să aibă loc marşul Bucharest Pride.The post Câeva sute de persoane au participat la Marşul Normalităţii în Bucureşti. Diana Şoşoacă, în fruntea manifestanţilor – FOTO first appeared on Nexta.ro.