Prima zi de iarnă! La Bălți se prevăd ploi slabe, iar în Chișinău – cer noros. Temperaturile anunțate de meteorologi

Este prima zi de iarnă, însă se pare că ploile nu se lasă duse. Meteorologii anunță pentru astăzi, 1 decembrie, vreme destul de posomorâtă în Republica Moldova. Temperaturile, pe parcursul zilei, în întreaga țară vor oscila între 3 și 14 grade Celsius, în timp ce pe parcursul nopții, termometrele au indicat -1 și 4 grade Celsius. Nu scăpăm nici de vânt, acesta va sufla dinspre sud-est, slab la moderat.

La Bălți, Briceni, Fălești, Sîngerei și Florești, vor cădea ploi slabe astăzi, iar maximele vor atinge 8 grade Celsius. În schimb,va fi mai răcoros în weekend.

În municipiul Chișinău, meteorologii anunță cer noros și 11 grade cu plus. Vremea se va răci treptat, iar duminică, se așteaptă precipitații sub formă de lapoviță.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cer noros se prevede și la Orhei, Ialoveni, Strășeni și Hîncești.

Cel mai cald este astăzi în sudul țării. În raioanele Cahul, Ștefan Vodă, Taraclia și UTA Găgăuzia, au fost prognozate maxime de +13 grade Celsius. Temperaturile vor scădea încet, iar sâmbătă și duminică, se prevăd ploi slabe, în mai multe raioane.

Articolul Prima zi de iarnă! La Bălți se prevăd ploi slabe, iar în Chișinău – cer noros. Temperaturile anunțate de meteorologi apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

ULTIMA ORĂ

În plin scandal diplomatic, Pașinian merge cu „pocloane” la Putin

Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, a anunțat că, după alegerile...

VIDEO Maia Sandu: Salut pregătirile pentru deschiderea negocierilor. Este semn de unitate și hotărâre

Maia Sandu salută pregătirea pentru deschiderea negocierilor de aderare...

VIDEO Maia Sandu: Salut pregătirile pentru deschiderea negocierilor. Este semn de unitate și hotărâre

Maia Sandu salută pregătirea pentru deschiderea negocierilor de aderare...

ULTIMA ORĂ

Recolta de cireșe, grav afectată: Agricultorii din nord estimează pierderi fără precedent

Recolta de cireșe este grav afectată din cauza înghețurilor, ploilor abundente și a grindinei, care au compromis în unele livezi până la 95-100% din producție....

Renato Usatîi: Partidul Nostru cere crearea unei Comisii parlamentare de anchetă privind escrocheriile telefonice și propune măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor!

Renato Usatîi constată că escrocheriile telefonice au provocat pagube de peste 30 de milioane de lei doar în ultimele săptămâni, iar autoritățile au demonstrat...

Important

Recolta de cireșe, grav afectată: Agricultorii din nord estimează pierderi fără precedent

Recolta de cireșe este grav afectată din cauza înghețurilor, ploilor abundente și a grindinei, care au compromis în unele livezi până la 95-100% din producție. Situația, tot mai frecventă în ultimii ani, pune presiune pe sectorul pomicol și impune investiții costisitoare în sisteme de protecție.

R. Moldova și Ucraina își coordonează eforturile de aderare la UE

Locul Republicii Moldova și al Ucrainei este în Uniunea Europeană, au reconfirmat oficiali din cele două țări într-un mesaj comun transmis joi, 4 iunie, la Chișinău, în contextul lansării de către președinția cipriotă a Consiliului UE a pregătirilor pentru deschiderea oficială a primului cluster de negocieri.

Tensiuni uriașe la Teheran: Liderul suprem Mojtaba Khamenei acuză SUA și Israelul de tentative de destabilizare internă

Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a transmis joi, 4 iunie, un mesaj în care acuză Statele Unite și Israelul că încearcă să slăbească Iranul prin „divizarea” societății și răspândirea neîncrederii, fricii și disperării.The post Tensiuni uriașe la Teheran: Liderul suprem Mojtaba Khamenei acuză SUA și Israelul de tentative de destabilizare internă first appeared on Nexta.ro.

Mitropolitul rus decorat de Putin avea cocaină în mașină, confirmă poliția din Cehia

Poliția cehă a confirmat pentru ziarul „Deník N” că Mitropolitul rus Ilarion, care activa în Cehia, transporta cocaină în mașina sa. Acesta a fost reținut săptămâna trecută, dar oamenii legi l-au eliberat după două zile. În prezent, clericul se află la Moscova, scrie publicația cehă. De acolo, el se plânge că mass-media îl prezintă drept agent rus. Biserica îl trimite acum într-o altă parohie.The post Mitropolitul rus decorat de...

Dincolo de lucrurile de bază – un ghid simplu pentru a alege un ceas care se potrivește cu tot ce deții (P)

Secretul constă în selectarea unui model ce îmbină eleganța subtilă cu funcționalitatea zilnică. Cum alegi nuanța potrivită pentru cadran și curea? Culorile neutre reprezintă baza unei garderobe versatile, deoarece se armonizează ușor cu hainele pe care le porți. Când cauți acel accesoriu ideal, orientează-te către nuanțe de negru, argintiu sau albastru închis. O curea maro sau o brățară argintie va arăta excelent la costume sau la o ținută casual de zi...