Proiectul de lege privind limitarea plățile în numerar a fost transmis spre examinare

Persoanele fizice vor avea limită la decontările în numerar atunci când cumpără un imobil sau un automobil. Acest lucru este prevăzut de un proiect elaborat de Ministerul Finanțelor.

Astfel, dacă va fi aprobat, moldovenii nu-și vor putea cumpăra cu bani cash un imobil mai scump de 1,17 milioane de lei și un automobil mai scump de 585 de mii de lei. La moment, proiectul se află pe platforma parlamentară. Părerile cetățenilor sunt împărțite vizavi de această inițiativă.

„Proiectul presupune un plafon pentru tranzacțiile în numerar, până la o sută de salarii medii pentru tranzacțiile cu imobiliare și 50 de salarii medii pentru tranzacțiile cu automobile. Dacă tranzacția depășește această sumă, atunci aceasta trebuie efectuată printr-un mijloc electronic, transfer sau altfel. Asta ar însemna aproximativ 60 de mii de euro pentru apartamente și aproximativ 30 de mii de euro pentru automobile”, spune președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Radu Marian.

Proiectul mai prevede limitarea comisioanelor aplicate pentru efectuarea decontărilor prin transfer.

„Noi cunoaștem îngrijorările oamenilor că există multă birocrație în bănci și comisioanele sunt mari, de asta în acest proiect de lege este introdus un plafon maxim de 0,1% comision pentru tranzacțiile care se referă la imobiliare și automobile”, a adăugat deputatul Radu Marian.

Cetățenii și-au împărțit părerile vizavi de inițiativă. Unii spun că proiectul e binevenit pentru transparența economică, iar alții cred că nu trebuie să existe un plafon pentru decontările în numerar.

„Inițiativa este bună, din motiv că mai mulți bani o să vină în bugetul de stat. Nu o să fie ascunse sumele care au fost achitate pentru mașină”;

„Pentru transparența economică este foarte bine, pentru comoditate cred că mai puțin. Dacă vrem să fim și noi la nivel, dacă vrem mai puțină corupție, să ne fie mai bine, trebuie să ne adaptăm la noile legi”;

„Nu, nu, nu. Nu trebuie să fie o limită. Vrei cash, vrei prin transfer, așa trebuie să fie.”;

„În Uniunea Europeană se practică acest lucru, noi doar tindem spre integrare. Dar ne va fi greu să ne adaptăm. Sunt și plusuri, și minusuri.”;

„Pe de o parte e bine, de altă parte – nu. Banii aceștia merg și la stat, dar cumva când cumperi o mașină mai scumpă poți să te înțelegi cu vânzătorul.”

Proiectul vine să descurajeze tranzacțiile în numerar și a fost elaborat urmare a recomandărilor formulate în Planul de deoligarhizare. Documentul urmează a fi examinat de Parlament.

The post Proiectul de lege privind limitarea plățile în numerar a fost transmis spre examinare appeared first on Omniapres.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

Despăgubiri ca excepție pentru apartamentul din blocul lovit de dronă

Generali România anunță că a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav din blocul afectat de explozia dronei produse în Galați.The post Despăgubiri...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Despăgubiri ca excepție pentru apartamentul din blocul lovit de dronă

Generali România anunță că a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav din blocul afectat de explozia dronei produse în Galați.The post Despăgubiri ca excepție pentru apartamentul din blocul lovit de dronă first appeared on Nexta.ro.

Nicușor Dan a declarat la BBC că România îl va expulza pe ambasadorul Rusiei dacă vor mai exista incidente cu drone

Declarația vine la scurt timp după ce o dronă rusească s-a prăbușit pe un bloc din Galați, provocând o explozie și un incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Două persoane au fost rănite în urma incidentului, care a generat reacții ferme din partea autorităților române. Expulzarea ambasadorului rus, luată în calcul de România după seria incidentelor cu drone Întrebat de jurnaliștii BBC dacă expulzarea consulului general al Rusiei...

Avetismentul sumbru al unui spion israelian: După Iran, urmează noi războaie împotriva Turciei și Egiptului

Spionul israeliano-american Jonathan Pollard a sugerat că Israelul ar putea ataca Egiptul și Turcia în viitorul apropiat. Într-un podcast al rețelei media Arutz Sheva, Pollard a sugerat că Israelul ar trebui să se pregătească pentru alte războaie în Orientul Mijlociu, după Iran. „Trebuie să terminăm problema în Iran. La fel și cu Gaza și Hezbollah. De ce spun asta? Pentru că trebuie să fim pregătiți pentru următorul război, care va...

Baza secretă de lansare a rachetelor balistice Oreșnik din Belarus, divulgată de activiști din opoziția anti-Lukașenko

Oreșnik este o rachetă balistică de rază intermediară fabricată de Rusia din 2024 și care poate depăși 10 Mach. Este considerată arma convențională cea mai devastatoare a Rusiei după armele nucleare.  A fost folosită de trei ori în războiul cu Ucraina.  Activiști din opoziția din Belarus au dezvăluit însă că trupele ruse au staționat o instalație cu rachete Oreșnik într-o bază aeriană abandonată din regiunea Mogilev. Instalația este la 4 km...

Moldova a fost primul stat care a recunoscut, pe 31 mai 1990, independența Lituaniei

Lituania a fost prima republică ex-sovietică care și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică, pe 11 martie 1990. Moldova nu era un stat independent atunci, dar era cu siguranță în avangarda republicilor care insistau pentru obținerea mai multor prerogative republicane în defavoarea puterii centrale, de la Moscova, fenomen numit și devoluție.

Inițiativă legislativă propusă de AUR. Alianța cere modificarea Codului Fiscal

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, duminică după-amiază, că a depus în Parlament o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal.The post Inițiativă legislativă propusă de AUR. Alianța cere modificarea Codului Fiscal first appeared on Nexta.ro.

Inițiativă legislativă propusă de AUR. Alianța cere modificarea Codului Fiscal

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, duminică după-amiază, că a depus în Parlament o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal.The post Inițiativă legislativă propusă de AUR. Alianța cere modificarea Codului Fiscal first appeared on Nexta.ro.