MAI se alătură și în acest an Campaniei Internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) se alătură și în acest an Campaniei Internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, marcată anual în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie.

În timpul celor „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” sunt concentrate global eforturile pentru a informa, sensibiliza și conștientiza opinia publică cu privire la gravitatea consecințelor violenței asupra femeii, precum și aplicarea mecanismelor disponibile de prevenire și combatere la nivel comunitar, regional și național.

„Cu determinare, MAI urmărește scopul acestei campanii prin intermediul Centrului de Justiție Familială al Poliției, o inițiativă recentă care reprezintă punctul central al intervenției naționale pentru a combate acest flagel. Inspirat de practici eficiente atât din statele europene, cât și din Statele Unite ale Americii, acest centru adună resursele organelor de poliție, justiție, sănătate și protecție socială, oferind un răspuns coordonat la violența în familie.

Cu suportul partenerilor de dezvoltare și organizațiilor internaționale, așa cum Oficiul Consiliului Europei la Chișinău, Fundația Te Doy, UN Women, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) și  Misiunea OSCE în Republica Moldova, dar  și alături de alte organizații care aduc un aport considerabil în eradicarea fenomenului violenței în familie, MAI va desfășura o diversitate de evenimente consacrate acestei Campanii, inclusiv ateliere de instruire și seminarii pentru a consolida abilitățile profesionale ale polițiștilor, asistenților sociali și altor specialiști implicați direct în măsurile de prevenire și soluționare a cazurilor de violență domestică”, se arată într-un comunicat al MAI.

La demararea Campaniei, angajații din cadrul autorităților subordonate ale MAI, prezenți în localitățile atât rurale cât și urbane din țară, vor distribui materiale informative, vor discuta cu cetățenii despre recomandările și măsurile de bază pentru protecție, vor desfășura întruniri cu cetățenii pe subiect, vor continua să abordeze agresorii pentru descurajarea comportamentului delincvent al acestora, precum și alte acțiuni prevăzute în matricea elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prevenirea și combaterea violenței față de femei și protecția victimelor violenței în familie reprezintă o prioritate de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și este unul din obiectivele Guvernului transpus în Programul național pentru prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie pentru anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 332/2023.

În vederea reducerii cazurilor de violență față de femei și diminuării fenomenului violenței în familie, MAI a instituit mecanismul interinstituțional de analiză și monitorizare a cazurilor de violență în familie soldate cu deces sau cu vătămare gravă a integrității corporale a victimelor. Prin funcționarea Comisiei vizate, asigurăm o abordare mult mai largă a fenomenului pentru a avea capacitatea de a ajusta în modul cel mai eficient mecanismele și actele normative ce pun în aplicare Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de le Istanbul).

De asemenea, pentru oferirea unui răspuns ferm, bazat pe caracterul multidimensional și intersectorial al asistenței acordate victimelor violenței sexuale, MAI, a elaborat și pus în aplicare Metodologia și Instrucțiunea de lucru a echipei de intervenție în cazurile de violență sexuală, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 223/2023.

„Știind cât e de important ca comunitățile să se implice activ în prevenirea și contracararea violenței domestice, accentuăm că fiecare persoană are un rol esențial în schimbarea acestei realități. Este important să ținem cont de faptul că violența în familie nu este doar o problemă socială, ci și o amenințare la adresa siguranței și drepturilor omului. Prin aceste zile de activism, transmitem mesajul că niciodată nu este târziu să punem capăt tăcerii și să construim o societate în care fiecare persoană să se simtă în siguranță în propriul cămin.

Ministerul Afacerilor Interne adresează un apel către societate să se alăture eforturilor noastre și să nu tolereze violența în familie. În această perioadă, ne solidarizăm cu victimele și subliniem importanța schimbării percepțiilor și a comportamentelor care perpetuează violența. Este un moment de acțiune, un moment de a vorbi și de a pune capătul tăcerii care adesea înconjoară această problemă gravă. Oranjăm lumea pentru a atrage atenția asupra unei realități care necesită implicarea noastră colectivă ca să fie schimbată”, menționează responsabilii MAI.

Pentru a solicita ajutorul echipei Centrului de Justiție Familială al Poliției, persoanele pot apela serviciul de urgență 112 sau Telefonul de încredere pentru femei și fete: 0 8008 8008.




Articolul MAI se alătură și în acest an Campaniei Internaționale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ! Mitropolitul Petru al Basarabiei se retrage după o activitate de peste 30 ani de slujire

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului și Mitropolitul Basarabiei, s-a...

ULTIMA ORĂ! Mitropolitul Petru al Basarabiei se retrage după o activitate de peste 30 ani de slujire

Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului și Mitropolitul Basarabiei, s-a...

VIDEO Ceban: lucrări de reabilitare pe șoseaua Hâncești

Șoseaua Hâncești, una dintre principalele artere din municipiul Chișinău,...

