DOC MEC: A fost aprobat programul olimpiadelor și concursurilor republicane pentru 2023/2024

În anul de studii 2023-2024 vor fi organizate și desfășurate 21 de olimpiade și concursuri republicane. Programul activităților a fost aprobat marți, 28 noiembrie curent, de Consiliul Central de Coordonare, subordonat Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

„Programul activităților de susținere al elevilor capabili de performanțe înalte din învățământul general pentru anul 2024 include lista concursurilor și olimpiadelor republicane planificate pentru anul curent de studii, probele de selecție și activitățile de pregătire a loturilor olimpice naționale, lista concursurilor și olimpiadelor internaționale la care urmează să participe Republica Moldova în anul 2024 și evenimentele de premiere a învingătorilor.

În cadrul aceleiași ședințe au fost aprobate consiliile olimpice republicane ce vor activa în următorii 3 ani de studii, în conformitate cu prevederile Regulamentului privind concursurile și olimpiadele școlare”, se arată într-un comunicat emis de ministerul de profil.

Totodată, potrivit MEC, „în scopul selectării loturilor olimpice naționale, urmează a fi organizate 12 baraje de selecție la opt discipline de concurs: matematică, informatică, fizică, chimie, biologie, științe, limba engleză și limba franceză”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pentrul anul 2024, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) precizează că elevii din țara noastră vor participa la 19 concursuri, olimpiade regionale și internaționale.  

Articolul DOC MEC: A fost aprobat programul olimpiadelor și concursurilor republicane pentru 2023/2024 apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Cutremur puternic în Italia. Seismul de 6,2 a fost resimțit în mare parte din sudul țării

Potrivit datelor seismologice, cutremurul a avut loc la ora locală 00:12 (1:12 ora României) cu epicentrul în zona coastei calabre nord-occidentale, în provincia Cosenza. Hipocentrul...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Cutremur puternic în Italia. Seismul de 6,2 a fost resimțit în mare parte din sudul țării

Potrivit datelor seismologice, cutremurul a avut loc la ora locală 00:12 (1:12 ora României) cu epicentrul în zona coastei calabre nord-occidentale, în provincia Cosenza. Hipocentrul a fost localizat la o adâncime foarte mare, de aproximativ 240–253 de kilometri, ceea ce explică faptul că mișcarea seismică a fost simțită pe o arie extinsă. Seismul a fost resimțit puternic în Calabria, inclusiv în zona tireniană, dar și în alte regiuni din sudul...

Poligraful la interviul de angajare, noul abuz de pe piața muncii: „Te-ai drogat? Vrei copii?” Ce pățesc candidații din București

Un caz apărut recent în spațiul public readuce în discuție limitele legale și etice ale recrutării: unei tinere i s-a cerut la interviu să accepte testarea cu detectorul de minciuni, fiind avertizată că refuzul ar duce la eliminarea din procesul de recrutare. Specialiștii pun la zid aceste practici.The post Poligraful la interviul de angajare, noul abuz de pe piața muncii: „Te-ai drogat? Vrei copii?” Ce pățesc candidații din București...

Rusia a lansat un nou atac aerian masiv asupra Ucrainei. Explozii și o coloană mare de fum, semnalate la Kiev

Primele explozii au fost auzite în capitala ucraineană, Kiev, în jurul orei locale 1:30, cu puțin timp înainte ca autoritățile să declare alertă aeriană. O nouă serie de explozii puternice a fost semnalată în jurul orei 2:15, iar jurnaliști aflați la fața locului au relatat și întreruperi scurte ale alimentării cu energie electrică. Primarul orașului Kiev, Vitali Klitschko, a anunțat că au avut loc explozii în oraș și că sistemele de...

Ferrari a lansat primul său model electric, „Luce", și acțiunile au scăzut imediat. De ce sunt investitorii îngrijorați

Acțiunile Ferrari au înregistrat o scădere imediat după prezentarea primului său model 100% electric, denumit „Luce”, într-un context în care investitorii au reacționat prudent la intrarea constructorului italian într-un segment complet nou pentru brand.The post Ferrari a lansat primul său model electric, „Luce", și acțiunile au scăzut imediat. De ce sunt investitorii îngrijorați first appeared on Nexta.ro.

Bruxelles-ul pregătește o portiță fiscală uriașă: statele UE, inclusiv România, ar putea cheltui mai mult din cauza exploziei prețurilor la energie

Comisia Europeană analizează posibilitatea de a acorda statelor membre ale Uniunii Europene mai multă flexibilitate bugetară pentru a răspunde creșterii costurilor la energie provocate de războiul din Iran, potrivit Bloomberg News. Propunerea discutată la nivelul executivului european ar permite guvernelor să aloce aproximativ 0,3% din produsul intern brut pentru măsuri legate de energie, fără ca aceste cheltuieli să fie incluse în calculul strict al cadrului fiscal al UE. Mecanismul ar...