Proiectele de infrastructură și reformele lui Ilan Șor ajung și în nordul Moldovei

Bucurie mare pentru locuitorii satului Coteala, raionul Briceni! În premieră, nu vor petrece Anul-Nou și Crăciunul pe întuneric! Chiar în ajunul sărbătorilor de iarnă, echipa lui Ilan Șor a finalizat proiectul de iluminat stradal, promis locuitorilor.

La evenimentul de inaugurare au participat zeci de localnici – adulți și copii, dar și membri ai echipei lui Ilan Șor. Sistemul de iluminat stradal a fost lansat oficial – cu muzică și focuri de artificii. Pe străzile satului Coteala, pentru prima dată, s-a aprins lumina, care va aduce aminte localnicilor despre grija manifestată față de ei de către echipa lui Ilan Șor.

În ultimii 30 de ani, satul Coteala a stat în beznă. Promisiuni din partea partidelor politice, care s-au perindat pe la guvernare, au fost multe și frumoase. Dar niciuna nu a fost îndeplinită. Echipa “ȘOR” a fost prima care a realizat ce a promis, susținând mereu localnicii și la bine, și la rău.

“Echipa lui Ilan Șor ne-a susținut mult în ultimii ani. Datorită ei, copiii noștri au un teren frumos de joacă. La noi, constant, sunt organizate sărbători. Ne-au ascultat problemele, și le-au rezolvat. Acum, avem lumină în sat. Aceasta sporește securitatea noastră, dar și înfrumusețează satul. Aduc sincere mulțumiri lui Ilan Șor și întregii lui echipe, care a fost mereu alături de noi. Sper că, în continuare, nu ne va lăsa în voia sorții”, a spus primarul satului Coteala, Mircea Creciun.

Politicianul și filantropul Ilan Sor i-a asigurat pe localnici că nu intenționează să-i abandoneze, și că împreună cu echipa lui va contribui și în continuare la dezvoltarea satului Coteala.

“Vă vom ajuta, de fiecare dată, când veți solicita ajutorul nostru. Faptul că regimul criminal Sandu-PAS ne-a împiedicat abuziv să participăm la aceste alegeri locale, nu ne oprește să continuăm să îmbunătățim viața Dumneavoastră. Noi am venit în politică pentru a dezvolta Moldova, nu pentru a ne satisface ambițiile personale, așa cum procedează echipa PAS, în frunte cu Maia Sandu. Suntem cu ei în război. Puterea se teme de noi, deoarece facem proiecte bune pentru oameni. Pe fundalul faptelor noastre, se vede foarte bine nimicnicia și neprofesionalismul lor”, a menționat Ilan Șor.

Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, i-a felicitat pe săteni cu ocazia instalării sistemului de iluminat stradal, și le-a dorit pace sufletească în ajunul sărbătorilor de iarnă.

“Lumina să vă aducă bucurie, siguranță și dispoziție bună în perioada sărbătorilor de iarnă. Nu am fost niciodată la guvernare, nu am avut miniștri, președinte, dar tot ce am făcut în ultimii ani a fost din suflet și necondiționat pentru oameni. Aceste proiecte sunt destinate copiilor noștri, noi avem datoria să le asigurăm o copilărie și o adolescență frumoasă, astfel încât să crească cetățeni demni ai Republicii Moldova”, a subliniat Pavel Verejanu.

Recent, în emisie directă pe Facebook, Ilan Șor a anunțat că va contribui în continuare la dezvoltarea localităților Republicii Moldova, dacă primarii și cetățenii îi vor solicita ajutorul. Politicianul a precizat că va oferi necondiționat suport, indiferent de viziunile politice și geopolitice împărtășite de către oameni.

