USMF a obținut un grant de peste două milioane de euro de la Banca Mondială. Cum vor fi utilizați banii

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” (USMF) a obținut un grant în valoare de două milioane de euro pentru implementarea subproiectului „FORCE-Farmˮ. Acesta este axat pe familiarizarea studenților cu procesul de cercetare și elaborare a medicamentelor.

Într-un comunicat, reprezentanții instituției menționează că grantul a fost oferit în cadrul proiectului „Învățământul superior din Moldovaˮ (runda a II-a), implementat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova (MEC) în perioada 2020-2025, cu suportul financiar al Băncii Mondiale.

Cu această ocazie, la USMF, a fost organizat și un eveniment, la care a participat ministrul Educației și Cercetării (MEC), Dan Perciun, secretarul general de stat al MEC, Nadejda Velișco, secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, dar și reprezentanți ai echipei de implementare de la Banca Mondială.

„Strategiile farmacoterapiei personalizate, în funcție de caracteristicile individuale ale pacientului, sunt esențiale și constituie baza medicinei personalizate, menite să adapteze strategia terapeutică potrivită pentru persoana potrivită, la momentul potrivit, pentru a determina predispoziția la boală în timp util”, a subliniat rectorul USMF, Emil Ceban.

Potrivit managerului de proiect, profesorul Olga Tagadiuc, proiectul prevede „crearea laboratoarelor de biotehnologii, a celui de nanotehnologii farmaceutice și design al medicamentelor, precum și dotarea sălii de studii și de cercetare cu sisteme educaționale specializate, ceea ce va facilita însușirea procesului de dezvoltare și de utilizare rațională a medicamentelor”.

„…acestea vor contribui la educarea biotehnologică a studenților, prin însușirea abilităților practice avansate în domeniul analizelor fizico-chimice și bioanalizei, și la aplicarea diverselor metode moderne de cercetare a proprietăților medicamentelor”, mai susține Olga Tagadiuc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Valoarea totală a investițiilor în cadrul rundei a II-a a proiectului „Învățământul superior din Moldovaˮ este de peste 10 milioane de euro, de care vor beneficia cinci universități din țară.

Articolul USMF a obținut un grant de peste două milioane de euro de la Banca Mondială. Cum vor fi utilizați banii apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

România, zguduită de două cutremure în aceeași noapte

Două cutremure slabe s-au produs în noaptea de duminică...

Date ASP: Peste 9.000 de bebeluși au venit pe lume în Moldova de la începutul anului

În primele cinci luni ale anului 2026, în Republica...

Panică la Roma! Zeci de cai speriați de artificii au fugit pe străzile capitalei

Un incident neobișnuit a avut loc în Roma în...

Program extins de vară la Grădina Zoologică din Chișinău

Grădina Zoologică din Chișinău anunță modificarea programului de activitate...

ULTIMA ORĂ

„Acesta va fi noul PC”. Nvidia și Windows au făcut un anunț „la fel de important ca trecerea de la telefon la smartphone”

Nvidia a prezentat luni un nou procesor pentru laptopuri cu sistem de operare Windows, conceput pentru a sparge dominația tehnologiei Intel în acest domeniu și...

Locuitorii din Dobrogea Veche solicită amalgamarea cu Bălți. Partidul Nostru anunță o inițiativă legislativă

Fracțiunea Partidului Nostru va înregistra în Parlament un proiect de lege privind includerea municipiilor Chișinău și Bălți în lista localităților eligibile pentru amalgamare. Anunțul...

Important

„Acesta va fi noul PC”. Nvidia și Windows au făcut un anunț „la fel de important ca trecerea de la telefon la smartphone”

Nvidia a prezentat luni un nou procesor pentru laptopuri cu sistem de operare Windows, conceput pentru a sparge dominația tehnologiei Intel în acest domeniu și pentru a moderniza dispozitivele în era inteligenței artificiale (AI), transmite France Presse. „Microsoft și Nvidia vor reinventa PC-ul, acesta va fi noul PC (calculator personal) ”, a declarat Jensen Huang, …The post „Acesta va fi noul PC”. Nvidia și Windows au făcut un anunț...

„Acesta va fi noul PC”. Nvidia și Windows au făcut un anunț „la fel de important ca trecerea de la telefon la smartphone”

Nvidia a prezentat luni un nou procesor pentru laptopuri cu sistem de operare Windows, conceput pentru a sparge dominația tehnologiei Intel în acest domeniu și pentru a moderniza dispozitivele în era inteligenței artificiale (AI), transmite France Presse. „Microsoft și Nvidia vor reinventa PC-ul, acesta va fi noul PC (calculator personal) ”, a declarat Jensen Huang, …The post „Acesta va fi noul PC”. Nvidia și Windows au făcut un anunț...

Traian Băsescu îl critică pe Nicușor Dan: „E o copilărie să desemnezi un premier neangajat politic”

Traian Băsescu este de părere că desemnarea unui premier „neangajat politic” este „o copilărie”. În opinia fostului președinte, Nicușor Dan ar trebui să grăbească procesul de numire a unui nou șef de Guvern. Potrivit acestuia, numai un premier desemnat oficial poate declanșa negocieri pentru obținerea unei majorități parlamentare. Băsescu: „Nu poţi să ştii cine are majoritate” „Ar trebui să se accelereze procesul de desemnare a premierului, nu neapărat al guvernului, pentru că...

Șase persoane au suferit în urma atacului cu dronă asupra unui bloc de locuit din Odesa

O dronă rusească a lovit duminică seara, 31 mai, un bloc de locuințe cu nouă etaje în Odesa. În urma impactului, șase persoane au fost rănite, iar la primele etaje ale clădirii rezidențiale a izbucnit un incendiu.

STOP CADRU Locuitoare din Orhei îl strâng în brațe pe Ansarov, după ce a învins la alegeri. Una i-a oferit icoană cadou

Mai multe femei din Orhei l-au strâns în brațe pe Ramiz Ansarov, după ce s-a aflat că a învins la alegerile din Orhei. Politicianul a primit și un cadou – o icoană. Imagini cu momentul au fost publicat pe rețelele de socializare chiar de Ansarov. El a menționat că victoria pe care a obținut-o aparține locuitorilor orașului. „Noi am mers către scopul nostru. Am mers pe drumul nostru și am ajuns....

SUA lovesc ținte militare iraniene. Armistițiul fragil dintre Washington și Teheran, pus din nou la încercare

Statele Unite au lansat atacuri asupra unor sisteme radar și centre de comandă pentru drone din sudul Iranului, într-o nouă escaladare militară care tensionează și mai mult relațiile dintre Washington și Teheran, în pofida armistițiului aflat oficial în vigoare.The post SUA lovesc ținte militare iraniene. Armistițiul fragil dintre Washington și Teheran, pus din nou la încercare first appeared on Nexta.ro.

Zi de foc pentru salvamontiști. 22 de persoane au fost salvate de pe munte. Mai mulți turiști au ajuns la spital

Salvamontiştii au intervenit pentru coborârea de pe munte a 22 de persoane în ultimele 24 de ore, zece dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă luni dimineaţă Dispeceratul Naţional Salvamont.The post Zi de foc pentru salvamontiști. 22 de persoane au fost salvate de pe munte. Mai mulți turiști au ajuns la spital first appeared on Nexta.ro.