Dorin Recean: Nu există niciun domeniu în care să nu avem proiecte implementate cu sprijinul SUA

„Nu există niciun domeniu, în care să nu avem proiecte implementate cu sprijinul Statelor Unite ale Americii. Tratăm cu mare responsabilitate proiectele de investiții în Republica Moldova”. Declarații în acest sens au fost făcute de prim-ministrul Dorin Recean în cadrul unei întrevederi cu membrii unei delegații americane, condusă de subsecretara de stat a SUA pentru securitate civilă, democraţie şi drepturile omului, Uzra Zeya.

În cadrul întrevederii, oficialii au făcut o scurtă retrospectivă a proiectelor implementate în Republica Moldova cu sprijinul SUA, fiind menționată importanța lansării sistemului de telecomunicații TETRA, care va consolida activitatea tuturor forțelor de ordine din țară și va contribui la întărirea securității naționale.

Nu există niciun domeniu, în care să nu avem proiecte implementate cu sprijinul Statelor Unite ale Americii. Tratăm cu mare responsabilitate proiectele de investiții în Republica Moldova, în special cele din domeniul securității și apărării, pentru că suntem parte a infrastructurii regionale de securitate. Proiectul lansat azi cu sprijinul SUA face parte din eforturile noastre de a moderniza domeniul afacerilor interne și de apărare și va permite efectuarea rapidă a schimbului de date în prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.

Subsecretara de stat a SUA, Uzra Zeya, e felicitat autoritățile și cetățenii moldoveni pentru progresul obținut în procesul de implementare ale reformelor europene.

Oficiala a reiterat sprijinul constant al SUA pentru parcursul european al țării noastre și deschiderea de a oferi asistență pentru realizarea proiectelor comune în domeniul protecției drepturilor omului, combaterii corupției, securității cibernetice și apărării. 

Sistemul special de comunicații TETRA a fost lansat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă a ministrului afacerilor interne, Adrian Efros, și a subsecretarei de stat a SUA, Uzra Zeya. SUA a avut o contribuție de 22,3 milioane de dolari în cadrul acestui proiect.

Articolul Dorin Recean: Nu există niciun domeniu în care să nu avem proiecte implementate cu sprijinul SUA apare prima dată în Vocea Basarabiei.

ULTIMA ORĂ

Ion Ceban: Începerea negocierilor de aderare trebuie să determine autoritățile să accelereze reformele

Primarul general al municipiului Chișinău și liderul Mișcării Alternativa...

MAN solicită audierea Prim-ministrului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului,...

Platformele de taxi vor fi obligate să proceseze plățile prin bănci din Moldova

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să...

BREAKING NEWS: Ucigașul măturătorului riscă până la 15 ani închisoare

Ucigașul măturătorului de stradă de pe bulevardul Moscovei din...

O adolescentă dată dispărută, a fost găsită în viață după 9 ani

O adolescentă care a dispărut în 2017, pe când...

ULTIMA ORĂ | Președintele Poloniei vrea să-i retragă lui Zelenski cea mai înaltă distincție a statului

O decizie a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declanșat...

ULTIMA ORĂ

Dronele cu fibră optică ale Hezbollah expun vulnerabilități în apărarea Israelului

Atacurile grupării militante libaneze au surprins autoritățile israeliene, forțând liderii politici și militari să caute rapid soluții.The post Dronele cu fibră optică ale Hezbollah expun...

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Dronele cu fibră optică ale Hezbollah expun vulnerabilități în apărarea Israelului

Atacurile grupării militante libaneze au surprins autoritățile israeliene, forțând liderii politici și militari să caute rapid soluții.The post Dronele cu fibră optică ale Hezbollah expun vulnerabilități în apărarea Israelului first appeared on Nexta.ro.

Energia solară a economisit Europei 12,8 miliarde de euro de la începutul războiului cu Iranul

Potrivit unei analize realizate de SolarPower Europe, citată de Euronews, capacitatea solară existentă pe continent a economisit până la 2 iunie aproximativ 12,8 miliarde de euro. Calculul arată că energia produsă de panourile fotovoltaice a redus costurile cu importurile de combustibili fosili cu o medie de 136 de milioane de euro pe zi de la începutul conflictului dintre Iran și alianța SUA-Israel. Datele vin într-un moment în care piețele...

Prognoza meteo pentru 5 iunie: Temperaturi de până la 29 de grade și cer variabil

Pentru ziua de 5 iunie, meteorologii anunță o vreme în general stabilă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, cu cer variabil și fără precipitații semnificative. Potrivit prognozei, în orele nocturne și ale dimineții se va semnala izolat ceață slabă, fenomen care ar putea reduce temporar vizibilitatea în unele regiuni. Vântul va sufla din sud-est, de la slab la moderat, fără intensificări importante. Temperaturile vor continua să crească ușor. Minimele nocturne vor oscila între...

Congresmeni americani propun un proiect de lege pentru reglementarea inteligenţei artificiale la nivel federal

Un grup bipartizan de congresmeni americani a prezentat joi un proiect de lege care urmăreşte să limiteze capacitatea statelor americane de a adopta reglementări proprii privind dezvoltarea modelelor de inteligenţă artificială, într-o încercare de a crea un cadru legislativ unitar la nivel federal, transmite Reuters.The post Congresmeni americani propun un proiect de lege pentru reglementarea inteligenţei artificiale la nivel federal first appeared on Nexta.ro.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, cumpără un apartament familiei din Galați afectate de drona rusească: „Cazul dumneavoastră ne-a impresionat”

Gest impresionant al Rominei Gingașu, soția lui Piero Ferrari, pentru familia din Galați care și-a pierdut locuința după ce un bloc a fost lovit de o dronă rusească. Impresionată de drama unei mame și a fiului său de 14 ani, aceasta a decis să le cumpere un apartament.The post Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, cumpără un apartament familiei din Galați afectate de drona rusească: „Cazul dumneavoastră ne-a impresionat” first...