Horoscop 5 noiembrie – poate primiţi înapoi nişte bani

Horoscop 5 noiembrie – o zi a surprizelor. O să ne tot schimbăm programul, direcţia, pe parcursul zilei, şi o să fie cu consum de adrenalină. Ne trezim faţă-n faţă cu oameni la care nu ne-am fi aşteptat.

SCORPION
O să vă daţi întâlnire cu cineva care vine cu o ofertă de afaceri, dar cum nu e singurul, o s-aveţi de unde să alegeţi, şi vă gândiţi până luni ca să ştiţi ce faceţi. O să primiţi invitaţii pe la evenimentele mondene, şi alegeţi voi ceva în funcţie de dispoziţia sufletească.

SĂGETĂTOR
Sunteţi amatori de plimbare, să ieşiţi la socializare, să schimbaţi impresii, că vă lipseşte comunicarea cu cei cu care nu vă-ntâlniţi prea des. Aveţi voi ceva pe suflet care trebuie externalizat, şi poate ieşiţi la cafea cu persoana care vă tulbură somnul, să spuneţi ce vă deranjează.

CAPRICORN
Vă aşteaptă cineva într-un colţ de ţară, sau de lume, şi dacă aveţi cum, vă duceţi, că poate se lămuresc nişte aspecte care vă ţineau încruntaţi E o întrunire cu grupul şi v-ar prinde bine să ieşiţi, ca să vă spuneţi părerile, să faceţi şi mişcare, eventual.

VĂRSĂTOR
Apare cineva care se arată interesat de voi, şi o să vă siguraţi că persoana e bine intenţionată şi vă lăsaţi purtaţi de val, dacă nu aveţi pe nimeni. Se poate să reparaţi o relaţie care intrase în colaps, şi o să puteţi merge mai departe, dacă o să vă puneţi de acord.

PEŞTI
Vă puteţi duce la o aniversare, o nuntă, chiar în alt oraş, şi să vă-ntoarceţi până diseară, dacă nu e prea departe de casă, şi o să fie distracţie. Poate vă dați întâlnire cu rude şi prieteni care vin din ţară, din afară, şi vă bucuraţi de schimbul de impresii, de veştile bune.

BERBEC
O să cheltuiţi nişte bani ca să-i scoateţi pe ai voştri în oraş, la masă, c-aveţi un timp liber comun şi vreţi să le oferiţi un respiro, ca să le tihnească. Se poate să vă iasă-n cale cineva care e atras de felul vostru de a fi, şi poate ieşi o poveste de dragoste dacă nu aveţi companion de viaţă.

TAUR
Or să se intersecteze drumurile cu ale unor prieteni cu care nu v-aţi mai întâlnit de un car de ani, şi o să vă faceţi planuri pentru următoarea perioadă. Se poate să sorbiţi o cafea împreună cu un posibil partener de afaceri, şi să luaţi în discuţie o colaborare.

GEMENI
Invitaţiile curg, dar voi aveţi, deja, program, şi o să vă alegeţi compania preferată, ca să vă asiguraţi o atmosferă din care să vă încărcaţi frumos. I-aţi putea invita pe nişte prieteni pe la voi, dar v-aţi săturat de casă şi vreţi şi voi pe-afară, cu oameni în jur.

RAC
O să scoateţi din banii puşi deoparte fix pentru aşa ceva, ca să mâncaţi ceva bun în oraş, cu ai voştri, să vă duceţi la un spectacol, o expoziţie, în parcul de distracţii. Relaţia cu parterul de cuplu capătă accente mai vii, semn că v-aţi făcut timp pentru o ieşire în weekend în oraş, în afară.

LEU
Se poate să apară cineva care să facă o pasiune pentru voi şi să răspundeţi şi voi atracţiei, cu condiţia să nu fiţi implicaţi, deja, într-o relaţie. O invitaţie la o casă de vacanţă a unor prieteni, poate e un brunch acolo, o zi de naştere, ceva care să vă scuture de toată oboseala.

FECIOARĂ
Poate plecaţi într-o excursie şi o să vă refaceţi starea de spirit, ca s-o luaţi mâine de la capăt şi să vă descurcaţi cu toate treburile, şi de serviciu, şi personale. Poate le faceţi o mini petrecere copiilor, îi duceţi în parc, la locurile preferate, să se joace pe săturate.

BALANŢA
Păreţi mai degajaţi, s-au mai rezolvat şi de la sine unele probleme şi vă puteţi gândi şi la voi, să mai ieşiţi pe la mondenităţi, în excursii, să vă destindeţi. Poate primiţi înapoi nişte bani pe care i-oți fi împrumutat cuiva mai de mult, şi o s-aveţi bani de buzunar.

ULTIMA ORĂ

Horoscop 26 aprilie – zodia pentru care apare o cheltuială

Horoscop 26 aprilie - o zi cu de toate....