Tradiții care unesc două comunități: ansamblul din Iabloana păstrează cultura moldo-ucraineană

În satul Iabloana din raionul Glodeni, unde moldovenii și...

Intervențiile IGSU după ploile torențiale din mai multe regiuni ale țării

În urma fenomenelor meteorologice înregistrate astăzi, 30 mai, salvatorii...

Magazinele din PORT MALL dau liber la reduceri de Ziua Copilului

Ziua Copilului vine cu oferte speciale la PORT MALL....

ULTIMA ORĂ

SUA plănuieşte o retragere mai rapidă a trupelor din Europa, afirmă o publicaţie

SUA plănuieşte să accelereze retragerea trupelor din bazele din Europa şi îşi va prezenta propunerile aliaţilor din NATO luna viitoare, a relatat, sâmbătă, publicaţia germană...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

SUA plănuieşte o retragere mai rapidă a trupelor din Europa, afirmă o publicaţie

SUA plănuieşte să accelereze retragerea trupelor din bazele din Europa şi îşi va prezenta propunerile aliaţilor din NATO luna viitoare, a relatat, sâmbătă, publicaţia germană Welt am Sonntag, citând o sursă neidentificată de la Pentagon, potrivit Reuters.The post SUA plănuieşte o retragere mai rapidă a trupelor din Europa, afirmă o publicaţie first appeared on Nexta.ro.

Un startup cu legături cu familia Trump vrea să introducă roboţi umanoizi pe câmpul de luptă

Startupul american Foundation Future Industries, fondat în 2024 şi cu sediul în San Francisco, dezvoltă roboţi umanoizi autonomi destinaţi atât aplicaţiilor industriale, cât şi utilizării militare, într-o abordare diferită de cea a companiilor care se concentrează pe roboţi pentru activităţi casnice sau servicii, transmite CNBC.The post Un startup cu legături cu familia Trump vrea să introducă roboţi umanoizi pe câmpul de luptă first appeared on Nexta.ro.

Un startup cu legături cu familia Trump vrea să introducă roboţi umanoizi pe câmpul de luptă

Startupul american Foundation Future Industries, fondat în 2024 şi cu sediul în San Francisco, dezvoltă roboţi umanoizi autonomi destinaţi atât aplicaţiilor industriale, cât şi utilizării militare, într-o abordare diferită de cea a companiilor care se concentrează pe roboţi pentru activităţi casnice sau servicii, transmite CNBC.The post Un startup cu legături cu familia Trump vrea să introducă roboţi umanoizi pe câmpul de luptă first appeared on Nexta.ro.

Un startup cu legături cu familia Trump vrea să introducă roboţi umanoizi pe câmpul de luptă

Startupul american Foundation Future Industries, fondat în 2024 şi cu sediul în San Francisco, dezvoltă roboţi umanoizi autonomi destinaţi atât aplicaţiilor industriale, cât şi utilizării militare, într-o abordare diferită de cea a companiilor care se concentrează pe roboţi pentru activităţi casnice sau servicii, transmite CNBC.The post Un startup cu legături cu familia Trump vrea să introducă roboţi umanoizi pe câmpul de luptă first appeared on Nexta.ro.

Sute de persoane, arestate în Franţa în urma petrecerilor dezlănţuite de după finala Ligii Campionilor

Ciocnirile dintre suporterii de fotbal şi forţele de ordine din toată Franţa au dus la peste 400 de arestări, în urma victoriei echipei Paris Saint-Germain (PSG) în finala Ligii Campionilor împotriva echipei Arsenal, scrie BBC.The post Sute de persoane, arestate în Franţa în urma petrecerilor dezlănţuite de după finala Ligii Campionilor first appeared on Nexta.ro.

Liga Campionilor: Declan Rice – Să pierzi o finală de Ligă la penalti este devastator, dar vom reveni mai puternici!

Declan Rice, mijlocaşul echipei Arsenal Londra, recunoaşte că „tunarilor” le este foarte greu acum, dar nu îi acuză pe cei doi jucători care au ratat penalti-uri, Gabriel şi Eberechi Eze.The post Liga Campionilor: Declan Rice – Să pierzi o finală de Ligă la penalti este devastator, dar vom reveni mai puternici! first appeared on Nexta.ro.

Fragilitatea la bătrânețe poate anunța probleme grave de sănătate. Ce spun specialiștii

Fragilitatea, considerată unul dintre cele mai importante semne ale îmbătrânirii, poate deveni un predictor pentru spitalizare, dizabilitate, recuperare după boală sau operații, internare în aziluri și chiar deces. Specialiștii spun însă că aceasta poate fi încetinită sau chiar ameliorată prin măsuri simple precum mișcarea regulată, alimentația corectă și menținerea legăturilor sociale, scrie Science Alert. Adulții în vârstă care suferă de fragilitate au o rezervă fiziologică redusă, ceea ce înseamnă că organismul...