Echipamente noi și tehnică pentru intervenții, donate salvatorilor și pompierilor din Răzeni, Ialoveni. Suma lotului

Centrul Republican de Instruire al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (IGSU) din localitatea Răzeni, raionul Ialoveni, a primit un lot de echipamente speciale, achiziționate în cadrul proiectului moldo-polonez „Sprijin pentru Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, etapa a II-a”. Este vorba de echipamente de protecție (haine, papuci, căști), dar și tehnică, necesare pentru desfășurarea instruirilor practice a echipelor de intervenție.

Evenimentul de predare a echipamentului a avut loc marți, 28 noiembrie curent, iar în cadrul ceremoniei au fost prezenți șeful IGSU,  Alexandru Oprea și Mariusz Feltynowski, rectorul-comandant al Universității de pompieri din Varșovia.

„Scopul principal al proiectului implementat este dezvoltarea sistemelor naționale și regionale de management al crizelor și creșterea capacităților operaționale, în special în domeniul prevenirii și intervenției la dezastre naturale și tehnogene. Pentru atingerea scopului fiind necesară dezvoltarea profesională și îmbunătățirea abilităților formatorilor și desfășurarea instruirilor echipelor de salvatori și pompierilor din cadrul Inspectoratului”, se arată în comunicatul publicat a IGSU.

În același comunicat, responsabilii mai anunță că a fost lansat și cursul de pregătire a angajaților IGSU în domeniul lichidării incendiilor, salvării din medii ostile, dar și acordării primului ajutor medical a angajaților IGSU, conform standardelor internaționale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Programul a fost implementat de către Universitatea de Pompieri din Varșovia și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Costul echipamentului se ridică la peste 800 mii lei.






Articolul Echipamente noi și tehnică pentru intervenții, donate salvatorilor și pompierilor din Răzeni, Ialoveni. Suma lotului apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ

Şefa opoziţiei taiwaneze Cheng Li-wun efectuează o vizită de două săptămâni în SUA, după ce a vizitat China

Şefa opoziţiei parlamentare taiwaneze efectuează, începând de luni, o vizită de două săptămâni în Statele Unite, în care speră să ”câştige mai mult încrederea” Washingtonului,...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Şefa opoziţiei taiwaneze Cheng Li-wun efectuează o vizită de două săptămâni în SUA, după ce a vizitat China

Şefa opoziţiei parlamentare taiwaneze efectuează, începând de luni, o vizită de două săptămâni în Statele Unite, în care speră să ”câştige mai mult încrederea” Washingtonului, după ce a efectuat o vizită în China în aprilie, relatează AFP.The post Şefa opoziţiei taiwaneze Cheng Li-wun efectuează o vizită de două săptămâni în SUA, după ce a vizitat China first appeared on Nexta.ro.

UPDATE – Reprezentantul Rusiei la Consiliul de Securitate al ONU afirmă că România a adus ”acuzaţii nefondate” la adresa Rusiei/ El a invocat declaraţii...

Reprezentantul Rusiei la reuniunea Consiliului de Securitate al ONU susţine că România a convocat ”în grabă” şedinţa şi a adus ”acuzaţii nefondate” la adresa Rusiei cu privire la incidentul petrecut săptămâna trecută, la Galaţi. El arată că există declaraţii contradictorii ale oficialilor români cu privire la incident şi că vrea o anchetă obiectivă cu privire la acest incident, dând asigurări că Rusia este dispusă să facă parte din anchetă,...

UE dă undă verde pentru înfiinţarea unor centre în afara Europei unde să fie trimişi migranţii ilegali

Eurodeputaţii şi statele europene au ajuns luni seară la un acord pentru a înăspri politica migraţionistă a UE, cu posibilitatea de a crea centre în străinătate unde să fie trimişi migranţii ilegaliThe post UE dă undă verde pentru înfiinţarea unor centre în afara Europei unde să fie trimişi migranţii ilegali first appeared on Nexta.ro.

Revoluție în tehnologie. NVIDIA lansează un cip ultraperformant care rulează Inteligența Artificială pe laptop și computere

Compania NVDIA își propune să aducă Inteligența Artificială utilizatorilor de laptop și computere clasice, prin lansarea unui nou cip foarte performant. CEO-ul NVIDIA a arătat, pentru prima, dată, noul cip RTX Spark, în cadrul unui eveniment desfășurat luni la Taipei, notează Al Jazeera. „Această reinventare a computerului este la fel de importantă ca reinventarea telefonului în ceea ce cunoaștem acum ca fiind smartphone”, a declarat directorul executiv al Nvidia, Jensen...

Poliţist din Piatra Neamţ, înjunghiat mortal de fiul său, pe stradă/ Tânărul, în custodia poliţiştilor

Un bărbat de 50 de ani, poliţist la Serviciul de Permise auto şi Înmatriculări, a fost înjunghiat mortal, luni seară, de fiul său în vârstă de 22 de ani, pe un bulevard din Piatra Neamţ. Tânărul este în custodia poliţiştilor.The post Poliţist din Piatra Neamţ, înjunghiat mortal de fiul său, pe stradă/ Tânărul, în custodia poliţiştilor first appeared on Nexta.ro.

Rusia sugerează la ONU, fără dovezi, o posibilă „provocare” ucraineană în cazul dronei de la Galați

Declarația a fost făcută în cadrul reuniunii de urgență convocate după ce o dronă a explodat pe acoperișul unui bloc de locuințe din Galați, rănind doi civili, între care un copil, și forțând evacuarea a aproximativ 70 de persoane. Diplomatul rus a încercat să conteste faptele prezentate de România și a susținut că Bucureștiul nu ar fi luat în calcul „posibilitatea unei provocări a Kievului”. Potrivit acestuia, o astfel de...

Noul șef al Mossad, numit prin decizia Curții Supreme din Israel. Scandalul în care a fost implicat Roman Gofman

Curtea Supremă israeliană a validat luni numirea generalului Roman Gofman la conducerea Mossad, serviciul de informaţii externe, în pofida criticilor suscitate de rolul său într-un dosar controversat datând din 2022, relatează AFP, preluată de Agerpres. Cu două voturi pentru şi unul împotrivă, judecătorii au respins contestaţiile împotriva numirii sale, provenind în special din partea procurorului …The post Noul șef al Mossad, numit prin decizia Curții Supreme din Israel. Scandalul...