Pulbere: Președintele Sandu trebuie să anuleze de bunăvoie decretul de demitere a lui Stoianoglo

În urma deciziei Curții Constituționale prin care a fost declarat neconstituțional articolul în baza căruia a fost evaluat Alexandr Stoianoglo, președintele Maia Sandu ar trebui să anuleze decretul privind demiterea acestuia din funcția de procuror general.

Opinia aparține fostului președinte al Curții Constituționale Dumitru Pulbere și a fost exprimată pentru Noi.md.

Potrivit lui Pulbere, acest articol ce care se referă la evaluarea performanțelor procurorului, a fost introdus în Legea cu privire la Procuratură în mod abuziv, în anul 2022, cînd se pregătea demiterea lui Stoianoglo.

“Acest articol a fost introdus în Legea cu privire la Procuratură în 2022, atunci cînd se plămădea toată istoria cu demisia lui Stoianolgo, a fost o modificare făcută aiurea și Curtea Constituțională a găsit că acest articol contravine Constituției. După cum am înțeles, această problemă a apărut de la instanța de judecată care a ridicat excepția de neconstituționalitate, înseamnă că în instanță se află adresarea lui Stoianoglo prin care cere să fie recunoscut decretul de eliberare din funcție ca fiind contrar legii. În baza acestei hotărîri a Curții, instanța de fond ar putea emite hotărîrea pe care o va găsi de cuviință.

Dar, în linii mari, dna președinte Sandu trebuie să anuleze de bunăvoie decretul ei și să-l restabilească în funcție pe dl Stoianoglo. Este hotărîrea CEDO, este hotărîrea Curții Constituționale – care argumente nouă ne mai trebuiesc să dovedim că dna Sandu a dat greș. Poate nu ea, dar au dat greș cei care o consultă”, a explicat Dumitru Pulbere.

Totodată, fostul judecător CCM nu exclude că demisia lui Nicolae Roșca de la conducerea Curții Constituționale ar avea legătură cu hotărîrea Curții în dosarul Stoianoglo.

“Dacă dl Roșca, pot să presupun doar, și-a dat demisia pentru că Curtea Constituțională a emis o hotărîre din punctul meu de vedere foarte corectă și principială vizavi de Legea cu privire la Procuratură, care îi dă mai apoi dlui Stoianoglo dreptul să pretindă la postul lui – bravo lui”, a precizat fostul judecător al Curtea Constituțională.

Menționăm că avocatul lui Alexandr Stoianoglo, Iurie Mărgineanu, a declarat că clientul său ar putea reveni în funcția de procuror general, după decizia de ieri Curții Constituționale (CCM), care, potrivit lui, „este o portiță” în acest sens. Totodată, unii experți în drept constituțional spun că articolul în baza căruia Stoianoglo a fost evaluat, iar ulterior demis, și-a pierdut efectele juridice, odată cu hotărîrea Curții, iar Stoianoglo ar urma să fie restabilit în funcție.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

„Enigmele” Orheiului: întrebări şi posibile răspunsuri

Duminică, la Orhei va avea loc turul doi al...

Dan Dungaciu: „Maia Sandu e disperată. Vorbește tot mai des despre unirea cu România prin presa străină”

Într-o nouă ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, transmisă...

Doru Petruți: „Ipocrizia pare deja marcă înregistrată în discursul public”

Directorul IMAS, Doru Petruți, critică lipsa de coerență instituțională...

ULTIMA ORĂ

Un deputat din Satu Mare reclamă că ”Poliţia Economică face spectacol” – 35 de mascaţi au descins la Primăria Socond şi la două şcoli,...

Deputatul PNL Adrian Cozma a afirmat, în urma unor percheziţii care au avut loc la Primăria Socond, într-un dosar care ar viza fapte de corupţie...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Un deputat din Satu Mare reclamă că ”Poliţia Economică face spectacol” – 35 de mascaţi au descins la Primăria Socond şi la două şcoli,...

