Natalia Morari: Aceasta este esența acestei guvernări este: am zis, dar nu am promis!

Am zis, dar nu am promis! Acesta a fost răspunsul ministrului Energiei la întrebarea dacă există premise pentru ieftinirea gazului, precum spunea anterior că la toamnă se vor micșora tarifele, amintește Natalia Morari în cadrul emisiunii Morari NEWS.

Victor Parlicov e un om de treabă, o recunoaștem deschis, doar că deja are o problemă – s-a transformat în om bun și de asta a ajuns să spună deschis ceea ce PAS-ul are în vedere dintotdeauna – ei doar au spus, ei nu au promis, constată Natalia Morari

Vrând nevrând, dar Parlicov a transpus toată esența acestei guvernări – ei nu au promis nimic, ei pur și simplu au zis… Haideți să o luăm altfel – imaginți-vă că le spuneți copiilor voștri că la ziua lor de naștere le veți dărui cutare sau cutare jucărie. Și iată că vine acea zi. Și pentru că nu aveți bani, nu le explicați nimic, nu vă scuzați, nu vă este rușine, dar le spuneți așa – fata mamei sau fiul tatei, eu nu ți-am promis nimic, eu doar ți-am zis ceva. Cam așa stau lucrurile și-n privința celor care ne conduc în raport cu propriul popor. Când tinzi să ajungi la guvernare, când bagi milioane ca să ajungi sus, nu o faci ca să te niorlăi că nu poți, ci faci ceva.

De ce să mai vii la guvernare? Ca să spui că nu poți, că nu ai zis, că nu ai spus, că mama dracului e de vină? Nu, prieteni! Vii la putere ca să oferi măcar un pic din ceea ce ai promis! De ce măcar?

Pentru că într-adevăr uneori circumstanțele nu-ți permit să faci tot ceea ce ți-ai propus – dar nici chiar să nu dai nimic din garanțiile pe care le-ai oferit anterior, tot nu poți să nu o faci. Există și noțiunea de bun-simț. Sau cel puțin ar trebui – dar de unde? Ei pur și simplu au zis. Ei nu au promis. Și asta-i atât de trist și atât de dureros.

Iar la finalul acestui prolog, vă pun o singură întrebare, la care vă rog să vă gândiți ca să înțelegeți fundamentul acestei guvernări.

De ce sloganul de campanie al PAS-ului în actuala electorală nu mai este Vremuri Bune și Oameni Buni?, se întreabă Natalia Morari.

De ce? Nu, nu-l citați pe Dodon cu de-atâta. Răspunsul meu pentru mine însămi este că ei nici oameni buni nu sunt și nici vremuri bune n-au fost capabili să aducă. I

Iar voi înșivă încercați să vă răspundeți la această întrebare totuși – de ce sloganul de campanie al PAS-ului în actuala electorală nu mai este Vremuri Bune și Oameni Buni ca pe timpuri? De ce vremurile bune sunt rele și de ce oamnii buni sunt pe alocuri mai răi decât cei dinaintea lor? se întreabă Natalia Morari în cadrul emisiunii Morari NEWS.

ULTIMA ORĂ

CNA efectuează percheziții în Orhei și Chișinău într-un dosar de corupere electorală

Centrul Național Anticorupție (CNA) și procurorii Procuraturii municipiului Chișinău...

VIDEO | Ion Ceban: Proiect strategic pentru alimentarea cu apă potabilă a centrului țării

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, anunță discuții „constructive...

VIDEO | Fiodor Gagauz: Toată mașinăria statului lucrează pentru blocarea alegerilor în Adunarea Populară a Găgăuziei

Politicianul Fiodor Gagauz afirmă că toată mașinăria statului depune...

ULTIMA ORĂ | CNA confirmă reținerea a șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica

Șase angajați ai Inspectoratului de Poliție Botanica au fost...

