Google va șterge conturi. Procesul începe chiar în această săptămână

Începând din această săptămână, compania Google va continua să șteargă conturi, ca să prevină riscurile de securitate.

Compania Google va începe, vineri, să șteargă conturile care au fost inactive vreme de cel puțin doi ani.

În mai, gigantul tech a anunțat această nouă politică, motivând că este menită se prevină riscurile de securitate.

„Constatările interne arată că există o probabilitate mai mare ca acele conturi mai vechi să se bazeze pe parole reciclate și să utilizeze mai puțin măsuri de securitate actualizate, cum ar fi verificarea în doi pași, ceea ce le face mult mai vulnerabile la probleme precum phishing, hacking și spam”, notează CNN.

Google a trimis avertismente utilizatorilor respectivi încă din luna august, cu mai multe alerte trimise la conturile afectate și la e-mailurile de rezervă furnizate de utilizatori.

Există, însă, câteva excepții

În cadrul unei abordări etapizate, primele conturi care vor fi șterse sunt cele care au fost create și apoi nu au mai fost revizuite de către utilizator, a transmis Google în luna mai.

“Dorim să vă protejăm informațiile private și să prevenim orice acces neautorizat la contul dvs. chiar dacă nu mai folosiți serviciile noastre”, a scris Google într-o actualizare a politicii din august.

Conturile Google includ totul, de la Gmail, la Docs, Drive și Photos, ceea ce înseamnă că tot conținutul din suita Google a unui utilizator inactiv riscă să fie șters.

Există câteva excepții de la această mutare de ștergere: Conturile cu canale YouTube, cele cu solduri rămase pe carduri cadou, cele folosite pentru a achiziționa un obiect digital, cum ar fi o carte sau un film, și cele care au publicat aplicații care sunt active pe o platformă precum magazinul Google Play, a declarat compania în august.

ULTIMA ORĂ

VIDEO | Alexandru Tănase critică PAS: „Un partid fără democrație internă nu poate furniza democrație societății”

Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, afirmă că...

VIDEO | Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, în vizită la Chișinău, pe 29 mai

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, va veni la...

SUA au anunțat că își retrag submarinele, bombardierele și avioanele de luptă din Europa

Donald Trump intenționează să reducă drastic arsenalul de avioane...

ULTIMA ORĂ

Fostul director al unei școli gimnaziale din Bihor a fost reținut într-un dosar de agresiune sexuală asupra unor minori. Ce acuzații i se aduc

Fostul director al Școlii Gimanziale „Alexandru Roman” din Auseu, Bihor, acuzat de mai mulți elevi că îi pipăia și le trimitea mesaje nepotrivite la ore...

VIDEO | Scandal total după incidentul din Parlament: Ceban acuză PAS de manipulare și cere teste publice pentru toți deputații

Incidentul din sala de plen a Parlamentului, în care primarul Chișinăului Ion Ceban a fost evacuat forțat de ofițerii SPPS, a degenerat într-un scandal...

Important

Fostul director al unei școli gimnaziale din Bihor a fost reținut într-un dosar de agresiune sexuală asupra unor minori. Ce acuzații i se aduc

Fostul director al Școlii Gimanziale „Alexandru Roman” din Auseu, Bihor, acuzat de mai mulți elevi că îi pipăia și le trimitea mesaje nepotrivite la ore târzii, a fost reținut pentru 24 de ore. Adrian Botici este cercetat pentru patru presupuse infracțiuni de agresiune sexuală comise asupra unor elevi cu vârste între 13 și 15 ani, potrivit eBihoreanul.  Măsura a fost dispusă joi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor,...

Fostul director al unei școli gimnaziale din Bihor a fost reținut într-un dosar de agresiune sexuală asupra unor minori. Ce acuzații i se aduc

Fostul director al Școlii Gimanziale „Alexandru Roman” din Auseu, Bihor, acuzat de mai mulți elevi că îi pipăia și le trimitea mesaje nepotrivite la ore târzii, a fost reținut pentru 24 de ore. Adrian Botici este cercetat pentru patru presupuse infracțiuni de agresiune sexuală comise asupra unor elevi cu vârste între 13 și 15 ani, potrivit eBihoreanul.  Măsura a fost dispusă joi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor,...

Cum i-au afectat pe români măsurile economice ale Guvernului Bolojan. Taxe mai mari, scumpiri și promisiunea reducerii risipei

Guvernul condus de Ilie Bolojan a preluat puterea în iunie 2025, într-un moment dificil pentru economia României. Deficitul bugetar depășise 9% din PIB, inflația rămânea ridicată, iar Comisia Europeană cerea măsuri urgente pentru reducerea dezechilibrelor financiare.The post Cum i-au afectat pe români măsurile economice ale Guvernului Bolojan. Taxe mai mari, scumpiri și promisiunea reducerii risipei first appeared on Nexta.ro.

Mesajul unui senator PNL despre firmele românești: „În ultimii ani, au fost puse sub presiune”

Senatorul liberal Lucian Rusu susţine că firmele româneşti sunt puse sub presiune din cauza costurilor tot mai ridicate ale energiei şi că industrii întregi au pierdut teren, el precizând că fără investiţii serioase nu vom avea tarife mai mici la energie.The post Mesajul unui senator PNL despre firmele românești: „În ultimii ani, au fost puse sub presiune” first appeared on Nexta.ro.

De la vorbe la pumni: două femei s-au luat la bătaie într-un troleibuz din Chișinău

O bătaie a izbucnit într-un troleibuz de pe ruta nr. 4 din Chișinău. Două femei s-au certat și s-au luat la pumni chiar în timpul cursei, sub privirile celorlalți pasageri. Potrivit martorilor, scandalul ar fi pornit după ce una dintre femei s-a arătat nemulțumită de faptul că o tânără vorbea prea tare. Schimbul de replici a degenerat rapid, iar cele două au început să se îmbrâncească. Imaginile au fost filmate de...

Petrol la Văleni? Ministrul Energiei anunță cercetări geologice pentru a vedea potențialul de extracție

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat că la zăcămintele de petrol din Văleni sunt desfășurate cercetări geologice, care urmează să arate dacă Republica Moldova are potențial de extracție a petrolului pentru consum propriu. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Территория свободы” de la Realitatea TV. Potrivit ministrului, înainte de începerea exploatării este necesară realizarea unui studiu geologic amplu, care să ofere o imagine clară asupra rezervelor existente și a...

Mesajul lui Călin Georgescu înainte de Rusalii. El a anunțat la ce biserică va merge în Duminica Rusaliilor

Călin Georgescu a trimis mesajul pe Facebook. „În zilele acestea, simt mai mult ca oricând că România are nevoie de rugăciune si de oameni puternici, care să nu se prăbușească lăuntric când trec prin nedreptate, presiune sau încercări. Cine poate, să meargă duminica aceasta, de Rusalii, la Sfânta Liturghie. Să-L bucurăm pe Dumnezeu, văzându-Și copiii în Biserica Sa. Este ziua Pogorârii Sfântului Duh, ziua în care ne plecăm genunchii în...