Deputatul PNL Adrian Cozma a afirmat, în urma unor percheziţii care au avut loc la Primăria Socond, într-un dosar care ar viza fapte de corupţie în cadrul Programului ”Masă Sănătoasă”, că ”Poliţia Economică face spectacol”. Deputatul reclamă că s-a descins cu 35 de mascaţi la două şcoli şi la Primărie, de unde s-au ridicat ”un registru şi nişte avize”, iar la mai mult de o săptămână de la descinderi...

Pete Hegseth: SUA vor un echilibru stabil în Asia, în care niciun stat nu îşi poate impune hegemonia

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a declarat sâmbătă, în cadrul Dialogului Shangri-La din Singapore, că există motive „legitime de alarmă” în faţa întăririi militare a Chinei. Totodată, el a dat asigurări că Statele Unite vor un „echilibru stabil” în Asia-Pacific şi refuză orice „hegemonie”.The post Pete Hegseth: SUA vor un echilibru stabil în Asia, în care niciun stat nu îşi poate impune hegemonia first appeared on Nexta.ro.

VIDEO // Filieră de migrație ilegală destructurată la frontiera moldo-română. Au fost reținute 14 persoane

O filieră de migrație ilegală care activa la frontiera moldo-română a fost destructurată în urma unei operațiuni comune desfășurate de Poliția de Frontieră a Republicii Moldova și Poliția de Frontieră Română. În cadrul intervenției au fost r...

AGE: platformele guvernamentale, ținta escrocheriilor. Avertisment pentru cetățeni

Pe fondul creșterii tot mai mari a escrocheriilor și tentativelor de fraudă, Agenția de Guvernare Electronică a transmis un avertisment către cetățeni că tot mai mulți escroci folosesc instituțiile publice, precum și platformele guvernamentale digitale gestionate de AGE, inclusiv EVO, MPay sau MDelivery, acestea fiind folosite în scheme de înșelăciune. Potrivit instituției, cetățenii sunt contactați telefonic sau prin mesaje și informați despre presupuse tranzacții suspecte, livrări, datorii sau activități neautorizate...

Un judecător dispune ca Centrul Kennedy din Washington DC să elimine numele lui Trump de pe clădire. Cum a reacționat președintele american

Un judecător federal a dispus, vineri, ca numele președintelui SUA Donald Trump să fie eliminat de pe clădirea Centrului John F. Kennedy pentru Arte Scenice și ca autoritățile să suspende planul de a închide institutul pentru o perioadă de doi ani, relatează Washington Post. Printr-o serie de hotărâri, judecătorul federal Christopher Cooper a admis parțial cererea deputatei Joyce Beatty (Partidul Democrat, Ohio) de emitere a unei măsuri provizorii prin care...

Transalpina a fost redeschisă între Rânca și Obârșia Lotrului. Primii turiști nu au întârziat să apară: „E grozav, ne place”

A fost reluată circulația pe Transalpina, pe sectorul dintre Rânca și Obârșia Lotrului. În acea zonă, traficul este oprit iarna și primăvara din cauza nămeților înalți de câțiva metri.The post Transalpina a fost redeschisă între Rânca și Obârșia Lotrului. Primii turiști nu au întârziat să apară: „E grozav, ne place” first appeared on Nexta.ro.

Transalpina a fost redeschisă între Rânca și Obârșia Lotrului. Primii turiști nu au întârziat să apară: „E grozav, ne place”

A fost reluată circulația pe Transalpina, pe sectorul dintre Rânca și Obârșia Lotrului. În acea zonă, traficul este oprit iarna și primăvara din cauza nămeților înalți de câțiva metri.The post Transalpina a fost redeschisă între Rânca și Obârșia Lotrului. Primii turiști nu au întârziat să apară: „E grozav, ne place” first appeared on Nexta.ro.