Desigur, și acest subiect a fost politizat prin falsificare. Pe scurt, foarte pe scurt, câteva informații esențiale, de spus mai departe la neștiutori:
Urmare a jafurilor și stăpânirii mongole, de la 1241, teritoriul de la est de Carpați era foarte puțin locuite. Pentru mai târziu, cronicarul GRIGORE URECHE, a scris despre cum s-a format Moldova, dincolo de venirea unor familii nobiliare din Maramureș (Dragoș, Bogdan…), și a câteva sute de familii românești de pe domeniile lor, prin colonizare masivă de sute de sate de dincolo de Carpați în general. Citez: au descălecat întâi sub munte, mai apoi adăogindu-se și crescând înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Siretiul nu i-au hotărât (oprit – nota noastră), ce s-au întins până la Nistru și până la mare… Românii câți se află lăcuitori în Țara Ungurească și la Ardeal și la Maramureșu, de la un loc sunt cu moldovenii, români, și cu toții se trag de la Rîm (Roma), (vezi nume, Bejenaru, Ungureanu, Țurcanu, Mocanu, Munteanu, Ardeleanu…). Deci, la origine îndepărtată, istoric, majoritatea basarabenilor sunt ardeleni și maramureșeni. ASTFEL DECI S-A IMPUS DEFINITIV ROMÂNITATEA MOLDOVENILOR.
MIRON COSTIN, la rândul său în letopisețul său a scris: „până astăzi, acelaşi nume de român este dat îndeobşte şi muntenilor şi moldovenilor şi celor ce locuiesc în Ţara Transilvaniei. Un alt nume ei înșiși nu au primit între dânșii niciodată”. Era – desigur – înainte de propaganda rusească.
Eruditul DIMITRIE CANTEMIR, a scris: Noi, moldovenii, la fel ne spunem români, iar limbii noastre, nici moldovenească, ci românească… Deci astfel s-a realizat o unitate de limbă de-o parte și de alta a Carpaților, din Transilvania supusă exploatării dure maghiare curgând râuri de români și în Muntenia (vezi și cazul descălecării aici a legendarului Negru Vodă).
Drept urmare și popoarele europene știau de românitatea moldovenilor, și țara lor, alături de Muntenia, Moldova fiind numită și ea adesea drept o VALAHIE. Chiar Ștefan cel Mare în două documente s-a autodefinit domnul Țării Românești a Moldovei (Moldovlahiei / 10 mai 1466 donație la Muntele Athos și în Tetraevangheliarul de la Humor- 1473).
Limba veche slavă din cancelaria Moldovei și biserică, venită de la vecinii bulgari și sârbi, limbă moartă (la fel la polonezi, slavi, ce foloseau antica latină) nu era cunoscută de populație, care vorbea româna veche, după cum popoarele continentului limbile lor arhaice, de atunci.
Cazuri elocvente, după informațiile primite de la cercetătorul dr. Valentin Constantinov de la Institutul de Istorie al Acad. RM: cu ocazia depunerii jurământului de vasalitate regelui Poloniei, la Colomea în Pocuția (1485), cronica regală a consemnat că domnul de la Suceava l-a depus …în limba valahă…ulterior fiind tradus în latină. Descriind lupta de la Șcheia, din martie 1486, cronica Polnoe Sobranie Ruskih Letopisei (în colecția completă a Letopisețelor Rusești, tomul 32, Letopisețul lituanian, Moskova, 1975, pag. 94), se afirmă că …Ștefan le-a strigat la ai săi în limba valahă (română). Peste ani, la prima relație românească cu rușii, prefigurând parcă ce va urma, când fiica sa Elena și fiul ei sunt uciși la Moskova, ea era numită …Olena Voloșanka (româncuța, nu moldoveanca). Și exemplele sunt multe…
În cartea lui Liviu Cîmpeanu- „Cruciadă împotriva lui Ștefan cel Mare,Codrii Cosminului 1497”, descoperim o informație inedită. În 2012 a fost descoperit manuscrisul lui Liborius Necker, secretarul general al Ordinului Teuton care a participat direct la conflictul moldo-polonez din 1497. Acesta, fiind contemporan cu Ștefan cel Mare îl consideră valah, adică român, pe domnitorul Moldovei.
CONCLUZIA, Ștefan cel Mare se considera român și vorbea românește. Și punct falsificărilor…
Prof. Constantin Cojocaru. Iași