Uniunea Europeană ia în considerare extinderea plafonului de urgenţă al preţului gazelor

Uniunea Europeană ia în considerare extinderea plafonului de urgenţă al preţului gazelor naturale, care a intrat în vigoare în februarie, pe fondul temerilor că conflictul din Orientul Mijlociu şi sabotarea unei conducte din Marea Baltică ar putea creşte preţurile din nou în această iarnă, a informat duminică Financial Times.

Comisia Europeană a declarat că ”nu există niciun indiciu de efecte negative” de când măsura a intrat în vigoare şi că preţurile gazelor naturale sunt acum cu aproape 90% mai mici decât anul trecut, se arată în articol, care citează o prezentare către diplomaţii UE.

Ţările UE au convenit în decembrie asupra plafonului, valabil până la sfârşitul acestui an, după discuţii îndelungate privind temperarea preţurilor gazelor, care au atins niveluri record după ce Rusia a redus livrările de gaze către Europa după invazia sa din Ucraina.

Plafonul este declanşat dacă preţurile depăşesc 180 de euro (196 dolari) pe megawatt oră timp de trei zile, pentru contratele TTF pe termen de o lună de la hubul de gaze al Olandei.

Preţul TTF trebuie să fie, de asemenea, cu 35 de euro/MWh mai mare decât un preţ de referinţă bazat pe evaluările existente ale preţului gazelor naturale lichefiate (GNL) pentru trei zile, ca să declanşeze plafonul.

Derivatele TTF reprezintă mai mult de 90% din derivatele pentru gaze naturale tranzacţionate pe pieţele reglementate din Uniunea Europeană.

”Mecanismul de corecţie a pieţei” a fost extins din luna mai şi la instrumentele derivate legate de tranzacţionarea în toate celelalte huburi din UE.

ULTIMA ORĂ

SUA au anunțat că își retrag submarinele, bombardierele și avioanele de luptă din Europa

Donald Trump intenționează să reducă drastic arsenalul de avioane...

Vești proaste pentru iarna viitoare: toate facturile la încălzire se vor scumpi

Contextul geopolitic, dar și gradul redus de umplere a...

VIDEO | Doina Gherman: Suntem convinși că vom câștiga Primăria Chișinău în toamnă

Deputatul PAS Doina Gherman a declarat că Partidul Acțiunii...

SUA și Armenia semnează un parteneriat strategic înaintea alegerilor parlamentare

Secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul armean...

ULTIMA ORĂ

BREAKING NEWS | Finanțările românești pentru proiecte cu Republica Moldova, blocate printr-o decizie judecătorească

Sesiunea de finanțare nerambursabilă a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) pentru anul 2026 a fost suspendată prin decizie judecătorească, la cererea Județului...

Important

Legătura alarmantă dintre climă și antibiotice observată în cazul bacteriei Salmonella

Schimbările climatice sunt asociate cu o creștere a rezistenței la antibiotice la nivel global, potrivit unui nou studiu care analizează modul în care factorii de mediu influențează evoluția bacteriilor patogene.The post Legătura alarmantă dintre climă și antibiotice observată în cazul bacteriei Salmonella first appeared on Nexta.ro.

Nicușor Dan, la Summitul European pentru Combaterea Dezinformării: Dezinformarea nu e doar o chestiune de democrație, e o chestiune de prosperitate

Dezinformarea, fenomen coordonat care atacî încredrea din societate Șeful statului a afirmat că dezinformarea nu mai reprezintă doar o succesiune de acțiuni izolate, ci un fenomen coordonat, desfășurat pe mai multe niveluri și susținut de tehnologie, care vizează direct încrederea din interiorul societății, avertizând cu privire la consecințele asupra calității vieții și resurselor statului.  „S-a spus deja, dezinformarea nu e doar o chestiune de democrație, nu este doar o chestiune de...

Calendarul examenelor naționale pentru clasele a IX-a și a XII-a a fost stabilit: Când au loc sesiunile

Sesiunea examenelor naționale pentru absolvenții claselor a IX-a și a XII-a din Republica Moldova se va desfășura în perioada 2-19 iunie 2026, toate probele scrise urmând să înceapă la ora 09:00. Rezultatele finale vor fi afișate joi, 25 iunie. Absolvenții claselor a IX-a vor începe joi, 4 iunie, examenul la Istoria românilor și universală, luni, 8 iunie, la Matematică, joi, 11 iunie, la Limba de instruire, iar luni, 15 iunie,...

Eficiența energetică a clădirilor, o necesitate strategică pentru Moldova, forum

Sectorul clădirilor reprezintă aproximativ 50% din consumul final de energie la nivel național, iar eficiența energetică în acest sector este o necesitate strategică pentru Republica Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul energiei, Dorin Junghietu, în cadrul Forumului național al construcțiilor eficiente energetic, transmite IPN. Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților, instituțiilor din domeniul energetic, partenerilor de dezvoltare și mediului de afaceri. Discuțiile au vizat investițiile în renovarea clădirilor, actualizarea...