Fermierii vor reveni joi în PMAN la protest. Slusari: Se trage de timp cu discuții prea generale. Ce spune ministrul Agriculturii | VIDEO

Fermierii vor reveni joi în Piața Marii Adunări Naționale la protest. După ședința de astăzi de la Ministerul Agriculturii, Alexandru Slusari, director executiv al Asociației Forța Fermierilor, a declarat că “se trage de timp” cu “discuții prea generale”. Ministrul Agriculturii a spus că s-a discutat despre ce provoacă problemele fermierilor, dar și despre drift-ul unei prime decizii care va trece prin Comisia pentru Situații Excepționale. Aceasta nu va conține însă principala solicitare a agricultorilor – moratoriu pe credite din cauza cărora spun că falimentează.



VLADIMIR BOLEA, ministrul Agriculturii: „Nu e vorba de moratoriu, ci de crearea unei comisii care va face un proces de analiză a fiecărui dosar, a fiecărui agent economic care a ajuns în impas. Din 245 de dosare de finanțare din băncile comerciale, 17 au probleme de genul acesta. Problemele, în marea lor parte, sunt ale celor care se ocupă de cereale”.

ALEXANDR SLUSARI, director executiv Asociația Forța Fermierilor: „Se trage de timp și o fost discuția destul de întârziată. Au fost băncile comerciale, nu a fost însă BNM. Această discuție și soluțiile propuse de bănci, administratori, furnizori, aceste soluții poate erau valabile pentru luna iunie când încă nu era pornit procesul masiv de executare a fermierilor. Nu au fost reprezentanții organizațiilor de micro-finanțare de la care suferă acum agricultorii micro și mici”.

Vladimir Bolea a mai spus că mâine are programate discuții cu administrația Băncii Naționale pe problema fermierilor și că în decembrie va cere repetat la Bruxelles ajutor pentru producătorii agricoli.

Amintim că, unii dintre aceștia și-au lăsat vinerea trecută tractoarele în Piața Marii Adunări Naționale, unde au venit să-și manifeste nemulțumirea față de rezultatele negocierilor purtate cu autoritățile.

Deputatul PAS, Radu Marian, a declarat pe rețelele de socializare că Guvernul nu poate aloca toată suma destinată dezvoltării economice doar pentru porumb și floarea soareului. Fermierii au spus însă că vor rămâne în PMAN până vor fi auziți de autorități.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

Alertă pentru moldovenii din Japonia: „Taifunul nr. 6” va aduce ploi abundente și vânturi puternice în mai multe regiuni ale țării

Ambasada Republicii Moldova în Japonia a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii moldoveni aflați în această țară, în contextul apropierii furtunii tropicale denumite...

Renato Usatîi, mesaj de Ziua Copilului: „Lumea are nevoie de copii care cred în visele lor”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Renato Usatîi a publicat fotografii alături de copii și a transmis un mesaj în care a subliniat importanța...

Important

Ion Ceban, de 1 Iunie: „Fiecare copil are puterea de a face lumea mai frumoasă”

Primarul Genera și liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN),...

Alertă pentru moldovenii din Japonia: „Taifunul nr. 6” va aduce ploi abundente și vânturi puternice în mai multe regiuni ale țării

Ambasada Republicii Moldova în Japonia a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii moldoveni aflați în această țară, în contextul apropierii furtunii tropicale denumite „Taifunul nr. 6”. Potrivit informațiilor furnizate de autoritățile japoneze, fenomenul meteorologic este așteptat să aducă ploi abundente și vânturi puternice pe o arie extinsă a Japoniei, în perioada 2 iunie - 3 iunie.

Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în Italia. Seismul s-a resimțit în tot sudul țării

Cutremurul, care a avut magnitudinea de 6,2 s-a produs în noaptea de luni spre marți, în largul coastei Calabriei, la o adâncime mare. Nu au fost raportate pagube, dar seismul a fost resimțit în toată Calabria și în alte regiuni din sud, transmite agenția ANSA. Cutremurul a fost înregistrat la ora 00.12 de Institutul Național …The post Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în Italia. Seismul s-a resimțit în tot...

Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în Italia. Seismul s-a resimțit în tot sudul țării

Cutremurul, care a avut magnitudinea de 6,2 s-a produs în noaptea de luni spre marți, în largul coastei Calabriei, la o adâncime mare. Nu au fost raportate pagube, dar seismul a fost resimțit în toată Calabria și în alte regiuni din sud, transmite agenția ANSA. Cutremurul a fost înregistrat la ora 00.12 de Institutul Național …The post Cutremur cu magnitudinea de 6,2 în Italia. Seismul s-a resimțit în tot...

FOTO Atac rusesc de amploare în Ucraina: cel puțin 10 morți și peste 100 de răniți

Ucraina a raportat un bombardament rusesc de amploare. Acesta a avut loc în noaptea de 1 spre 2 iunie și a vizat regiunea Kiev, capitala Ucrainei, regiunea Harkov, regiunea Dnipropetrovsk și regiunea Cernigov. Până în prezent, sunt raportate 10 persoane decedate și mai mult de 100 de răniți. Printre cei decedați se află și un The post FOTO Atac rusesc de amploare în Ucraina: cel puțin 10 morți și...

Lotul Arabiei Saudite pentru Cupa Mondială. Saud Abdulhamid, singurul jucător din lot care nu evoluează în ţara sa

Saud Abdulhamid, jucătorul de la Lens, se numără printre cei 26 de jucători convocaţi luni de noul selecţioner al Arabiei Saudite, Georgios Donis, pentru Cupa Mondială (11 iunie-19 iulie).The post Lotul Arabiei Saudite pentru Cupa Mondială. Saud Abdulhamid, singurul jucător din lot care nu evoluează în ţara sa first appeared on Nexta.ro.

AI-ul Meta a ajutat la spargerea conturilor de Instagram

Mai multe conturi de Instagram, printre care şi cel folosit de Casa Albă în perioada în care Barack Obama era preşedintele Statelor Unite, au fost compromise recent, la asta punând umărul chiar chatbot-ul de inteligenţă artificială dezvoltat de Meta.The post AI-ul Meta a ajutat la spargerea conturilor de Instagram first appeared on Nexta.ro.

FT: SUA poartă discuţii pentru extinderea desfăşurării armelor nucleare în Europa. Washingtonul şi-a exprimat disponibilitatea ca şi alte ţări să găzduiască bombardiere cu capacitate...

SUA discută posibilitatea desfăşurării de arme nucleare în alte state europene membre NATO, într-o mişcare menită să asigure aliaţii că reducerea sprijinului militar convenţional nu slăbeşte garanţiile de securitate, scrie, marţi, Financial Times.The post FT: SUA poartă discuţii pentru extinderea desfăşurării armelor nucleare în Europa. Washingtonul şi-a exprimat disponibilitatea ca şi alte ţări să găzduiască bombardiere cu capacitate nucleară. Ţările de pe flancul estic sunt interesate first appeared on...