
Un bărbat de 55 de ani din Fălești a fost recunoscut vinovat pentru neexecutarea măsurilor din ordonanţa de protecţie a victimei violenţei în familie și condamnat la 1 an și 6 luni, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Potrivit procurorilor, inculpatul nu este la prima abatere de ordin penal.
„În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, acesta, la 28 octombrie 2023, cunoscând cu certitudine că potrivit ordonanţei de protecţie a victimelor violenţei în familie, emisă de către Judecătoria Bălţi, sediul Făleşti la 03 august 2023, a fost recunoscut ca agresor familial şi i-au fost stabilite un şir de restricţii (a fost obligat să stea departe de locul aflării concubinei şi a copiilor minori ai acesteia, la o distanţă ce ar asigura securitatea victimei, totodată i-a fost interzis orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod cu victimele, pe o perioadă de trei luni de zile), a ignorat măsurile stabilite de către instanţa de judecată, a pătruns în gospodăria din r-ul Făleşti în care locuia concubina sa, unde în prezenţa copiilor, a ameninţat victima cu răfuială fizică”, se arată în nota informativă a Procuraturii Generale.
Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția pentru fapta de care a fost acuzat, iar potrivit acuztorilor, sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Bălți, în termen de 15 zile.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Un bărbat din Fălești va sta după gratii. Ce spun procurorii despre fapta săvârșită apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA




