Tensiunile pe tema importurilor de produse agroalimentare din Ucraina în UE s-au extins şi la zahăr

Cultivatorii de sfeclă de zahăr din Franţa cer ca importurile, în creştere, de zahăr din Ucraina să fie re-exportate în afara Europei, pentru a evita să îi afecteze pe producătorii locali.

Importurile de zahăr din Ucraina ale blocului comunitar ar putea ajunge la 700.000 – 800.000 de tone în sezonul 2023 – 2024, a informat Asociaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Franţa (CGB) la o conferinţă de presă organizată marţi, transmite Bloomberg.

Asta ar fi aproape dublu faţă de importurile din sezonul precedent şi mult peste media de 21.500 de tone înregistrată în cei cinci ani de dinainte, conform datelor Comisiei Europene. Anterior, Ucraina a anunţat că în acest sezon va plafona exporturile de zahăr la 650.000 de tone către toate destinaţiile.

“Avem nevoie de un răspuns clar din partea Comisiei Europene cu privire la modul cum va gestiona în viitor acest aflux de zahăr”, a subliniat CGB.

Solicitările venite de la producătorii de zahăr urmează unor tensiuni similare create de explozia exporturilor de cereale ale Ucrainei, care a determinat mai multe state membre din Europa de Est să interzică achiziţiile de cereale ucrainene pe motiv că acestea afectează preţurile interne.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a perturbat activitatea porturilor ucrainene de la Marea Neagră, forţând producătorii de cereale să se bazeze mai mult pe rutele feroviare, rutiere şi fluviale spre ţările vecine.

În pofida creşterii importurilor de zahăr din Ucraina, preţurile din UE rămân la un nivel ridicat pe fondul unui deficit global de zahăr. Datele UE arată că preţurile interne la zahăr alb sunt la peste 800 de euro pe tonă, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu.

ULTIMA ORĂ

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

NATO, prima reacție după ce o dronă s-a prăbușit pe blocul din Galați. „Condamnăm imprudența Rusiei”

NATO a reacționat după prăbușirea unei drone rusești asupra...

ULTIMA ORĂ | Ambasada Rusiei cere României „să nu expună inutil viețile propriilor cetățeni”

Ambasada Rusiei la București afirmă, într-un comunicat de presă,...

ULTIMA ORĂ

Disneyland Paris 2026. Ghid complet pentru cea mai magică destinație din Europa

Disneyland Paris rămâne în 2026 una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Europa, datorită atracțiilor spectaculoase, hotelurilor tematice și experiențelor dedicate tuturor vârstelor. The...

Escrocherie de proporții în Capitală: Un pensionar și-a vândut două apartamente și a dat 2,1 milioane de lei unor falși angajați ai BNM

Poliția Republicii Moldova informează că în ultimele 24 de ore au fost documentate 13 cazuri de fraudă telefonică, dintre care patru au fost comise...

Important

Disneyland Paris 2026. Ghid complet pentru cea mai magică destinație din Europa

Disneyland Paris rămâne în 2026 una dintre cele mai populare destinații de vacanță din Europa, datorită atracțiilor spectaculoase, hotelurilor tematice și experiențelor dedicate tuturor vârstelor. The post Disneyland Paris 2026. Ghid complet pentru cea mai magică destinație din Europa first appeared on Nexta.ro.

Handbal masculin: Inter dreapta brazilian, transferat de campioana Dinamo Bucureşti

Campioana Dinamo Bucureşti anunţă, sâmbătă, transferul internaţionalului brazilian Vinicios Angelo Lima de Carvalho, care a semnat un contract valabil în următoarele două sezoane.The post Handbal masculin: Inter dreapta brazilian, transferat de campioana Dinamo Bucureşti first appeared on Nexta.ro.

Scandal între Varșovia și Kiev. Președintele polonez vrea să-i retragă cea mai înaltă decorație lui Zelenski. Ce l-a înfuriat pe Karol Nawrocki

A izbucnit un nou scandal între Varșovia și Kiev, după ce președintele conservator polonez vrea să-i retragă  cea mai înaltă decorație președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Ce l-a înfuriat pe Karol Nawrocki să facă asta liderului de la Kiev, care conduce o țară aflată de 4 ani într-un război la scară largă cu Rusia? Potrivit Euronews , președintele Karol Nawrocki a declarat că vrea să-i retragă Ordinul Vulturului Alb, cea mai înaltă...