Marina Tauber i-a expediat primarului municipiului Bălți o scrisoare cu propunerea de a începe lucrările de reparație a curților și de construcție a parcului

Deputatul Marina Tauber a expediat o scrisoare oficială noului primar al municipiului Bălți, Alexandru Petkov, cu propunerea de a colabora, în vederea dezvoltării Bălțiului. Despre aceasta politiciana a anunțat pe pagina personală de Facebok.

„În scrisoare am comunicat că noi avem posibilitatea materială-tehnică și financiară pentru a realiza două proiecte importante pentru locuitorii municipiului Bălți, dar avem nevoie de permisiunea administrației municipale”, a spus Marina Tauber.

Politiciana a remarcat că echipa ei nu poate rămâne indiferentă față de problemele bălțenilor, chiar dacă alegerile locale nu au fost libere și corecte. Ea este interesată în continuare să implementeze programul de dezvoltare al municipiului Bălți, prezentat în campania electorală.

“Programul nostru prevede implementarea proiectelor de infrastructură, inclusiv construcția unui parc nou, sau reconstrucția parcului existent și reabilitarea curților din municipiu. Considerăm că, lucrările de reabilitare a acestor obiective pot fi demarate în perioada imediat următoare”, este menționat în scrisoare.

Marina Tauber a subliniat că cei peste 100 de mii de bălțeni așteaptă soluționarea problemelor stringente, care blochează dezvoltarea municipiului Bălți.

“Concurenții electorali au promis să implementeze multe proiecte comunitare, sociale, economice și de infrastructură, iar acum cetățenii așteaptă de la noua administrație municipală realizarea acestora, indiferent de culoarea politică a conducerii”, a atenționat ea.

În concluzie, Marina Tauber l-a rugat pe Alexandru Petkov să accepte propunerea de colaborare, pentru binele locuitorilor municipiului Bălți.

“Pentru a demara cât mai curând lucrările, solicităm stabilirea unei întrevederi și o ședință de lucru cu reprezentanții echipei noastre, pentru a discuta detalii tehnice și juridice ale unei asemenea cooperări”, este menționat în scrisoare.

Marina Tauber a subliniat că așteaptă o decizie pozitivă cu privire la colaborarea cu primăria din Bălți.

„Mizăm pe o colaborare productivă și constructivă cu noua administrație, și ținând cont de data de astăzi, îl felicităm pe domnul Petkov cu ocazia zilei de naștere! Îi urăm sănătate, succes și multe realizări pentru bălțeni”, a scris Marina Tauber.

Ar putea fi o imagine cu text

Ar putea fi o ilustraţie cu text care spune „În continuare, proiectele de infrastructură vor fi realizate într-un ritm ascendent. Avem însă nevoie de susținerea administrației publice a mun. Bălți și personal Dumneavoastră, domnule Primar. Reieşind din cele expuse, în vederea realizării în comun a proiectelor social-economice și de infrastructură pentru toți bălțenii, Vă rugăm să acceptați propunerea noastră de colaborare, iar pentru demara cât mai curând lucrările, solicităm stabilirea unei întrevederi sedință de lucru cu reprezentanții echipei noastre, pentru discuta detaliile tehnice şijuridice ale unei asemenea cooperări. Cu respect, MSK Signanr Location: oldova Marina TAUBER Deputat în Parlament”

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

IPN | Agenda culturală | 25 iunie

Teatrul dramatic de stat pentru tineret „S ulițî Roz Iurie Harmelin” prezintă spectacolul „Sinucigașul” în cadrul Festivalului „Moldfest” /Teatrul „S ulițî Roz Iurie Harmelin” /ora 12:00/. Institutul...

BREAKING NEWS | Ungaria a amânat deschiderea unor noi capitole de negociere pentru Ucraina și Moldova în procesul de integrare europeană

Kievul și Chișinăul au făcut un pas important spre UE după ce statele membre au aprobat în unanimitate, pe 15 iunie, deschiderea primului capitol...

Important

IPN | Agenda culturală | 25 iunie

Teatrul dramatic de stat pentru tineret „S ulițî Roz Iurie Harmelin” prezintă spectacolul „Sinucigașul” în cadrul Festivalului „Moldfest” /Teatrul „S ulițî Roz Iurie Harmelin” /ora 12:00/. Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, invită la vernisajul expoziției: „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte realizată de artiști plastici din Republica Moldova” /BNRM /ora 16:00/. Teatrul Muzical-Dramatic Regional din Kașkadaria prezintă piesa „Cântecul...

Bill Gates a numit trei femei cu care a avut relații extraconjugale: Jeffrey Epstein ar fi știut despre aventuri și voia să-l șantajeze

Fondatorul Microsoft a depus mărturie în fața Comisiei de supraveghere și reformă a Camerei Reprezentanților din SUA, în cadrul unei anchete privind dosarele Epstein. Bill Gates a numit trei femei cu care a avut relații extraconjugale și a afirmat că infractorul sexual Jeffrey Epstein „a pus la cale” modalități de a-l șantaja în legătură cu infidelitățile sale, scrie The Times, citat de digi24.ro

Peste 28.000 de oameni din Edineț și Cupcini vor avea apă potabilă sigură la robinet. O stație modernă de tratare a apei a fost...

Peste 28.000 de locuitori din municipiul Edineț și orășelul Cupcini vor avea acces la apă potabilă sigură, după inaugurarea oficială a unei stații moderne de tratare a apei. Proiectul, cu o valoare de aproximativ șase milioane de euro, a fost realizat în cadrul p...

„Reformele sunt necesare, dar să fie treptate”. Ce cred moldovenii despre politica fiscală 2027

Ministerul Finanțelor a propus spre consultare politica fiscală pentru anul 2027, care prevede mai multe modificări, printre care uniformizarea TVA la 20%, o cotă unică de contribuții sociale de 21% și impozitarea profitului distribuit cu 15%. Măsurile au stârnit reacții împărțite în rândul cetățenilor. Unii cetățeni spun că reformele fiscale sunt necesare și că este timpul ca țara să se dezvolte într-o direcție clară. Alții, în special pensionarii, se arată...

„Riscă să certe ambele țări”: Dodon și Ceban critică proiectul privind unirea cu România, adoptat la București

Proiectul de lege privind unirea României cu Republica Moldova, inițiat de partidul S.O.S. România, condus de Diana Șoșoacă, și adoptat tacit astăzi de Camera Deputaților de la București, a provocat reacții la Chișinău. Fostul președinte al țării, socialistul Igor Dodon și primarul de Chișinău, interzis în România și spațiul Schengen, Ion Ceban, au criticat inițiativa The post „Riscă să certe ambele țări”: Dodon și Ceban critică proiectul privind unirea...

Mitropolia Basarabiei, ținta serviciilor secrete ale Kremlinului. Care a fost rolul Bisericii Ortodoxe Ruse din România

Scandalul sexual cu implicarea fostului Mitropolit Petru al Basarabiei ar fi mai mult decât o acțiune de compromitere a acestuia, având în spate acțiuni specifice serviciilor secrete ale Federației Ruse. O anchetă jurnalistică, realizată Deschide.MD și Independent News din România, descrie o încercare de compromitere și de preluare a Mitropoliei Basarabiei.

Rafinăria din Moscova, oprită până în 2027 după atacurile cu drone

Rafinăria din Moscova aparținând companiei „Gazprom Neft”, lovită de două ori de atacuri cu drone în luna iunie, nu își va putea relua activitatea în viitorul apropiat, au declarat pentru Reuters două surse familiarizate cu planurile întreprinderii.