The post Proiectele de infrastructură și reformele lui Ilan Șor ajung și în nordul Moldovei appeared first on Omniapres.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

1 iunie: Copiii de azi au tot ce le trebuie. Mai puțin timp liber

Între cursuri de engleză, antrenamente de baschet și ore de matematică, copiii din orașele României trăiesc o copilărie mai aglomerată ca oricând. Datele sunt îngrijorătoare,...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

1 iunie: Copiii de azi au tot ce le trebuie. Mai puțin timp liber

Între cursuri de engleză, antrenamente de baschet și ore de matematică, copiii din orașele României trăiesc o copilărie mai aglomerată ca oricând. Datele sunt îngrijorătoare, dar povestea e mai complicată decât pare. Iulian are nouă ani. Locuiește în Ilfov, merge la școală în București. Cursuri dimineața, after-school până la două, prânzul în mașină, engleză marțea …The post 1 iunie: Copiii de azi au tot ce le trebuie. Mai puțin...

1 iunie: Copiii de azi au tot ce le trebuie. Mai puțin timp liber

Între cursuri de engleză, antrenamente de baschet și ore de matematică, copiii din orașele României trăiesc o copilărie mai aglomerată ca oricând. Datele sunt îngrijorătoare, dar povestea e mai complicată decât pare. Iulian are nouă ani. Locuiește în Ilfov, merge la școală în București. Cursuri dimineața, after-school până la două, prânzul în mașină, engleză marțea …The post 1 iunie: Copiii de azi au tot ce le trebuie. Mai puțin...

Un instrument al Meta pentru monitorizarea angajaţilor intră în conflict cu regulile europene privind confidenţialitatea

Planul companiei Meta Platforms de a colecta informaţii detaliate despre modul în care angajaţii săi din SUA folosesc computerele pentru antrenarea modelelor de inteligenţă artificială este mai amplu decât a fost prezentat iniţial şi riscă să atragă un nou conflict cu autorităţile europene de protecţie a datelor, transmite Reuters.The post Un instrument al Meta pentru monitorizarea angajaţilor intră în conflict cu regulile europene privind confidenţialitatea first appeared on Nexta.ro.

Ziua Copilului, celebrată la Palatul Cotroceni / ”Porţi Deschise” la Camera Deputaţilor / Expoziţie cu tehnică a ISU Bucureşti-Ilfov

Ziua Copilului va fi celebrată, luni, la Palatul Cotroceni, printr-o serie de evenimente organizate împreună cu mai multe ONG-uri. De asemenea, Camera Deputaţilor organizează, luni, 1 iunie, între orele 10.00-17.00, evenimentul “Porţi deschise”. Instituţia va putea fi vizitată, în regim de gratuitate, de copiii şi însoţitorii acestora, iar accesul se va realiza prin intrarea C1, dinspre Bulevardul ”Naţiunile Unite”.The post Ziua Copilului, celebrată la Palatul Cotroceni / ”Porţi Deschise”...

Statele Unite propun un nou plan pentru a atenua tensiunile dintre Israel şi Liban, pe fondul conflictelor

Secretarul de stat american Marco Rubio a avut discuţii atât cu preşedintele libanez Joseph Aoun, cât şi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu cu privire la negocierile diplomatice dintre Israel şi Liban şi a propus un plan care să permită o „dezescaladare treptată”, a declarat duminică un oficial american, potrivit Reuters.The post Statele Unite propun un nou plan pentru a atenua tensiunile dintre Israel şi Liban, pe fondul conflictelor first...

De ce evită UE să pună un român la masa tratativelor cu Rusia. Explicația neașteptată a unui expert în negocieri

În timp ce UE caută un reprezentant pentru negocierile cu Rusia, niciun român sau est-european nu se află în cărți. Gabriela Ciot, expert în negocieri internaționale, explică de ce Mario Draghi sau Angela Merkel sunt luați în calcul în detrimentul politicienilor est-europeniThe post De ce evită UE să pună un român la masa tratativelor cu Rusia. Explicația neașteptată a unui expert în negocieri first appeared on Nexta.ro.

De ce evită UE să pună un român la masa tratativelor cu Rusia. Explicația neașteptată a unui expert în negocieri

În timp ce UE caută un reprezentant pentru negocierile cu Rusia, niciun român sau est-european nu se află în cărți. Gabriela Ciot, expert în negocieri internaționale, explică de ce Mario Draghi sau Angela Merkel sunt luați în calcul în detrimentul politicienilor est-europeniThe post De ce evită UE să pună un român la masa tratativelor cu Rusia. Explicația neașteptată a unui expert în negocieri first appeared on Nexta.ro.