Valeriu Munteanu, vicepreședintele AUR România, a lansat la Chișinău două cărți despre bătălia pentru limba română

Vicepreședintele AUR, Valeriu Munteanu, a lansat cărțile „Bătălia juridică pentru limba română în Basarabia” și „Cum am adus Crăciunul în Basarabia”.

Operele literare relatează despre „firul juridic prin care a mers limba română în Basarabia de la 1944 până în ziua de astăzi” și „Chinurile pe care le-a avut Calendarul creștin ortodox în Basarabia”, precum și efortul autorităților de a păstra o individualitate a moldovenilor încercând să demonstreze că aceștia ar fi altceva decât români, transmite IPN.

„Pe 5 decembrie se împlinesc zece ani de la hotărârea Curții Constituționale cu privire la constituționalizarea Declarației de Independență. La baza acestei hotărâri a Curții Constituționale se află o sesizare pe care am scris-o în calitate de deputat cu alți colegi din Partidul Liberal. Aceasta a fost fundamentul prin care limba română a ajuns în Constituție. Cu ocazia a zece ani de la hotărârea Curții m-am gândit să scriu o carte prin care să fie stabilită o bornă arhetipală în acest sens prin care le explicăm românilor de pe ambele maluri ale Prutului bătăliile juridice care au fost duse pentru limba română în Basarabia”, a comunicat Valeriu Munteanu.

Autorul a adăugat că în decembrie 2023 se împlinesc zece ani de la adoptarea legii privind sărbătorirea Crăciunului în Republica Moldova în data de 25 decembrie. „La baza acestei legi stă un proiect de lege pe care l-am semnat în calitate de deputat și am considerat că trebuie cu această ocazie să povestim românilor de pe ambele maluri ale Prutului chinurile nesfârșite ale Calendarului creștin ortodox în Basarabia, de unde venim, unde suntem și încotro mergem în aceste sens. Ambele cărți le-am văzut ca o contribuție minimă pe care am putut s-o duc la demantelarea redutelor moldovenismului prin care se încearcă să se statueze că românii din Basarabia ar fi altfel de români decât cei din întreaga România”, a spus Valeriu Munteanu.

Claudiu Târziu, președintele Institutului de Studii Politice Conservatoare „Mihai Eminescu”, a menționat că  Valeriu Munteanu și-a făcut o datorie de onoare din a pune pe două coloane o luptă extrem de importantă pentru identitatea românească și tradiția românească. „Miza acestor cărți nu este acea de a-l ridica pe un piedestal de autor pe cel care le semnează, ci pentru a pune în lumină lupta unei generații întregi, acea generație care a făcut posibilă Declarația de Independență care ar fi putut și ar fi trebuit urmată de reunificarea Basarabiei cu România, așa a fost gândită de cei care au scris declarația și au lansat-o public. Din păcate, acest al doilea pas nu s-a făcut și nu din pricina dvs., a fraților noștri de dincoace de Prut, ci din pricina noastră, a celorlalți, care ne-am lăsa conduși de oameni politici fără conștiință națională, fără atașament și preocupare pentru interesul național și care în bună măsură au trădat nu doar idealurile noastre, ci și obiectivele cele mai ușor de atins, iar unul dintre ele era al reunificării”, a declarat Claudiu Târziu. Potrivit lui, cărțile lansate „ne ajută să vedem de ce suntem în stare, ne dau argumente și ne dau forța sufletească, de aceea ele sunt importante și trebuie citite”. 

Iulian Rusanovschi, avocat, lector universitar la Universitatea Liberă Internațională din Moldova, a menționat că sunt cărțile care cu adevărat demantelează două vârfuri de lance pe care le-a folosit Imperiul Rus în politica sa de deznaționalizare a românilor din Basarabia. Referindu-se la cartea „Bătălia juridică pentru limba română în Basarabia”, lectorul a menționat că pe timpul lui Stalin a fost încetățenită limba moldovenească ca o limbă deosebită de cea română. „Stalin inventează poporul moldovenesc ca unul deosebit de poporul român și de atunci începe o propagandă asiduă de care nici astăzi nu am scăpat în totalitate”. „Este o lucrare care trebuia să fie scrisă, fiindcă cei care nu-și cunosc trecutul, nu-și cunosc istoria, riscă să o repete”, a menționat Iulian Rusanovschi.