Anca Dragu avertizează: Digitalizarea aduce eficiență, dar și costuri mari pentru bănci

Peste 70% din serviciile oferite de administrația publică din...

ULTIMA ORĂ

Fumatul pe plajele din România, vizat de noi reguli: ce trebuie să știe turiștii

Fumatul pe plajele din România ar putea fi permis în această vară doar în anumite sectoare special amenajate pe litoral, potrivit unei propuneri analizate de...

VIDEO | PAS blochează inițiativa Partidului Nostru care propune majorarea pragului neimpozabil pentru colete de la 150 la 500 de euro

Deputații fracțiunii Partidului Nostru au înregistrat în Parlament un proiect de lege pentru modificarea Codului vamal al Republicii Moldova, care prevede majorarea considerabilă a...

Important

Fumatul pe plajele din România, vizat de noi reguli: ce trebuie să știe turiștii

Fumatul pe plajele din România ar putea fi permis în această vară doar în anumite sectoare special amenajate pe litoral, potrivit unei propuneri analizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în colaborare cu administratorii plajelor, transmite presa română. Măsura vine ca răspuns la numeroasele sesizări ale turiștilor privind mucurile de țigară abandonate în nisip, o problemă frecvent reclamată în sezoanele estivale. În acest context, autoritățile iau în calcul delimitarea...

Accident grav la Briceni. Un bărbat de 34 de ani a decedat la fața locului

Un bărbat, în vârstă de 34 de ani, a decedat în urma unui accident rutier. Impactul s-a produs în această dimineață, la ieșirea din satul Caracușenii Noi, raionul Briceni, comunică MOLDPRES. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, bărbat...

După întrevederea cu Erdogan, Maia Sandu și Igor Grosu au discutat cu primarii și deputații de la Comrat. Ce au decis

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a desfășurat consultări cu primarii localităților din UTA Găgăuzia (UTAG) și cu membrii Adunării Populare a UTAG, în contextul blocajului creat în procesul de organizare a alegerilor în autonomie. ”În cadrul întrevederilor, Președinta și Speakerul au reiterat poziția fermă a autorităților centrale în favoarea organizării unui scrutin liber și corect, subliniind necesitatea transparenței și a respectării reglementărilor naționale. Responsabilitatea...

Polițiștii din Briceni investighează circumstanțele unui accident rutier produs astăzi dimineață, în jurul orei 08:30

Potrivit informațiilor preliminare, un bărbat de 34 de ani, aflat la volanul unei Skoda, pe traseul M-5, la ieșirea din satul Caracușenii Noi- direcția spre Briceni, din motive care urmează a fi stabilite a pierdut controlul mașinii. Autoturismul a derapat de pe partea carosabilă, s-a tamponat într-un copac, după care a fost proiectat pe carosabil. Șoferul a decedat la fața locului. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Articolul Polițiștii...

(video) Din București la Chișinău: Alexandru Balan, extrădat astăzi. Ora la care ajunge în custodia autorităților ex-adjunctul SIS, condamnat pentru trădare

Fostul director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, Alexandru Bălan, condamnat la Chișinău pentru trădare și anchetat în România pentru spionaj, va fi predat vineri autorităților moldovene, scrie adevarul.ro.

(video) „Coridorul rușinii” în fața Parlamentului: Reprezentanții MAN au protestat împotriva prețurilor la carburanți și a legii amalgamării

Reprezentanții Mișcării Alternativa Națională (MAN) au organizat un flashmob intitulat „Coridorul rușinii” în fața Parlamentului Republicii Moldova.

Șoferița de la volanul Volvo, care era cât pe ce să lovească un copil pe zebră, pe str. Studenților, sancționată: A primit amendă maximă...

Ofițerii de patrulare din cadrul INSP s-au autosesizat și au identificat conducătorul auto care nu a acordat prioritate legală unui pieton angajat în traversarea străzii, pe strada Studenților din sectorul Rîșcani al capitalei, la data de 22 aprilie curent.