Alegătorii pot solicita de astăzi votarea la locul aflării la alegerile locale generale

Comisia Electorală Centrală informează că începând de astăzi pot fi depuse cereri privind votarea la locul aflării la alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023.

Potrivit legislației electorale, alegătorul care, din motive de sănătate sau din alte motive temeinice, nu poate veni în localul secţiei de votare, poate solicita biroului electoral votarea cu urna de vot mobilă. Cererile se fac în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 14.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile se aprobă de biroul electoral până la ora 14.00 numai la prezentarea unui certificat medical, transmite Noi.md.

Persoanele care nu pot să depună singure cererea privind votarea la locul aflării, au dreptul să o facă prin intermediul unui membru al familiei sale sau să solicite pentru aceasta ajutorul asistentului social din cadrul primăriei. Dacă, din cauza unei deficiențe fizice, boli sau din alte motive temeinice, alegătorul nu poate semna personal cererea privind votarea la locul aflării, el poate depune personal cererea în formă verbală la sediul secției de votare.

În cazul în care cererea nu poate fi depusă personal în formă verbală la sediul secției de votarea, aceasta poate fi depusă telefonic. În ziua alegerilor, președintele biroului electoral al secției de votare desemnează, cel puţin doi membri ai biroului care se deplasează cu o urnă de vot mobilă şi cu materialele necesare votării la locul unde se află alegătorul pentru ca acesta să voteze.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Notele de 10 la bacalaureat la informatică ar putea fi anulate

Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat că elevii care...

Horoscop 17 iunie – o să investiți niște bani pentru un confort sporit

Horoscop 17 iunie - o zi frumoasă. Este una...

Victoria Furtună critică propunerea privind TVA de 20% la locuințe: „Tinerii vor fi și mai departe de o casă proprie”

Lidera Partidului „Moldova Mare", Victoria Furtună, critică dur propunerea...

ULTIMA ORĂ

Prejudiciul escrocheriilor online și telefonice este de 157 de milioane de lei, șeful IGP

Escrocheriile online și telefonice au generat prejudicii de cel puțin 157 de milioane de lei în primele cinci luni ale anului curent. Anunțul a fost...

Victoria Furtună: Guvernarea discută viitorul țării cu partenerii externi și nu cu propriul popor. Autoritățile au eșuat în misiunea de a menține unitatea societății

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că nivelul ridicat de dezbinare socială și intenția tot mai multor cetățeni de a părăsi țara reprezintă...

Important

Prejudiciul escrocheriilor online și telefonice este de 157 de milioane de lei, șeful IGP

Escrocheriile online și telefonice au generat prejudicii de cel puțin 157 de milioane de lei în primele cinci luni ale anului curent. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Potrivit șefului IGP, suma reală ar putea fi însă mult mai mare, deoarece nu toate victimele sesizează autoritățile, transmite IPN. Șeful IGP a menționat că numeroase victime ale escrocilor evită să raporteze cazurile de fraudă din...

Moment istoric la Versailles. Donald Trump a semnat ACORDUL DE PACE cu Iranul – VIDEO

Moment istoric la Versailles! Donald Trump a semnat memorandumului de înțelegere cu Iranul, memorandum care pune bazele unei detensionări majore în Orientul Mijlociu, iar Strâmtoarea Ormuz se redeschide gratuit pentru o perioadă de 60 de zile. De asemenea, este luat în calcul un posibil acord permanent privind dosarul nuclear iranian.The post Moment istoric la Versailles. Donald Trump a semnat ACORDUL DE PACE cu Iranul – VIDEO first appeared...

A murit unul dintre principalii „tovarăși de pahar” ai lui Serghei Mizil. Mesajul influencerului: „Arde-i pe fraieri la chiftele”

Serghei Mizil este în doliu. Unul dintre cei mai buni „tovarăși de pahar” pe care i-a avut s-a stins din viață. „Arde-i pe fraieri la chiftele”, a transmis fiul fostului demnitar comunist Paul Niculescu Mizil într-un mesaj postat pe Facebook. Raul Stevapoi era cunoscut drept „nea Raul” și mulți îl știau ca fratele de suflet al lui Serghei Mizil. „S-a dus al nostru. Drum bun, cumetre!” Avea 65 de ani, iar în...

GRAFIC România, ultima în lume după intențiile de angajare în sectorul tech în T3

Companiile de tehnologie din România au cele mai slabe intenții de angajare pentru trimestrul al treilea la nivel global, numărul angajatorilor care estimează reducerea personalului depășindu-l pe cel al firmelor care anticipează angajări.The post GRAFIC România, ultima în lume după intențiile de angajare în sectorul tech în T3 first appeared on Nexta.ro.

GRAFIC România, ultima în lume după intențiile de angajare în sectorul tech în T3

Companiile de tehnologie din România au cele mai slabe intenții de angajare pentru trimestrul al treilea la nivel global, numărul angajatorilor care estimează reducerea personalului depășindu-l pe cel al firmelor care anticipează angajări.The post GRAFIC România, ultima în lume după intențiile de angajare în sectorul tech în T3 first appeared on Nexta.ro.

Horoscop 18 iunie – zodia care o să primească o sumă de bani pentru vacanță

Horoscop 18 iunie - o zi condimentată. Să avem curaj, să înfruntăm situațiile mai delicate, să ne apărăm de cei care vor să ne ia ce-i al nostru și să ne discrediteze. GEMENI Se conturează niște contracte de muncă și, dacă nu sunteți prinși cu alte treburi, o să vă dați acordul, că pare să fie ceva care să vă placă și să vă aducă și un câștig consistent. O să...

Pentru prima dată în Italia, o închisoare este pusă sub sechestru. Condițiile descoperite au șocat autoritățile

Tribunalul din Florența a dispus sechestrarea mai multor spații din penitenciarul Sollicciano, considerat de ani de zile unul dintre cele mai problematice din Italia. Este pentru prima dată când o închisoare italiană ajunge într-o asemenea situație, mai transmite Il Post. Măsura a fost luată după o serie de inspecții care au scos la iveală probleme grave privind igiena, siguranța și locuibilitatea unor secții. În total, șapte zone, inclusiv celule...