Acuzații dure la adresa guvernării în urma dublei tragedii de la Coșcalia. Nicolae Ciubuc: întreabă la ce bun mai avem CSE dacă nu a putut gestiona eficient această situație

Decesul cuplului de la Coșcalia a trezit revolte nu doar în rândul societății, dar și în cel al experților. Fostul ministru al Agriculturii spune că această tragedie vorbește despre lipsa de competență a celor de la guvernare de a gestiona asemenea situații.

NICOLAE CIUBUC, fost ministru al Agriculturii: Acesta este un exemplu elocvent că acolo unde guvernarea se implică practic dau greș de fiecare dată, ceea ce vorbește despre lipsa de competență, lipsă de profesionalism, de dedicație până la urmă, iar pe de altă parte vedem acele laude și mesaje de mulțumire pentru polițiștii care pe de o parte ar trebui mulțumiți, dar, în același timp, suntem într-o situație excepțională în care trebuia să acționăm. Ori, cazul în care patru decese au avut loc în această perioadă, este strigător la cer, în secolul 21, în era tehnologiilor și a capacităților care trebuiau manifestate.

Ciubuc se întreabă la ce bun mai avem Comisia pentru Situații Excepționale, dacă nu a fost în stare să evite o asemenea tragedie.

NICOLAE CIUBUC, fost ministru al Agriculturii: Acest lucru demonstrează încă o dată că Starea de Urgență este menținută artificial, este menținută doar pentru a fi ca un paravan pentru luarea deciziilor favorabile actualei guvernări, fie că vorbim de caracter politic sau economic. Asta în contextul în care guvernarea deține toate instituțiile, și Parlamentul, și Guvernul și președinția, inclusiv și justiția. Ceea ce fac ei acuma sunt elemente constitutive ale uzurpării puterii în stat, prin ceea ce fac prin această Comisie de Situații Excepționale.

Iar ex-consilierul prim-ministrului Chicu, Vitalie Dragancea , este de părerea că acesta este rezultatul a doi ani de guvernare ineficientă și iresponsabilă.

VITALIE DRAGANCEA, ex-consilier al prim-ministrului Chicu: „Avem acel proverb vechi, că peștele se strică de la cap. Sus sunt oameni surzi și orbi și nu au o interacțiune bună cu structurile pe care le conduc. Eu admit că au fost apeluri la 112 și nu au fost reacții la acest serviciu. Dar acest serviciu a fost gestionat în ultima perioadă nu foarte bine. Și în loc să fie îmbunătățit acest serviciu, el a devenit obiect al unor fuziuni, a unei treceri de la un minister la altul. Noi, de fapt, trăim, un haos și așteptăm de la acest haos rezultate bune în guvernare?”, a declarat Dragancea.

Amintim că în dimineața de 27 noiembrie, un bărbat de 64 de ani și soția acestuia, în vârstă de 63 de ani, au fost găsiți morți în mașina lor blocată în nămeți, la intrarea în satul Coșcalia din raionul Căușeni.

Rudele persoanelor decedate au declarat pentru Orizont TV că cei doi se întorceau acasă, la Sângera, de la o înmormântare în raionul Căușeni.

În ziua următoare, socialiștii au cerut demisia ministrului Infrastructurii și a șefului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Alexandru Oprea, pe motiv că instituția nu ar fi intervenit prompt și eficient la deszăpezire.

Iar Ilan Șor a anunțat că va înainta o moțiune împotriva Guvernului Recean din cauza modului în care a fost gestionată situația de urgență legată de ninsori și viscol.

IGSU a spus că nu comentează declarațiile politice, iar replica lui Spânu a fost că socialiștii utilizează o tragedie cauzată de o calamitate naturală în scopuri politice.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

Justiția albaneză anchetează un megaproiect turistic legat de Jared Kushner, ginerele lui Trump. În paralel cu acțiunea magistraților, presiunea străzii crește de la o...

Guvernul de la Tirana se confruntă cu o criză politică și de mediu de proporții, după ce procurorii anticorupție au deschis o investigație oficială care...

Ion Ceban critică reforma „Restart în Educație” și cere referendum: „Este un atac asupra autonomiei locale”

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, lider al Mișcarea Alternativa Națională, respinge proiectul guvernamental „Restart în Educație”, pe care îl califică drept un...

Important

Justiția albaneză anchetează un megaproiect turistic legat de Jared Kushner, ginerele lui Trump. În paralel cu acțiunea magistraților, presiunea străzii crește de la o...

Guvernul de la Tirana se confruntă cu o criză politică și de mediu de proporții, după ce procurorii anticorupție au deschis o investigație oficială care vizează un proiect turistic de lux asociat cu numele lui Jared Kushner, ginerele președintelui american Donald Trump.The post Justiția albaneză anchetează un megaproiect turistic legat de Jared Kushner, ginerele lui Trump. În paralel cu acțiunea magistraților, presiunea străzii crește de la o zi la...

Lotul Ghanei pentru Cupa Mondială. Selecţionerul Carlos Queiroz va participa la al patrulea turneu final

Proaspăt numit, Carlos Queiroz a dezvăluit lista celor 26 de jucători din Ghana care se vor deplasa în Ţara Galilor pentru un cantonament de pregătire în vederea Cupei Mondiale din 2026.The post Lotul Ghanei pentru Cupa Mondială. Selecţionerul Carlos Queiroz va participa la al patrulea turneu final first appeared on Nexta.ro.

PNL cere responsabilitate în Parlament pentru adoptarea rapidă a legislaţiei privind PNRR: PSD să-şi respecte promisiunea de a susţine şi vota toate actele normative...

Partidul Naţional Liberal solicită, marţi, responsabilitate parlamentară din partea tuturor partidelor şi grupurilor parlamentare pentru adoptarea legislaţiei necesare privind PNRR şi transmite PSD să-şi respecte promisiunea de a susţine şi vota toate actele normative necesare, astfel încât România să nu fie penalizată şi să nu piardă fondurile. PNL mai anunţă că parlamentarii liberali sunt gata să depună iniţiativele legislative necesare, iar o procedură parlamentară accelerată, agreată de o majoritate...

Înalta Curte face apel pentru un dialog real privind noua lege a salarizării şi susţine că proiectul de act normativ va adânci inechităţile dintre...

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) face, marţi, apel pentru dialog real privind noua lege a salarizării şi consideră că acest proiect de lege încălcă principiile pe care se bazează, deoarece inechităţile dintre categoriile de personal din cadrul sistemului bugetar se vor adânci.The post Înalta Curte face apel pentru un dialog real privind noua lege a salarizării şi susţine că proiectul de act normativ va adânci inechităţile dintre...

Ședința Adunării Populare a Găgăuziei a eșuat din lipsă de cvorum. Decizia privind organizarea alegerilor, amânată⚡️⚡️⚡️

Ședința extraordinară a Adunării Populare a Găgăuziei (APG) din 2 iunie, în cadrul căreia urma să fie examinat proiectul privind organizarea alegerilor în autonomiei, a eșuat din lipsă de cvorum. La ședință au fost prezenți doar 13 dintre cei 33 de deputați. Pe ordinea de zi figurau trei subiecte. Primul – cu privire la organizarea The post Ședința Adunării Populare a Găgăuziei a eșuat din lipsă de cvorum. Decizia...

Un înalt comandant iranian explică de ce este „inevitabilă” reluarea războiului cu SUA: „Așadar, așteptăm”

O reluare a războiului împotriva Statelor Unite este „inevitabilă”, a declarat marți un înalt oficial militar iranian, într-un moment în care discuțiile dintre Teheran și Washington pentru a pune capăt definitiv ostilităților din Orientul Mijlociu par să bată pasul pe loc, transmite AFP. „Statele Unite cer capitularea noastră totală, iar națiunea iraniană nu va capitula …The post Un înalt comandant iranian explică de ce este „inevitabilă” reluarea războiului cu...

Owain Rhys Davies, actor cunoscut din „Twin Peaks: The Return”, a murit la doar 44 de ani

Lumea filmului este îndoliată după moartea actorului actorului galez Owain Rhys Davies, care avea doar 44 de ani. Acesta este cunoscut din filmele „Twin Peaks: The Return” și „Alice Through the Looking Glass” (produs de Disney), scrie dailystar.co.uk. Owain Rhys Davies a murit la doar 44 de ani. Anunțul trist despre actorul din Cardiff a fost făcut de fratele său, Rhodri Davies. Potrivit acestuia, fratele său ar fi suferi to „moarte subită”,...