Proiectele de infrastructură și reformele lui Ilan Șor în nordul Moldovei: în satul Coteala din raionul Briceni a fost instalat iluminat stradal modern

Bucurie mare pentru locuitorii satului Coteala, raionul Briceni! În premieră, nu vor petrece Anul-Nou și Crăciunul pe întuneric! Chiar în ajunul sărbătorilor de iarnă, echipa lui Ilan Șor a finalizat proiectul de iluminat stradal, promis locuitorilor.

La evenimentul de inaugurare au participat zeci de localnici – adulți și copii, dar și membri ai echipei lui Ilan Șor. Sistemul de iluminat stradal a fost lansat oficial – cu muzică și focuri de artificii. Pe străzile satului Coteala, pentru prima dată, s-a aprins lumina, care va aduce aminte localnicilor despre grija manifestată față de ei de către echipa lui Ilan Șor.

În ultimii 30 de ani, satul Coteala a stat în beznă. Promisiuni din partea partidelor politice, care s-au perindat pe la guvernare, au fost multe și frumoase. Dar niciuna nu a fost îndeplinită. Echipa “ȘOR” a fost prima care a realizat ce a promis, susținând mereu localnicii și la bine, și la rău.

“Echipa lui Ilan Șor ne-a susținut mult în ultimii ani. Datorită ei, copiii noștri au un teren frumos de joacă. La noi, constant, sunt organizate sărbători. Ne-au ascultat problemele, și le-au rezolvat. Acum, avem lumină în sat. Aceasta sporește securitatea noastră, dar și înfrumusețează satul. Aduc sincere mulțumiri lui Ilan Șor și întregii lui echipe, care a fost mereu alături de noi. Sper că, în continuare, nu ne va lăsa în voia sorții”, a spus primarul satului Coteala, Mircea Creciun.

Politicianul și filantropul Ilan Sor i-a asigurat pe localnici că nu intenționează să-i abandoneze, și că împreună cu echipa lui va contribui și în continuare la dezvoltarea satului Coteala.

“Vă vom ajuta, de fiecare dată, când veți solicita ajutorul nostru. Faptul că regimul criminal Sandu-PAS ne-a împiedicat abuziv să participăm la aceste alegeri locale, nu ne oprește să continuăm să îmbunătățim viața Dumneavoastră. Noi am venit în politică pentru a dezvolta Moldova, nu pentru a ne satisface ambițiile personale, așa cum procedează echipa PAS, în frunte cu Maia Sandu. Suntem cu ei în război. Puterea se teme de noi, deoarece facem proiecte bune pentru oameni. Pe fundalul faptelor noastre, se vede foarte bine nimicnicia și neprofesionalismul lor”, a menționat Ilan Șor.

Ar putea fi o imagine cu 3 persoane şi boxă

Primarul municipiului Orhei, Pavel Verejanu, i-a felicitat pe săteni cu ocazia instalării sistemului de iluminat stradal, și le-a dorit pace sufletească în ajunul sărbătorilor de iarnă.

“Lumina să vă aducă bucurie, siguranță și dispoziție bună în perioada sărbătorilor de iarnă. Nu am fost niciodată la guvernare, nu am avut miniștri, președinte, dar tot ce am făcut în ultimii ani a fost din suflet și necondiționat pentru oameni. Aceste proiecte sunt destinate copiilor noștri, noi avem datoria să le asigurăm o copilărie și o adolescență frumoasă, astfel încât să crească cetățeni demni ai Republicii Moldova”, a subliniat Pavel Verejanu.

Recent, în emisie directă pe Facebook, Ilan Șor a anunțat că va contribui în continuare la dezvoltarea localităților Republicii Moldova, dacă primarii și cetățenii îi vor solicita ajutorul. Politicianul a precizat că va oferi necondiționat suport, indiferent de viziunile politice și geopolitice împărtășite de către oameni.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

SUA au anunțat că își retrag submarinele, bombardierele și avioanele de luptă din Europa

Donald Trump intenționează să reducă drastic arsenalul de avioane...

