Presa din România: Partidul pro-european al Maiei Sandu nu a câștigat niciun mandat de primar la alegerile locale

Partidul de guvernământ din Republica Moldova, Partidul Acţiune şi Solidaritate, al preşedintei Maia Sandu, nu a câştigat niciun mandat de primar în cele 11 municipii ale ţării în care au avut loc alegeri locale, transmite hotnews.ro.

După ce în primul tur a pierdut Chişinăul, dar şi municipiile Cahul, Ceadîr-Lunga, Hînceşti, Orhei, Soroca şi Străşeni, PAS a pierdut, duminică, în turul al doilea al alegerilor locale, şi municipiul Ungheni. Aici, datele centralizate de Comisia Electorală Centrală arată că independentul Vitalie Vrabie s-a impus cu 57.58% în faţa reprezentantului PAS Dionisie Ternovschi.

De altfel, Ungheni a fost singurul municipiu din turul doi în care formaţiunea politică a Maiei Sandu a avut candidat.

La Bălţi, reprezentantul formaţiunii Partidul Nostru, Alexandr Petkov, a câştigat turul al doilea cu 59,63%, învingându-l pe candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Maxim Moroşanu, care a întrunit 40,37% din voturile electoratului.

La Comrat au intrat în turul al doilea doi independenţi, Serghei Anastasov obţinând victoria în faţa lui Nicolai Dudoglo cu un scor de 58,52% la 41,48%.

În municipiul Edineţ, primar a fost ales Constantin Cojocari de la Liga Oraşelor şi Comunelor, care a fost votat 51,64% dintre electori, în condiţiile în care contracandidatul său, Oleg Sanduleac de la PSRM, a obţinut 48,36% din voturi.

Potrivit legislaţiei electorale din Republica Moldova, în turul al doilea, alegerile se declară valabile dacă la acesta participă cel puţin 20 la sută din numărul persoanelor înscrise în listele electorale din acea localitate, condiţie îndeplinită la scrutinul de duminică, după cum a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman. Câştigător este desemnat candidatul care întruneşte cele mai multe voturi.

În 617 localităţi, printre care şi municipiul Chişinău, primarul a fost ales din primul tur cu peste jumătate din voturile valabil exprimate. În primul tur, Partidul Acţiune şi Solidaritate a obţinut cele mai multe mandate – 225, însă niciunul într-un municipiu, urmat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova cu 99 de mandate. Alţi 83 dintre primarii aleşi în primul tur au candidat independent, iar 73 din partea Partidului Social Democrat European.​

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a declarat într-un raport după primul tur de scrutin că decizia de interzicere a unor candidaţi a “limitat alegerea alegătorilor şi a dus la curse necompetitive în unele localităţi mai mici”.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și sistemelor antidrone

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile...

Fiodor Gagauz: Dezvoltarea fotbalului în Găgăuzia este strâns legată de numele lui Fiodor Vlah

Politicianul Fiodor Gagauz a fost prezent la Turneul de...

Ion Ceban promovează Chișinăul la Summitul Mondial al Turismului de la Beijing

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, participă la...

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură în sectorul Centru: reabilitarea străzii Gheorghe Asachi

Primăria Chișinău lansează un nou proiect de infrastructură în...

ULTIMA ORĂ

Igor Grosu a vizitat satele din Ialoveni afectate de ploi: Peste 100 de gospodării au fost avariate

Igor Grosu a vizitat satele afectate de ploile puternice din raionul Ialoveni, unde a constatat pagube la peste 100 de gospodării și pe sectoare...

VIDEO | Maia Sandu: Moldova trebuie să dezvolte capacități proprii de producere a dronelor și sistemelor antidrone

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat că autoritățile lucrează la consolidarea sistemelor de apărare împotriva dronelor și la dezvoltarea capacităților de producere a...

Important

Igor Grosu a vizitat satele din Ialoveni afectate de ploi: Peste 100 de gospodării au fost avariate

Igor Grosu a vizitat satele afectate de ploile puternice din raionul Ialoveni, unde a constatat pagube la peste 100 de gospodării și pe sectoare de drum. Salvatorii, drumarii și autoritățile locale continuă intervențiile pentru remedierea consecințelor intemperiilor.

Igor Grosu a vizitat satele din Ialoveni afectate de ploi: Peste 100 de gospodării au fost avariate

Igor Grosu a vizitat satele afectate de ploile puternice din raionul Ialoveni, unde a constatat pagube la peste 100 de gospodării și pe sectoare de drum. Salvatorii, drumarii și autoritățile locale continuă intervențiile pentru remedierea consecințelor intemperiilor.

După ce s-a scris că 6 petroliere sub embargou UE, care transportau petrol din Rusia, au acostat în România, Ministrul Apărării spune că nicio...

„La ora 09.20, în dimineața zilei de 5 iunie, cu o oră și zece minute înainte de explozia din Constanța, din Portul Midia Năvodari pleacă petrolierul Safeen Elona, sub pavilionul  Insulelor Marshall”, a scris jurnalistul Emilian Isailă în SpotMedia, sâmbătă dimineață. Ucrainenii au vrut să distrugă petrolierul Safeen Elona „Destinația petrolierului era orașul Novorossiîsk. Distanța …The post După ce s-a scris că 6 petroliere sub embargou UE, care transportau...

OMS trage un semnal de alarmă: 860 de milioane de oameni se îmbolnăvesc anual din cauza alimentelor nesigure. Copiii mici, cei mai afectați

Peste 860 de milioane de persoane se îmbolnăvesc în fiecare an, iar aproximativ 1,5 milioane mor din cauza alimentelor contaminate sau manipulate necorespunzător, avertizează OMS.The post OMS trage un semnal de alarmă: 860 de milioane de oameni se îmbolnăvesc anual din cauza alimentelor nesigure. Copiii mici, cei mai afectați first appeared on Nexta.ro.

Franța și Cipru semnează un acord care permite desfășurarea trupelor franceze pe insulă

Documentul va fi semnat la Nicosia de ministrul francez al Forțelor Armate, Catherine Vautrin, și de ministrul cipriot al Apărării, Vasilis Palmas. Cei doi vor participa, în aceeași zi, la reuniunea informală a miniștrilor Apărării din UE, scrie Politico. Potrivit președintelui cipriot Nikos Christodoulides, acordul „va permite prezența forțelor franceze pe teritoriul Ciprului, strict în scopuri umanitare”, în cadrul cooperării consolidate dintre cele două guverne. Acordul va stabili condițiile în care...

De la New York la Chișinău: creațiile lui Milton Glaser au ajuns în Republica Moldova

Chișinăul găzduiește, în această perioadă, o expoziție dedicată unuia dintre cei mai influenți designeri ai secolului XX, Milton Glaser. La Muzeul Național de Artă al Moldovei sunt expuse aproape 50 de afișe originale semnate de celebrul artist, oferind publicului o oportunitate rară de a descoperi lucrările unei personalități marcante din lumea designului. Expoziția face parte din programul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Industriilor Creative și reunește creații reprezentative ale...

Decizia organizatorilor Roland-Garros după ce a doua semifinală masculină nu a mai avut loc

Deţinătorii de bilete pentru a doua semifinală de simplu masculin de la Roland-Garros, care nu a avut loc vineri după retragerea în ultimul moment a lui Matteo Arnaldi, vor avea acces „prioritar” la biletele pentru ediţia din 2027, au anunţat duminică organizatorii turneului de Grand Slam, potrivit News.ro. În semifinala contra compatriotului său Flavio Cobolli …The post Decizia organizatorilor Roland-Garros după ce a doua semifinală masculină nu a mai...