Horoscop 25 aprilie – zodia pentru care viața amoroasă e în proces de refacere

Horoscop 25 aprilie - o zi cu răscoliri sufletești....

Horoscop 24 aprilie – FECIOARA – se anunță câștiguri, vin bani de undeva

Horoscop 24 aprilie - o zi cu de toate....

Horoscop 23 aprilie – zodia care va avea parte în sfârșit de confort financiar

Horoscop 23 aprilie - o zi chiar frumoasă. Avem...

Horoscop 22 aprilie – zodia care va primi bani mai mulți și o promovare în carieră

Horoscop 22 aprilie - o zi cu reușite. Se...

Horoscop 21 aprilie – noi începuturi și oportunități pentru zodii

Horoscop 21 aprilie - rezolvări azi. Avem energie, atenție...

Horoscop 20 aprilie – zodia care va primi o sumă importantă de bani

Horoscop 20 aprilie - o zi a deciziilor. Facem...

ULTIMA ORĂ

Maia Sandu la Cernobîl: „Disprețul față de viața umană nu a dispărut de la Kremlin”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Cernobîl la ceremonia de comemorare a patru decenii de la cea mai gravă catastrofă nucleară din...

NEWS ALERT | Cod portocaliu de vânt în Chișinău: Ion Ceban cere populației să rămână la adăpost

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a lansat un apel public către locuitorii municipiului în contextul codului portocaliu de vânt, solicitând cetățenilor să evite...

Important

Maia Sandu la Cernobîl: „Disprețul față de viața umană nu a dispărut de la Kremlin”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Cernobîl la ceremonia de comemorare a patru decenii de la cea mai gravă catastrofă nucleară din istorie, alături de Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, și de reprezentanți ai comunității in...

Atacatorul de la Cina Corespondenților îl viza pe Trump. Manifestul suspectului a fost găsit în camera de hotel

Indiciile preliminare din ancheta referitoare la atacul armat de la Cina Corespondenților la Casa Albă arată faptul că atacatorul, Cole Allen, îl viza pe președintele Donald Trump, însă acesta nu era singura sa țintă, scrie The Guardian. În camera sa din...

MotoGP: Alex Marquez a câștigat Marele Premiu al Spaniei

Pilotul spaniol Alex Marquez a obținut prima sa victorie în sezonul actual al campionatului mondial de motociclism viteză, clasa regină MotoGP. El a câștigat Marele Premiu al Spaniei, desfășurat pe circuitul din orașul Jerez.

Podul rutier din apropierea localității Corten este reparat capital, după mai bine de o jumătate de secol de exploatare

Podul rutier peste râul Lunguța, situat în apropierea localității Corten, raionul Taraclia, a intrat în reparație capitală, după mai bine de o jumătate de secol de exploatare. În acest context, Administrația Națională a Drumurilor a sistat traficul în zonă, iar șoferii sunt redirecționați pe un drum de ocolire, cu o lungime de 205 metri, deschis recent.

Alexandra Căpitănescu, care va reprezenta România la Eurovision, a venit la Chișinău. A vorbit despre posibile colaborări cu artiști din R. Moldova

Alexandra Căpitănescu, cea care va reprezenta România la Eurovision, a venit la Chișinău pentru a se întâlni cu publicul și pentru a-și promova activitatea artistică. Într-o conferință de presă, artista a declarat că și-a dorit să cunoască mai bine energia fanilor de peste Prut, într-un context în care muzica creează o legătură directă între cele două maluri ale Prutului. Tânăra artistă a vorbit și despre pregătirile intense pentru marea...

Tudor Căpățînă, printre tinerii trimiși la Cernobîl. Spune că trăiește cu urmările unei „misiuni îndeplinite”

Avea 40 de ani în momentul tragediei și spune că, după alte patru decenii, efectele radiațiilor i-au afectat sistemul nervos. Unitatea militară din care făcea parte se afla la doar câțiva kilometri de zona contaminată. Vorbim despre președintele Asociației Obștești „Uniunea Cernobîl” din Moldova, Tudor Căpățînă, care își amintește cum în 1986, mii de tineri au fost mobilizați și trimiși la Cernobîl fără a fi informați pe deplin despre...

BILANȚ | Vântul de duminică a provocat peste 230 de incidente: O persoană a decedat și alte cinci au fost traumatizate

Rafalele violente de vânt, declanșate duminică, 26 aprilie, după ora 12:00, au provocat haos în Republica Moldova. Există și victime - un mort și cinci persoane traumatizate. Cele mai afectate zone sunt capitala și raioanele Râșcani, Bălți, Fălești, Orhei și Soroca, unde arborii doborâți la pământ au blocat mai multe drumuri, au deteriorat mașini, case, iar unele localități au rămas fără energie electrică.