Potrivit lui, a două lucrare semnată de Valeriu Munteanu, „Cum am adus Crăciunul în Basarabia”, abordează o temă nu doar legală, dar și un subiect spiritual sau canonic. „În această lucrare autorul reușește să folosească niște sintagme pe de o parte ironice, pe de altă parte, excepționale, cum ar fi „ocupația canonică a Republicii Moldova. „Mitropolia Basarabiei, deși este de rit vechi, are permisiunea pentru toate parohiile care doresc să serbeze Crăciunul pe 25 decembrie să o facă fără nicio problemă și era sănătos și natural ca 25 decembrie să fie o zi liberă conform legii, nu doar în baza hotărârii de Guvern, o luptă uriașă pentru care a dus-o autorul cărții”, a precizat lectorul universitar.

Cărțile au fost lansate la Biblioteca Națională a Republicii Moldova.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

Zelenski, mesaj pentru Nicușor Dan după publicarea concluziilor raportului privind drona de la Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a mulţumit, duminică seară, preşedintelui Nicuşor Dan pentru claritate şi chiar a distribuit pe reţelele de socializare precizările pe care acesta...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Zelenski, mesaj pentru Nicușor Dan după publicarea concluziilor raportului privind drona de la Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a mulţumit, duminică seară, preşedintelui Nicuşor Dan pentru claritate şi chiar a distribuit pe reţelele de socializare precizările pe care acesta le-a oferit cu privire la drona rusească care a lovit un bloc din Galaţi. „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”, a transmis Zelenski, anunţând că Ucraina …The post Zelenski, mesaj pentru Nicușor Dan după publicarea concluziilor raportului privind drona de...

Zelenski, mesaj pentru Nicușor Dan după publicarea concluziilor raportului privind drona de la Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a mulţumit, duminică seară, preşedintelui Nicuşor Dan pentru claritate şi chiar a distribuit pe reţelele de socializare precizările pe care acesta le-a oferit cu privire la drona rusească care a lovit un bloc din Galaţi. „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”, a transmis Zelenski, anunţând că Ucraina …The post Zelenski, mesaj pentru Nicușor Dan după publicarea concluziilor raportului privind drona de...

Fotbal: Cu Joao Paulo pe teren, Capul Verde a surclasat Serbia, scor 3-0

Echipa naţională din Capul Verde, cu jucătorul lui FCSB, Joao Paulo, pe teren, a învins duminică, la Lisabona, scor 3-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci amical.The post Fotbal: Cu Joao Paulo pe teren, Capul Verde a surclasat Serbia, scor 3-0 first appeared on Nexta.ro.

Octavian Ursu, un german de origine română, a câştigat al doilea mandat de primar într-un oraş din estul Germaniei / El l-a învins pe...

Candidatul Uniunii Creştin Democrate (CDU), germanul de origine română Octavian Ursu, a obţinut al doilea mandat de primar în oraşul Gorlitz, din estul Germaniei, după ce l-a învins în al doilea tur de scrutin pe candidatul partidului de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Sebastian Wippel. Ursu a obţinut 55,8% dintre voturi.The post Octavian Ursu, un german de origine română, a câştigat al doilea mandat de primar într-un oraş din...

Drona de la Galați nu a putut fi doborâtă de avioane, însă există un „dar”. Sandu Valentin Mateiu: „Apărarea aeriană are 2 componente”

Comandorul în rezervă Sandu Valentin Mateiu a făcut radiografia incidentului cu dronă rusească de la Galați, în exclusivitate pentru Digi24, explicând de ce aparatul fără pilot nu a putut fi angajat de aeronavele de luptă. În același timp, acesta a afirmat că exista o altă variantă care trebuia luată în calcul.The post Drona de la Galați nu a putut fi doborâtă de avioane, însă există un „dar”. Sandu Valentin...

Drona de la Galați nu a putut fi doborâtă de avioane, însă există un „dar”. Sandu Valentin Mateiu: „Apărarea aeriană are 2 componente”

Comandorul în rezervă Sandu Valentin Mateiu a făcut radiografia incidentului cu dronă rusească de la Galați, în exclusivitate pentru Digi24, explicând de ce aparatul fără pilot nu a putut fi angajat de aeronavele de luptă. În același timp, acesta a afirmat că exista o altă variantă care trebuia luată în calcul.The post Drona de la Galați nu a putut fi doborâtă de avioane, însă există un „dar”. Sandu Valentin...

Un român a câștigat al doilea mandat de primar într-o localitate din Germania. Dominic Fritz: „E și o victorie a valorilor europene”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, l-a felicitat duminică pe Octavian Ursu pentru victoria obținută în alegerile din Germania.The post Un român a câștigat al doilea mandat de primar într-o localitate din Germania. Dominic Fritz: „E și o victorie a valorilor europene” first appeared on Nexta.ro.