ULTIMA ORĂ

Parlamentul din Islanda aprobă organizarea în august a unui referendum pe tema reluării negocierilor de aderare cu UE

Parlamentul islandez a votat joi în favoarea organizării, pe 29 august, a unui referendum privind reluarea sau nu a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană,...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Parlamentul din Islanda aprobă organizarea în august a unui referendum pe tema reluării negocierilor de aderare cu UE

Parlamentul islandez a votat joi în favoarea organizării, pe 29 august, a unui referendum privind reluarea sau nu a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, susţinând astfel proiectul guvernului de centru-stânga de a aduce ţara în blocul comunitar până la sfârşitul deceniului, relatează Reuters.The post Parlamentul din Islanda aprobă organizarea în august a unui referendum pe tema reluării negocierilor de aderare cu UE first appeared on Nexta.ro.

Cel mai tensionat moment de la finalul Războiului Rece. Japonia trimite trupe în apropiere de Rusia

Japonia a mutat în regim de urgență trupe în apropiere de frontiera cu Rusia, potrivit NEXTA. Se pare că oficialii japonezi se tem că rușii ar putea porni un conflict în Extremul Orient. Autoritățile de la Tokyo au trimis trupe pe insula Hokkaido, aflată foarte aproape de granița cu Rusia. Decizia a fost luată că răspuns la mișcările din Rusia. Recent, Moscova a amplasat avioane de vânătoare Su-35 și rachete...

SIIEASC, eșecul digitalizării stării civile sub coordonarea lui Cătălin Giurescu. Cum s-a irosit o finanţare de 185 de milioane de de lei

Proiectul SIIEASC (Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă) este prezentat ca unul dintre cele mai complexe demersuri de digitalizare din administrația publică românească. Conceput pentru a moderniza complet procesul de înregistrare a evenimentelor de stare civilă, naștere, căsătorie, divorț și deces, proiectul este marcat, ca și celelalte inițiative coordonate tehnic și strategic de Cătălin Giurescu în zona MAI, de întârzieri sistematice, birocrație sufocantă și o implementare...

Avertismentul ambasadorul Rusiei la București: România „să nu urmeze abordarea frivolă a altor capitale europene” și să nu expună personalul diplomatic „unui pericol inutil”

Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a avut miercuri o întrevedere la Ministerul român al Afacerilor Externe, în cadrul căreia a transmis o serie de solicitări și critici la adresa poziției României față de conflictul din Ucraina.The post Avertismentul ambasadorul Rusiei la București: România „să nu urmeze abordarea frivolă a altor capitale europene” și să nu expună personalul diplomatic „unui pericol inutil” first appeared on Nexta.ro.

Acordul SUA-Iran, iminent: Mai este nevoie doar de o singură semnătură. Detalii din culisele negocierilor intense

Negociatorii americani și iranieni au ajuns la un acord privind un memorandum de înțelegere de 60 de zile pentru prelungirea armistițiului și lansarea negocierilor privind programul nuclear al Iranului, dar președintele Trump nu și-a dat încă aprobarea finală, au declarat pentru publicația Axios doi oficiali americani și o sursă regională implicată în eforturile de mediere. Nici Iranul nu și-a confirmat acceptul, scrie hotnews.ro.

Spania se retrage din planul UE împotriva Chinei. Tensiuni majore privind politica comercială europeană

Declarația a fost făcută joi de ministrul economiei și comerțului, Carlos Cuerpo, în marja unei reuniuni desfășurate la Berlin. Oficialul spaniol a precizat că, în acest moment, „nu a existat un sprijin politic concret pentru niciun document informal”, referindu-se la propunerea susținută recent de Franța și alte state europene. Poziția Madridului vine după ce Spania semnase, săptămâna trecută, documentul transmis Comisiei Europene, prin care se solicita întărirea instrumentelor de protecție comercială...

Spania se retrage din planul UE împotriva Chinei. Tensiuni majore privind politica comercială europeană

Declarația a fost făcută joi de ministrul economiei și comerțului, Carlos Cuerpo, în marja unei reuniuni desfășurate la Berlin. Oficialul spaniol a precizat că, în acest moment, „nu a existat un sprijin politic concret pentru niciun document informal”, referindu-se la propunerea susținută recent de Franța și alte state europene. Poziția Madridului vine după ce Spania semnase, săptămâna trecută, documentul transmis Comisiei Europene, prin care se solicita întărirea instrumentelor de protecție comercială...